Tescani - "Laboratorul" cu aură misterioasă, unde "Orfeul Moldav" a creat Oedip

PE URMELE LUI ENESCU: Tescani – “Laboratorul” cu aură misterioasă, unde “Orfeul Moldav” a creat Oedip

Tescani (Bacău) - "Laboratorul" cu aură misterioasă, unde "Orfeul Moldav" a creat Oedip

Tescani (Bacău) – “Laboratorul” cu aură misterioasă, unde “Orfeul Moldav” a creat Oedip

Publicul prezent, în seara zilei de 13 martie 1936, în impunătoarea și somptuoasa Operă Garnier din Paris pentru premiera mondială a Operei Oedip, aparținând lui George Enescu, nu ar fi putut bănui și nici măcar să se întrebe, după răsunătorul succes, unde a fost concepută această lucrare lirică, ce va deveni, potrivit criticilor timpului, una din “cele mai fertile” expresii muzicale a “gândirii” sufletului uman.

De altfel, nici publicul bucureștean ce a luat parte, mult mai târziu, la cea dintâi reprezentație în țară a operei, pe 22 septembrie 1958, cu prilejul primei ediții a Festivalului internațional “George Enescu”, nu a părut interesat de “laboratorul” unde compozitorul pusese în “amestec” sufletul său cu epica tragediilor lui Sofocle “Oedip în Colona” și “Oedip Rege”, condensate într-un libret aparținându-i scriitorului francez Edmond Fleg.

Atunci, nimeni nu era interesat să știe unde fusese realizată transpunerea muzicală a bogăției sufletești a miticului personaj, lucrare care, potrivit afirmațiilor lui Enescu, i-a “ocupat gândirea” timp de 25 de ani și pentru realizarea căreia a “lucrat efectiv”, în “suferință și bucurie”, dar “cu toată inima” alți zece ani. Enescu a considerat, de altfel, Oedip opera vieții sale.

Dacă atunci se știa că Enescu era un bun cunoscător al lucrărilor dramaturgiei antice grecești, că muzica sa are caracteristicile “ritm și simetrie”, întâlnite și în Oedip, la multă vreme de la cele două premiere a fost identificat drept “catalizator” al creației și o locație — Tescani!

Pe urmele lui Enescu Tescani județul Bacău

Pe urmele lui Enescu Tescani județul Bacău

Tescani, un spațiu nobil, înconjurat de o anumita aură misterioasă, dar și un așezământ cultural, ce a căpătat această dimensiune încă din vremea întemeietorilor săi, familia Rosetti — Tescanu, întinsă pe opt generații, timp de două secole și jumătate.

În coasta unui deal situat la marginea nord-vestică a acestei comune situată la 37 de km în vestul municipiului Bacău, într-o armonie perfectă cu natura, străjuit de păduri, o livadă de meri și de apa Tazlăului Sărat, se ridica conacul vechii familii de boieri Rosetti Tescanu. O oază de umanitate și cultură într-o Moldovă patriarhală, a cărui existență conduce pe urmele lui George Enescu la vârsta maturității creative, odată cu prezența sa, mai întâi ca invitat la serile muzicale de acolo, iar apoi ca soț al Mariei, una din cele două fiice ale proprietarului conacului, considerată a fi fost printre cele mai frumoase femei ale vremii.

Edificiul, influențat arhitectonic de principalele stiluiri și curente curente ale vremii, are o istorie care începe în 1880, când boierul Dumitru Rosetti Tescanu, licențiat în drept și filosofie, talentat muzician și instrumentist în tinerețe, cărturar și om politic, o personalitate în cultură prin scrierile sale în franceză și română, printre care volumele “La nuit, l’Aurore et le Jour ou L’Empire, la Dictature et la Nation”, “Etude critique sur la condition de la femme dans l’Inde antique” și “Biografia lui Vasile Conta”, a ridicat în mijlocul unui parc dendrologic de aproximativ patru hectare, clădirea concepută în trei caturi cu un nivel, având o fațadă impunătoare spre est, iar în spate un puternic zid de piatră.

Pe urmela lui Enescu

Pe urmela lui Enescu

Accesul în parc se face străbătând o alee de tei, plantați odată cu realizarea construcției, iar pe latura exterioară de o alee ducând la “plopii fără soț” din poezia eminesciană. Se spune că aleea cu plopi a parcului este cea care i-a inspirat lui Enescu finalul apoteotic al capodoperei sale “Oedip”.

Luând în considerare anumite caracteristici ale construcției, amplasarea acesteia, precum și gândirea spațiului înconjurător, conacul familiei Rosetti Tescanu, a fost clasificat de către președintele Asociației Colecționarilor din România, Vasile Parizescu, în categoria “micilor palate”.

Locul a devenit foarte repede de la finalizarea construcției conacului, sub patronajul gazdei, punct de întâlnire a artiștilor, dar și a membrilor mișcării unioniste, care au pus bazele procesului de unificare a României.

Specialiștii în câmpuri energetice susțin că Tescani este un loc binecuvântat, puternic încărcat cu energii pozitive, favorabil activităților creatoare.

Mișcarea culturală care a gravitat în jurul moșiei de la Tescani a înflorit, însă, la începutul veacului al XX-lea, iar alături de Mihail Jora, rudă a Marucăi și Alfred Alexandrescu, George Enescu s-a situat între maeștrii seratelor artistice derulate în ambianța intimă și creatoare a conacului. Din anul 1909, când a făcut cunoștință cu mirajul Tescaniului până la plecarea sa definitivă în străinătate, în 1946, George Enescu s-a inspirat câteva luni pe an din frumusețea și parfumul locului, beneficiind de liniștea zonei, de bunătatea și simțul artistic al locuitorilor. Aici a compus Opera “Oedip”, lucrare care l-a făcut celebru în lumea muzicală mondială și pe care a dedicat-o Mariei Rosetti-Cantacuzino, cea care va deveni în 1937 soția lui George Enescu.

“Umbre și lumini. Memoriile unei domnițe moldave” — un jurnal pe care nu a dorit să-l publice cât a fost în viață, până în anul 1968, dar pe care nepoata sa, Oana, ce locuiește la Paris, a decis să fie editat în anul 2000, la insistențele prof.univ.dr. Elena Bulai, fost director al Centrului de cultură de la Tescani — se constituie într-un document al unui timp trăit, aflat dincolo de orice informație istorică. Personajele reale descrise sunt o mixtură de pasiune fioroasă și geometrie morală perfectă. În fond, e o carte din care se poate afla multe din culisele a ceea ce însemna să fii aristocrat în Moldova sfârșitului de secol XIX și prima jumătate a celui următor.

Pe urmele lui Enescu Tescani Judetul Bacău

Pe urmele lui Enescu Tescani Judetul Bacău

Cea alintată de familie și cunoscuți cu numele de Maruca, a trăit mai mult decât a scris. Născută la Tescani, soția lui Enescu, probabil cea mai frumoasă dintre doamnele aristocrației românești din prima jumătate a secolului trecut, confidentă a Reginei Maria, se mărita la 19 ani cu Mihail Cantacuzino, fiul șefului conservatorilor, “nababul” Gheorghe Cantacuzino. Suferă, însă, o mare decepție, pentru că îl surprinde în plin adulter cu sora ei, Nellie, dar căsătoria nu se va desface decât odată cu moartea soțului, în 1928, într-un accident.

În 1907, îl cunoaște pe tânărul de 26 de ani George Enescu, de care se îndrăgostește. Îi va deveni soție, însă, mai târziu, în 1939, după ce, între timp, avuse o aventură cu profesorul Nae Ionescu.

După căsătoria cu Enescu, Maruca nu e amfitrioană, ci mai degrabă muza perfectă. Lumea în care trăia era una de muzicieni. Ionel Perlea, Dinu Lipatti, Mihail Jora, Alfred Alexandrescu, Yehudi Menuhin, elevul cel mai celebru al lui Enescu, Herbert von Karajan, au fost oaspeții soților conacului familial de la Tescani.

În perioada lucrului la Oedip, George Enescu a terminat la Tescani și o serie de lucrări simfonice ori camerale, reprezentative pentru stilul de maturitate al compozitorului: Simfonia nr. 2 în La major, op. 17 (1914), Suita pentru orchestră nr. 2 în Do major, op. 20 (1915), Simfonia nr. 3 în Do major, op. 21 (1918 — 1921), precum și Cvartetul de coarde în Mi bemol major, op. 22, nr. 1 (1920), Sonata pentru pian în fa diez minor, op. 24, nr. 1 (1924), Sonata pentru pian și vioară nr. 3, în la minor, în caracter popular românesc, op. 25 (1926).

Pe urmele lui Enescu Tescani Judetul Bacău

Pe urmele lui Enescu Tescani Judetul Bacău

Înainte de a părăsi definitiv România după turneul american din 1946, cei doi au făcut un ultim popas la Tescani, unde pe 14 iulie în acel an Enescu notează și semnează pe o bucată de hârtie “Ultima dorință”, prin care cere să fie înmormântat la Tescani alături de soția sa Maria.

Autoexilați în Franța, soții Enescu au decis, însă, în 27 august 1947, să doneze “definitiv și irevocabil” conacul și moșia de 33 de hectare statului român, în scopul “înființării unui așezământ cultural cuprinzând și case de odihnă”, care “să adăpostească temporar sau periodic artiști și intelectuali români sau străini, (…) desemnați de un comitet consultativ”.

“Dorința mea fierbinte este ca, în acest loc de odihnă, reculegere și creațiune, să nu aibă acces la ospitalitatea Așezământului alte persoane decât cele care au cele mai strânse afinități cu arta muzicală, plastică și intelectualitatea creatoare”, se specifica în actul de donație semnat de Maria Cantacuzino.

EnescuGestul soților a salvat locul de la distrugere, dar nu l-a scutit de sinuozitățile specifice timpului, conacul fiind, pe rând, centru de colectare a laptelui, școală și bibliotecă. Chiar dacă pianul la care interpreta Enescu a rămas intact, la fel ca și vioara “Bernadel” primită de George Enescu drept premiu la terminarea studiilor la Conservatorul din Paris pe 24 iulie 1899, într-o seară din toamna anului 1948 un “binevoitor” responsabil comunist a decis să ardă la “un foc de tabără” toate cele mai bine de 12.000 de volume de carte valoroasă. Generalul Radu Rosetti menționa că erau titluri pe care nu le găsea nici la Biblioteca Academiei Române. Pe rafturile din “lemn de Tazlău” ale marii biblioteci se aflau și cărțile provenite dintr-o donație foarte mare făcută lui Dumitru Rosetti de Vasile Conta, pentru că proprietarul conacului de la Tescani îi tradusese “Teoria ondulației universale” în franceză. Pe lângă volume de literatură ori filosofie erau și cărți de agronomie, științe juridice.

“M-am rătăcit în biblioteca Rosetteștilor!”, exclama edificator George Enescu, uimit de numărul mare și varitatea cărților din bibliotecă.

Pe urmele lui Enescu Tescani judetul Bacău

Pe urmele lui Enescu Tescani judetul Bacău

 În anii ’70, autoritățile băcăuane, sensibilizate de puternica mișcare culturală inițiată după reapariția revistei de cultură “Ateneu”, fondată de George Bacovia, și apelând la diverse subterfugii, au redat conacului și parcului înconjurător destinația dorită de foștii proprietari, specificată în actul de donație.

A fost restaurată, mai întâi, Casa memorială, aflată într-o stare de degradare avansată, aceasta primind destinația actuală, specificată, de altfel, în mod explicit în actul de donație și în testamentul lui Enescu. Spațiul interior a căpătat destinațiile hotărâte de către Maruca Cantacuzino-Enescu.

Muzeograf era atunci Alexandru Popovici, detașat de la Muzeul din Bacău să refacă atmosfera enesciană a Tescaniului. A fost ajutat de Romeo Drăghici, cel care în calitate de secretar și avocat al lui George Enescu lucrase la testamentul acestuia și la actul de donație. Romeo Drăghici a distribuit și la Tescani, o parte din obiectele ce rămăseseră de compozitor, alte bunuri ale acestuia fiind donate muzeelor Enescu din București și Sinaia.

“Am primit ochelarii, bagheta de dirijor, un baston, chiar și piese de mobilier original, Louis XV, ce au aparținut maestrului. Și pianul este al lui, și vioara. În cea mai mare parte mobilierul original a fost păstrat, de la cel aflat în camera folosită de Enescu, până la piesele din salon, dormitoare, sala de mese, holuri. Am mai găsit în sat câteva lucruri de-ale lui Enescu”, dezvăluia Georgeta Popovici, soția primului curator al Așezământului de la Tescani.

Cu toate acestea, au existat și momente tensionate. Era de așteptat ca o asemenea “vilă” să trezească dorințe ascunse mai-marilor epocii. Într-o Sâmbătă Mare, a Paștelui din 1978, a venit în vizită Ilie Rădulescu, secretar al PCR. “Se uita de pe terasa din fața așezământului, unde bate o lumină specială, pe care o înțeleg și reproduc cel mai bine pictorii, când, deodată, ne-a zis scurt: ‘Opriți-vă!’. Am intuit că ar fi vrut să facă acolo un loc de recreere pentru alte persoane, nu intelectuali români și străini, cum prevedea testamentul soților Enescu. Atunci, Aurel Ilie Calimandric, om politic comunist, dar care influențat în bine de oamenii de cultură băcăuani, inițiase proiectul refacerii așezământului către destinația vizată de donatori, și-a folosit relațiile personale, și după luni de zile de tergiversări și tertipuri benefice continuării lucrărilor, am primit din nou dispoziții să ne apucăm de treaba. S-a făcut muzeul, a venit cooperativa ‘Decorativa’ și a așezat toate camerele, a pus mochetele, perdelele, s-au instalat vitrinele, am panotat pereții, iar în 1980 am inaugurat muzeul din Casa memorială denumită inițial ‘George Enescu‘. Numele Rosetti Tescanu, nume de boieri, nu trebuiau incluse”, mărturisea în urmă cu vreo 20 ani custodele Alexandru Popovici.

În cea mai mare parte mobilierul original a fost păstrat, de la cel aflat în camera folosită de Enescu, până la piesele din salon, dormitoare, sala de mese, holuri.

Este puțin straniu să regăsești, chiar și acum, în tăcere și nemișcare, spațiul unde celebra gazdă își primea colaboratorii ori prietenii, admiratori care participau la audiții muzicale intime, de multe ori la urechea auditoriului ajungând frazele unor piese cântate în premieră absolută de magicianul sunetelor care a fost Enescu.

CITEȘTE ȘI  PE URMELE LUI ENESCU: Vila Luminiș de la Sinaia

Aici aveau loc serate muzicale, au fost pregătite primele numere ale revistei Muzica, s-au pus bazele Asociației “Amicii Muzicei”. Din 1937, soții Enescu au fost, timp de aproape un deceniu, “gazde absolute”, până la plecarea lor din țară.

La Tescani, pe peretele din față, în sala mare, denumită “Oedip”, unde se găsesc ochelarii maestrului, agenda sa de lucru din 1920, cărți de vizită, facsimile ale unor manuscrise de partituri ori din corespondența purtată de compozitor, este expus și un tablou realizat de un pictor italian, ce o reprezintă pe Nelly, sora soției a lui George Enescu. O creație ce suprinde figura unei femei frumoase, dar a cărei viața a fost una plină de evenimente mai romantice, ba chiar gotice. “Neliniștile” par a se fi transmis și după moartea sa în conacul de la Tescani. Se spunea despre respectiva tânără că s-a spânzurat, fiindcă nu a fost lăsată să se căsătorească cu un soldat oarecare ce era cazat la conac, iar ulterior a fost amanta primului soț al Mariei, prințul Mihai, fiul lui Gheorghe Caatacuzino. În fiecare an, pe 13 octombrie, spun localnicii, stafia fetei se arată sub diferite întruchipări la cei din conac.

Pe urmele lui Enescu Tescani Judetul Bacău

Pe urmele lui Enescu Tescani Judetul Bacău

Salonul familiei, în care sute de seri au răsunat acordurile muzicii celeste, se numeste sala “Oedip” pentru că aici a fost desăvârșită celebra opera enesciană. Manuscrisul original al acestei capodopere se păstrează la Muzeul “George Enescu” din București, dar sunt expuse fotocopii ale acestuia. Camera de zi folosită de Maruca, a cărei mamă, Alice, era născută Jora, se numește acum sala “Jora”. Încăperea care adăpostea biblioteca este azi panotată cu fotografii și documente reprezentative pentru viața compozitorului.

Casa este înconjurată de un parc secular a cărui “vedetă” este “Ulmul lui Enescu”, un arbore a cărui vârstă trece de 250 de ani, sub care nu de puține ori, spun martorii, virtuosul român s-a așezat să cânte pentru țăranii veniți să-l venereze.

În imediata apropiere a casei se păstrează intactă “merăria”, locul unde se depozitau fructele pentru iarnă, transformată, după reabilitarea Așezământului, în sala de expoziție.

Tot în curtea conacului a fost așezat pe un soclu un monument reprezentându-l pe Enescu, realizat din marmură de Rușchița, sub care, în consonanță cu dorința testamentară a artistului, a fost dispus un cavou în care urmau să fie aduse rămășițele pământești ale compozitorului și soției sale, înmormântați în cimitirul parizian ”Pere Lachaise”. Opoziția fiicei lor, fundamentată și de inconsecvența autorităților centrale privind soarta Așezământului de-a lungul timpului, ce au produs “falii” în gestionarea locației, a făcut ca, deocamdată, ultima dorință a soților să nu fie încă îndeplinită.

În spatele monumentului a fost consolidată o mică înălțime pe care se afla un foișor din lemn, loc unde Enescu obișnuia să se retragă pentru momentele în care dorea să fie singur cu gândurile sale învăluite de muzica sa ce deschidea și mai deschide, spun specialiștii, noi dimensiuni ale artei componistice și interpretative.

Dar, Așezământul de cultură de la Tescani nu a fost reconectat la viața culturală, conform voinței donatorilor, doar ca un muzeu, ci drept o casă a artiștilor și a intelectualilor.

Conacul, cu parcul său, la care s-au adăugat, apoi, încă două cabane, ajungându-se, în momentul de față, la 38 de camere, a fost tot timpul, inclusiv pe vremea lui Ceaușescu, nu doar un loc fermecător, ci și unul de creație, rezultantele acesteia putând fi urmărite fie în expoziția permanentă deschisă în fosta uscătorie de mere, fie în seratele muzicale ce sunt organizate aici.

În 1980 au venit primii oaspeți rezidenți: 15 artiști participanți la cea dintâi tabără de artă plastică. De atunci, Tescaniul a devenit casa de creație a Uniunilor Artiștilor Plastici, respectiv Compozitorilor. După inaugurare, artiștii din cele două organizații de creație le-au abandonat pe celelalte la care aveau acces, Bran și Cumpătu, “fascinați de ce au găsit la Tescani: parcul, Dealul Merilor, pădurea, apa Tazlăului, dar mai ales de lumina specială care bântuie zona”, potrivit Gabrielei Ilaș, de asemenea fost curator al Așezământului.

De-a lungul a peste 35 de ani au trăit clipe “de iluminare” la Tescani Horia Bernea, foarte legat de acest loc unde venea de două-trei ori pe an, avea chiar un atelier al lui, Theodor Rusu, Paul Gherasim, Constantin Flondor, Horia Pastina, Mihai Sârbulescu, Cristian Paraschiv, Ilie Boca, Sultana Maitec, Cristina Ciobanu, Tudor Marinescu, Ioana Panaitescu, Ileana Micodin, Sabina Negulescu, Florin Ciubotaru, Mihai Chiuaru, Ala Jalea Popa, Doru Ulian, Simona Runcan, Anamaria Smigelschi, Ileana Ploscaru-Panait, Dacian Andoni, Marcel Lupse, Vasile Crăița Mândră, Dan Hatmanu, Vlad Florescu, Vlad Micodin, Dan Palade, nume întipărite în “conștiința” plasticii românești.

Despre plasticienii “iluminați” de atmosfera acestui loc special în geografia spirituală a României “încrustează” mărturie în “Jurnalul de la Tescani”, Andrei Pleșu, fost ministru al Culturii, cel care, trimis cu domiciliu forțat de către regimul comunist, a lucrat în calitate de bibliotecar la Casa memorială “George Enescu”.

“De câțiva ani văd, în preajma Tescanilor, pictori lucrând în peisaj. Unii, rapizi, întreprinzători, cu aerul de a exercita fără emoție un meșteșug bine stăpânit. Alții, căutând, privind îndelung, cu capul lăsat într-o parte și cu ochii strâmtați, pomul sau pajiștea din față: puțin afectați, (…), capabili să identifice tabloul în imensitatea oricărei priveliști. Alții, concentrați, asudați, absorbiți într-o transă ritmică, lacomă să surprindă palpitul unui loc. Toți din ce în ce mai intelectuali: singurii oameni ai spiritului care mai muncesc, azi, în natură și care mai au simțul pur al imediatului. Miraculoși în nevoia lor de a capta aerul unui loc. Aerul. O achiziție fără corp, un abur, în care să se simtă mirosul lui Dumnezeu”, nota Andrei Pleșu în 1989.

Despre “exilul” lui Andrei Pleșu, Georgeta Popovici povestește cu drag și nostalgie, reflectând atmosfera ce domnea la Tescani.

“Pleșu a fost o binecuvântare pentru Tescani. Eu lucram la Muzeul din Bacău și am auzit că va fi transferat acolo. A fost detașat la Tescani. A stat într-o încăpere creată pentru Horia Bernea. Aici l-a prins Revoluția. Primea câte un telefon de la prietenul lui, Dan Hăulică, care-l sfătuia să meargă pe dealuri. Mai pornea la plimbare și cu prietenul său Teodor Enescu, care venea în câte o scurtă vacanță. Ideea era să nu stea de vorbă în spații închise. Pe soțul meu, directorul muzeului de atunci, l-a întrebat cineva la telefon: ‘E adevărat că dl. Pleșu lucrează la voi, la Tescani?’; ‘Da, e adevărat, mătură prin curte’ — a răspuns el… A fost reprodus în ziarele momentului… Serile citeam aici Ilf și Petrov, Caragiale, Zoscenko. Se râdea copios. Erau și seri de muzică. Johnny Răducanu improviza la pian, dl Pleșu cânta…”

Basul David Ohanesian, oaspete și el al Așezământului de cultură, mărturisea în urmă cu vreo două decenii la Tescani că Enescu a adus personajului mitic în opera sa “fațete interpretative mereu de descoperit, ce dovedesc genialitatea compozitorului”.

“L-am cântat pe Oedip de aproape o sută de ori, și dacă l-aș cânta de 500 de ori tot aș avea ceva de descoperit ceva nou. Este opera operelor. O spun eu care am interpretat 41 de roluri din creația de operă a lumii”, preciza David Ohanesian, cel apreciat a fi fost cel mai valoros al miticului personaj.

La Tescani se mai desfășoară Tabăra de coregrafie “Terpsichore”, bursele pentru scriitori “Pro Helvetia”, alte evenimente culturale, tabere internaționale de filosofie, dar și recitaluri private de interpretarea vocală, pian, vioară, violoncel, instrumente de suflat ori concerte camerale instrumentale pentru trio-uri, cvartete, cvintete.

Casa memorială “George Enescu” din incinta clădirii principale a devenit în 1990 Centrul de Cultură Tescani, iar din 1993 Centrul de Cultură “Rosetti Tescanu — George Enescu”. Începând cu 2006, este secție a Muzeului Național “George Enescu”.

Și în forma actuală, așezământul de cultură nu este, în consonanță cu voința donatorilor, doar un muzeu. Cuprinde o sală de concerte de cameră “Oedip”, estrada în aer liber din parcul conacului pentru orchestre simfonice de 80 de instrumentiști, aici având loc anual Festivalul “Enescu — Orfeul Moldav”, singurul important eveniment din România care include, în prezent, concerte simfonice în aer liber. De asemenea, dispune de o sală de conferințe, de trei ateliere multifuncționale, de o galerie de artă, biblioteca clasică și biblioteca de specialitate pentru cercetare cuprinzând un fond documentar “Enescu” la dispoziția specialiștilor din țară și din străinătate, săli de lectură ori audiție, spații de cazare și servirea mesei pentru creatorii care vin în zonă.

Desfășurând, de-a lungul anilor, programe în domeniul culturii, artei, științei, la nivel național și internațional Așezământul de cultură de la Tescani face parte din Asociația Europeană “Les Rencontres”, cu sediul la Paris, din Asociația internațională “Res Artis”, cu sediul la Amsterdam, dar și din Rețeaua Europeană de Reședințe pentru Scriitori și Traducători, cu sediul la Montpellier, care funcționează sub egida Academiei Franceze.

Ca urmare, în momentul de față, locul nu și-a pierdut destinația culturală prevăzută în actul de donație. Găzduiește, în continuare, evenimente. Dar, totuși, ca în momentul premierei Oedip, nu pare a mai fi de interes locul unde s-a născut capodopera. Un mare semn de întrebare privind viitorul său, după ce finanțarea acestui lăcaș de cultură pare a secătui de la preluarea sa, pe vremea când la conducerea Ministerului Culturii se afla Adrian Iorgulescu, ca secție a Muzeului Național “George Enescu”. A început, astfel, odată cu pierderea personalității juridice și subfinanțarea acestui prim centru de cultură atestat în România. Dacă conacul este încă primitor, parcul nu mai beneficiază de o întreținere corespunzătoare. S-a degradat foarte mult și lucrarea artistică monumentală realizată în inox de către artistul plastic Constantin Lucaci, cel numit de colegi “părintele fântânilor cinetice”, artist ce s-a impus prin sculpturile în oțel inoxidabil, cărora le-a dat de multe ori dimensiuni monumentale. De asemenea, lipsa de personal, doar un muzeograf, o contabilă și un paznic, dar și de pregătire de specialitate, șeful secției este un inginer mecanic, nu oferă o garanție privind perpetuarea emulației culturale a Așezământului. Salvarea vine, deocamdată, de la o serie de organizații neguvernamentale românești și străine, care inițiază diverse programe. Dar, numărul acestora a scăzut dramatic în ultimii doi ani, așa încât, o mărturisește sub anonimat un localnic, în acest an “doar în lunile de vară va fi ceva mai multă animație”.

Autoritățile județene au aprobat în 2012 preluarea Așezământului de la Tescani. Consilierii au formulat atunci către Ministerului Culturii o cerere de preluare a secției din Tescani a Muzeului Național și crearea unei entități cu personalitate juridică.

“Complexul e unul dintre puținele obiective culturale din județ care sunt prețuite și în afara țării, prin urmare e foarte important pentru promovarea Bacăului ca destinație turistică culturală”, explica atunci Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean.

Pentru a face față dificultăților financiare s-a luat decizia, încălcându-se, astfel, chiar cerințele donatorilor, ca în cele 35 de locuri de cazare să fie găzduiți nu doar artiști, ci și alte persoane care ar dori să petreacă un week-end la Tescani, în cel mai vechi centru de cultură din țară.

Locuitorii din Tescani se arată mândri de existența Așezământului.

“Sunt fericit că locuiesc în Tescani, sat cu oameni de o bunătate sufletească, mândri de existența casei memoriale, precum și obiceiurile străvechi ce se țin în pragul sărbătorilor. Invit oamenii de pe alte meleaguri să cunoască direct Tescaniul. Vor fi încântați”, spune Viorel Tănase, un tânăr localnic.

Elena Filimon, de asemenea o localnică, scoate în evidență trăirile celor care trec pe la Tescani.

“Dacă te plimbi pe aleea de tei sau cea de plopi simți energia pozitivă ce se transmite, dar și acordurile muzicale ale lui Enescu. Când eram adolescentă mă plimbam pe acele alei ale conacului, frumuseți rămase neschimbate. Pe aleea cu plopi m-am plimbat prima dată cu soțul meu. Era cel mai romantic loc gândindu-mă că acolo, pe aceeași alee și-au purtat pașii George Enescu și Maruca. Doamne, ce mult îndrăgesc frumosul meu sat natal! Tescanii lui Enescu sunt și Tescanii mei, câtă mândrie! O spun pe unde ajung”, spune femeia.

Impresiile acestor oameni sunt în consonanță cu rândurile notate pe o foiță de hârtie la Tescani de George Enescu, pe 27 septembrie 1942. “Vreau ca țara noastră, poporul nostru admirabil să iasă la lumină. Asta simt eu. Asta trebuie să simtă toată lumea”, scria marele compozitor. Impulsionat de aerul Tescanilor, Enescu mai spunea: “Vreau să storc până la ultima suflare, sucul fructului sălbatec pe care anii l-au copt. Atât cât exist, vreau să cânt”!

e-Cultura.info/Autor: Cornel Cepariu

Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

URMĂREȘTE
<stronge-cultura.info pe FACEBOOK și e-cultura.info pe TWITTER

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017