Norman Manea: Cacofonia globalizată a prezentului şi scandalul, şansa de a fi băgat în seamă

Norman Manea: Cacofonia globalizată a prezentului şi scandalul, şansa de a fi băgat în seamă

Scriitorul Norman Manea

Scriitorul Norman Manea

Biblioteca Academiei Române, organizează un eveniment festiv dedicat lui Norman Manea, luni 23 mai, cu prilejul împlinirii vârstei de 80 de ani. În avanpremiera acestui eveniment, Norman Manea a acordat un interviu.

Reporter: Frică, teroare, nesigurantă, vin din Orient şi din suburbiile Parisului, Bruxelles ului. De ce?

Normal Manea: În suburbiile Parisului şi la Bruxelles, tot Orientul a fost cel care a răvăşit efemerul echilibru. Este un decalaj devenit exploziv între lumea altui secol şi altei civilizaţii şi modernitatea Europei sau a Vestului. Vehemenţa ideologică şi combatantă a Islamului reverberează acum agresiv în tot mai multe şi mai neaşteptate locuri.

Reporter: Social media preferă extremismul?

Normal Manea: În cacofonia globalizată a prezentului, doar scandalul mai oferă şansa de a fi luat în seamă. Mass media ţine cont, inevitabil, de audienţa căreia i se adresează.

Reporter: Cultură în sens clasic devine din ce în ce mai puţin influentă, mai ales în zone laterale, precum România. Ce rost mai poate avea în secolul 21?

Normal Manea: Germania nazistă era îmbibată de cultură clasică, Hitler a şi interzis îndrăznelile moderniste în artă. Ceea ce nu a scutit Germania de tentaţia de a provocă dezastrul planetar de care ştim . Dacă nazuiesti spre extreme le vei găsi şi în cultură clasică, desigur, fiindcă tot în universul uman se nasc, că şi tendinţele contrarii spre echilibru şi serenitate.

CITEȘTE ȘI  Florin Iaru: USR nu e nici al meu, nici al lui Nicolae Manolescu - VIDEO

***

Norman Manea, în vârstă de 79 de ani, este unul dintre cei mai importanţi scriitori contemporani, recunoscut la nivel internaţional, fiind propus de mai multe ori pentru premiul Nobel pentru literatură. Este profesor de literatură europeană la Bard College din New York.

De la debutul din 1966 şi până în 1986, când a plecat din ţară, a publicat peste zece volume, fiind distins cu premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1979) şi premiul Uniunii Scriitorilor (1984, anulat de către Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste). În anul 1992, a primit bursa Guggenheim şi premiul MacArthur, iar, în 1993, Biblioteca Naţională din New York l-a sărbătorit cu prilejul acordării titlului “Literary Lion”.

În 2002, i-a fost atribuit premiul internaţional de literatură Nonino pentru “Opera omnia”, iar, în 2006, premiul Médicis Étranger, pentru “Întoarcerea huliganului”.

În 2010, a fost decorat cu Ordinul “Meritul Cultural” în grad de Comandor, în Franţa, iar, în anul următor, a primit prestigiosul premiu literar Nelly Sachs, oferit de oraşul Dortmund. În 2012, a obţinut premiul naţional pentru literatură acordat de Uniunea Scriitorilor din România pentru anul editorial 2011.

e-Cultura.info


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.
URMĂREȘTE
e-cultura.info pe FACEBOOK și e-cultura.info pe TWITTER

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017