Orașul Arad a fost inclus în programul "Orașe Europene"

Orașul Arad a fost inclus în programul “Orașe Europene”

Orașul Aradul a fost inclus în programul

Orașul Aradul a fost inclus în programul “Orașe Europene”

Municipiul Arad a fost inclus în programul “Orașe Europene”, lansat de Ministerul Culturii, alături de celelalte nouă orașe care au candidat, fără succes, în prima etapă a competiției pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021, a informat miercuri, într-o conferință de presă, Gheorghe Falcă, primarul Aradului.

Potrivit acestuia, în programul “Orașe Europene”, care reprezintă un program de susținere adaptat nevoilor de dezvoltare culturală ale fiecărui oraș, au mai fost incluse, alături de Arad, și orașele Alba Iulia, Bacău, Brăila, Brașov, Craiova, Iași, Sfântu Gheorghe, Suceava și Târgu Mureș.

În continuare, primarul a spus că a avut o întâlnire cu ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, în cadrul căreia s-a discutat despre un program de susținere adaptat nevoilor de dezvoltare culturală ale orașului.

“Ministerul Culturii a creat un program național intitulat ‘Orașe Europene’ în care a intrat și municipiul Arad. Prin acest program s-a realizat un parteneriat cu orașele candidate, pe patru direcții: acordarea patronajului Ministerului Culturii pentru un proiect de dimensiune europeană care a făcut parte din programul de candidatură, inițierea unor programe de formare dedicate atât managerilor, cât și programatorilor culturali, elaborarea unei publicații dedicate orașelor candidate pentru a contura profilul și identitatea lor, revitalizarea în fiecare oraș a unui cinematograf de artă”, afirmat Gheorghe Falcă informează Agerpres.

Edilul a explicat că una dintre direcții vizează formarea oamenilor care se ocupă de cultura locală.

CITEȘTE ȘI  Se reia concursul pentru ocuparea postului de manager al Muzeului Naţional al Ţăranului Român

“Noi vom trimite persoane care lucrează în administrația publică și persoane din sistemul privat care să fie instruite în acest domeniu”, a mai precizat Falcă.

O altă direcție o reprezintă programul național de promovare a filmului de artă și a filmului românesc în cinematografele din Arad.

“Cei din Minister vor selecta filmele și, periodic, le vom primi pentru a putea fi văzute în cinematografele din Arad, intrarea urmând să fie liberă”, a spus primarul.

O a treia direcție se referă la un parteneriat între Ministerul Culturii și administrația publică locală, prin care va fi susținut un mare eveniment local.

“În 3-4 săptămâni, Aradul își va defini marele proiect, după care va fi prezentat arădenilor și apoi ministerului, care ne va ajuta atât din punct de vedere financiar, cât și din punct de vedere al promovării proiectului”, a mai spus Falcă.

De asemenea, va exista o colaborare în ceea ce privește promovarea celor 10 orașe eliminate din cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021, făcută de Ministerul Culturii, care va realiza un sistem de promovare și va lua parteneri din aceste orașe la târgurile internaționale la care va participa.

e-Cultura.info / Autor: Ioan Weisl.


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.
URMĂREȘTE
e-cultura.info pe FACEBOOK și e-cultura.info pe TWITTER

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017