Peste zece candidaţi înscrişi la a doua ediţie a Festivalului 'D-BUTAN-T'

Peste zece candidaţi înscrişi la a doua ediţie a Festivalului ‘D-BUTAN-T’

Festivalul'D-BUTAN-T'

Festivalul’D-BUTAN-T’

Peste zece candidaţi s-au înscris la cea de-a doua ediţie a Festivalului “D-BUTAN-T”, care va avea loc în toamna acestui an la Sfântu Gheorghe, în organizarea Teatrului “Andrei Mureşanu” din municipiu.

Ediţia din acest an este consacrată regizorilor debutanţi, respectiv absolvenţilor facultăţilor de profil din ţară sau masteranzilor care au absolvit după anul 2015 inclusiv, în timp ce prima ediţie, desfăşurată anul trecut, a fost dedicată artiştilor debutanţi.

“Avem peste zece candidaţi până acum, dimineaţă am mai primit încă două înscrieri, trimise azi-noapte (…) Astăzi este ultima zi de înscriere, deci încă mai aşteptăm candidaturi, iar mâine vom şti exact numărul participanţilor”, a declarat Andrea Chiricescu, manager de proiect.

Festivalul va avea loc în perioada 30 octombrie – 4 noiembrie, iar câştigătorul va obţine un contract pentru montarea unui spectacol cu trupa Teatrului “Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe. Publicul va avea acces gratuit la toate spectacolele, iar jumătate dintre bilete vor fi rezervate tinerilor, a mai precizat Andrea Chiricescu.

Ediţia de anul trecut, dedicată actorilor debutanţi, a fost câştigată de actriţa Paula Rotar, în vârstă de 25 de ani, absolventă a Facultăţii Teatru şi Televiziune a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca şi masterand al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L.Caragiale” din Bucureşti. Premiul a constat într-un contract de colaborare cu Teatrul “Andrei Mureşanu” pe durata unui an, cu posibilitate de prelungire.

CITEȘTE ȘI  Cristian Mungiu decorat cu însemnele de Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare

Conducerea teatrului din Sfântu Gheorghe a definit Festivalul “D-BUTAN-T” ca fiind “un produs cultural conceput să funcţioneze ca un motor de căutare a artiştilor aflaţi la început de drum”, dar şi “motorul” unei strategii culturale “împotriva anchilozării”, prin deschiderea unui spaţiu de întâlnire şi confruntare între cei mai talentaţi tineri artişti – actori, regizori, scenografi, coregrafi, dramaturgi, compozitori de muzică de teatru.

Festivalul “D-BUTAN-T”, realizat în parteneriat cu Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport Covasna şi Asociaţia Şpraiţ, este cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional cu 70.000 de lei.

e-cultura.info, este partener media al Teatrului Andrei MUreșanu.

e-Cultura.info / Autor: Oana Mălina Negrea.


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017