Percheziţii la Biblioteca Metropolitană, prejudiciu 5 milioane lei

Percheziţii la Biblioteca Metropolitană, într-un dosar cu un prejudiciu de circa 5 milioane de lei

Biblioteca Metropolitană

Biblioteca Metropolitană

Poliţiştii fac percheziţii la sediul Bibliotecii Metropolitane din Capitală şi la alte 17 adrese din Bucureşti, Ilfov, Giurgiu şi Teleorman, într-un dosar cu un prejudiciu de aproximativ 5 milioane de lei. Fosta conducere a Bibliotecii Metropolitane din Capitală este vizată de anchetatori în dosarul privind cumpărarea la preţuri supraevaluate a unor cărţi catalogate drept “rare”.

Potrivit unor oficiali din Poliţie, în cauză sunt vizate mai multe persoane, printre care directorul general al Bibliotecii Metropolitane din perioada comiterii faptelor, adjunctul şi contabilul-şef al instituţiei de la acea dată. Surse judiciare au declarat anterior că printre cei vizaţi se numără şi actualul director general al Bibliotecii Metropolitane, Anca Cristina Râpeanu.

Oficialii din Poliţie au precizat că persoana cu funcţie de conducere vizată nu mai este la conducerea Bibliotecii Metropolitane din 2013.

Poliţiştii au descins la 18 adrese, fiind vizate 16 persoane, care sunt bănuite de abuz în serviciu, conflict de interese şi fals în declaraţii. Acestea sunt acuzate că ar fi cumpărat mai multe cărţi care ar fi trebuit să fie catalogate drept “rare”, dar care au fost supraevaluate.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au instituit în acest dosar sechestru asigurător pe 12 imobile, evaluate la peste 500.000 de euro, şi asupra unor bunuri evaluate la aproape 5,5 milioane de lei.

Conform anchetatorilor, aşa-zisele “cărţi rare” ar fi fost cumpărate de Biblioteca Metropolitană prin intermediul unei fundaţii care aparţine chiar directorului aflat la conducera Bibliotecii la data comiterii faptelor.

Pentru această acţiune au fost mobilizaţi peste 130 de poliţişti specializaţi în investigarea fraudelor din Poliţia Română şi Poliţia Capitalei, care pun în aplicare 19 mandate de aducere.

CITEȘTE ȘI  Tradiții culturale vii pe lista UNESCO

În aprilie 2013, primarul general Sorin Oprescu a dispus încetarea delegării lui Florinel Rotaru în funcţia de manager al Bibliotecii Metropolitane a Municipiului Bucureşti, pentru management defectuos şi ineficienţă în administrarea, angajarea şi utilizarea resurselor publice locale. Măsura a fost luată în urma verificărilor făcute de Direcţia de Control şi Direcţia de Audit Intern din Primăria Capitalei.

Raportul a arătat că multe dintre deficienţele constatate sunt rezultatul unui “management defectuos”, ca urmare a necunoaşterii sau “cunoaşterii insuficiente” a prevederilor legislative în vigoare, dar şi ineficienţei în administrarea, angajarea şi utilizarea resurselor publice locale, se arăta atunci într-un comunicat de presă.

Anca Cristina Râpeanu este din decembrie 2013 director al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, aceasta câştigând concursul de management desfăşurat în noiembrie.

Până la organizarea concursului de proiecte de management, pentru asigurarea conducerii interimare a acestei instituţii, primarul general l-a desemnat pe scriitorul şi publicistul Nicolae Iliescu.

Biblioteca Metropolitană Bucureşti, instituţie de difuzare a culturii şi institut de cercetare ştiinţifică, are cinci misiuni principale ce sunt complementare şi o singură identitate – misiunea de lectură publică, animaţie culturală şi educaţie permanentă, misiunea de cercetare ştiinţifică, referinţă documentară şi valorificare a patrimoniului, misiunea de prezervare, conservare şi de îmbogăţire a colecţiilor, precum şi a colecţiilor speciale alcătuite din documente rare şi preţioase, misiunea de Depozit Legal Local pentru regiunile Bucureşti şi Ilfov, precum şi misiunea de cooperare naţională şi internaţională.

e-Cultura.info/sursa citata Mediafax

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte facebook.com/cultura.info

Tweet about this on TwitterShare on FacebookShare on Google+Share on LinkedInEmail this to someonePrint this page

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017