Programul funeraliilor A S. Regele Mihai I

Programul funeraliilor A S. Regele Mihai I

Programul funeraliilor A S. Regele Mihai I

Programul funeraliilor A S. Regele Mihai I

Casa Regală a Româneie a anunţat programul complet a funeraliilor A.S.Regele Mihai I.

Clopotele catedralelor, mănăstirilor şi bisericilor din întreaga ţară vor fi trase miercuri, la ora 11.00, atunci când sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va sosi pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, dar şi la slujbele de înmormântare, anunţă Patriarhia Română.

Potrivit Patriarhiei Române, vor exista trei momente în care vor fi trase clopotele catedralelor, mănăstirilor şi bisericilor din întreaga ţară, respectiv miercuri, 13 decembrie 2017, ora 11.00, atunci când va sosi în ţară sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai I pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, sâmbătă, 16 decembrie 2017, la ora 12.30, la începutul slujbei de înmormântare din interiorul Catedralei Patriarhale şi tot sâmbătă, la ora 18.30, la începutul ceremoniei religioase de îngropare în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală din Curtea de Argeş.

“Întrucât spaţiul Catedralei Patriarhale din Bucureşti este insuficient de încăpător pentru toţi invitaţii, Casa Regală a solicitat Patriarhiei Române ca în interiorul Catedralei şi în spaţiile din imediata ei proximitate să aibă acces doar Familia Regală şi un număr restrâns de invitaţi, în timpul slujbei de prohodire (înmormântare), sâmbătă, 16 decembrie 2017, orele 12.30 – 14.00″, se arată într-un comunicat de presă al Patriarhiei Române.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi adus miercuri, la ora 11 , în ţară, după care va fi transferat la Castelul Peleş.Timp de trei zile, românii care vor să îi aducă un ultim omagiu o pot face la Palatul Regal din Capitală, slujba de înmormântare urmând să aibă loc la Curtea de Argeş.

Miercuri, 13 decembrie, la ora 11.00, sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va ajunge la Aeroportul Otopeni, de unde va fi transportat cu maşina la Castelul Peleş. Evenimentul se va desfăşura în prezenţa Şefului Familiei Regale, Margareta, Custodele Coroanei române, şi a membrilor Familiei Regale, a reprezentanţilor instituţiilor Statului, ai Bisericii Ortodoxe şi ai Casei Majestăţii Sale. Presa va avea acces la ceremonie. Publicul nu va avea acces la eveniment.

La ora 14.00, sicriul va fi aşezat în Holul de Onoare al Castelului Peleş. Custodele Coroanei şi Familia Regală vor fi prezenţi la Sinaia.

“Programul vizitei oficialităţilor pentru a transmite condoleanţe la Castelul Peleş este următorul:

- Ora 14-15: Instituţia Preşedintelui României, Preşedinţia Republicii Moldova, Membrii Guvernului României şi ai Guvernului Republicii Moldova, Membrii Parlamentului României şi ai Parlamentului Republicii Moldova.
- Ora 15-16: Reprezentanţii Instituţiilor Statului, centrale şi locale.
- Ora 16-17: Reprezentanţii Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO şi ai Organizaţiilor Internaţionale.
- Ora 17-18: Reprezentanţii Academiei Române şi Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice şi ai celorlalte instituţii ale Credinţei”, informează Casa Regală.

Publicul nu va avea acces pe durata şederii sicriului la Domeniul Regal Sinaia.

Ulterior, la ora 18.00, corpul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi transportat de la Castelul Peleş la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49-53), unde va ajunge la ora 20.30. Ceremonia va avea caracter privat. Publicul şi presa nu vor avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei.

“Toţi cei care vor dori să depună flori şi să se închine la catafalcul Majestăţii Sale Defuncte vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal: miercuri, 13 decembrie 2017, între ora 21.00 şi ora 24.00; joi, 14 decembrie 2017, între ora 08.00 şi ora 22.00; vineri, 15 decembrie 2017, între ora 08.00 şi ora 22.00″, potrivit programului.

Cei prezenţi la Palatul Regal pentru a aduce un ultim omagiu Regelui Mihai I sunt rugaţi să fie îmbrăcaţi în ţinută corescunzătoare (culori închise), să nu poarte sacoşe, genţi ori bagaje voluminoase de niciun fel, să nu vină însoţiţi de copii sub 7 ani, nici cu cărucioare de copii, să nu folosească aparate de fotografiat, telefoane mobile ori alte instrumente electronice, fotografierea şi filmarea fiind interzise, să aibă la ei un document de identitate, să nu aducă volume, scrisori, ilustrate, timbre, documente sau fotografii.

Nimeni nu va putea depune florile personal, la catafalc. Florile vor fi aşezate în grădina din faţa Palatului Regal sau pe trotuarul din faţa grilajului Palatului. În incinta Palatului Regal, fumatul şi vorbitul la telefonul mobil sunt strict interzise, potrivit Casei Regale.

CITEȘTE ȘI  "La pas, prin Brașovul Vechi'' - Proiect de promovare turistică

Sâmbătă, 16 decembrie, la ora 10.30, un scurt serviciu religios va fi oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal.

“La ora 10.55, sicriul cu corpul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi aşezat pe un catafalc în Piaţa Palatului Regal. Acolo va avea loc o scurtă ceremonie religioasă şi militară. Accesul publicului în Piaţa Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanţi. Accesul presei este liber. La ora 11.15, sicriul va fi urcat pe un afet de tun. Se va forma un cortegiu funerar, la care vor lua parte Familia Regală, militari români, reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române. Procesiunea se va face pe jos, iar afetul de tun va fi tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar operaţional. De la ora 11.25 la ora 12.15, Cortegiul funerar va merge pe jos, pe traseul Piaţa Palatului Regal – Calea Victoriei – Splaiul Independenţei – Piaţa Unirii – Intrarea pe Dealul Mitropoliei. De la ora 12.30 la ora 14.00, la Catedrala Patriarhală va avea loc slujba de înmormântare. Publicul şi presa nu vor avea acces în catedrală”, transmite Casa Regală.

În ziua înmormântării, după ceremonia din Piaţa Palatului Regal, trupul neînsufleţit al Majestăţii Sale va fi dus pe un afet de tun până la Patriarhie.

“În ziua de sâmbătă, 16 decembrie 2017, după scurta ceremonie religioasă şi militară din Piaţa Palatului Regal, sicriul cu corpul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi urcat pe un afet de tun şi va parcurge traseul până la Catedrala Patriarhală. Procesiunea se va face pe jos, iar afetul de tun va fi tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar operaţional. De asemenea, după slujba de înmormântare de la Catedrala Patriarhală, sicriul cu corpul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi urcat într-o maşină mortuară, iar cortegiul funebru se va deplasa spre Gara Regală Băneasa. Sicriul cu corpul neînsufleţit al Majestăţii Sale Defuncte va fi transportat, apoi, de la Bucureşti la Curtea de Argeş cu Trenul Regal”, transmite Casa Regală a României.

La ora 14.00, cortegiul se va deplasa la Gara Regală Băneasa, pe ruta Piaţa Unirii, Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, Arcul de Triumf, Şos. Kiseleff, Şos. Bucureşti-Ploieşti. Sicriul cu trupul neînsufleţit al Majestăţii Sale va fi transportat cu Trenul Regal, de la Bucureşti la Curtea de Argeş. Vor călători în Trenul Regal Custodele Coroanei şi membrii Familiei Regale a României. Prezenţa presei şi a publicului va fi permisă la Gara Regală Băneasa.

“Sâmbătă, 16 decembrie 2017, Trenul Regal va ajunge la Gara din Curtea de Argeş, la o oră ce va fi anunţată curând. Cortegiul funerar se va deplasa de la gară la Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş. Prezenţa presei şi a publicului va fi permisă la Gara din Curtea de Argeş. Sâmbătă, 16 decembrie 2017, la o oră ce va fi anunţată curând, va avea loc slujba de îngropare a Regelui Mihai I în Noua Catedrală de la Curtea de Argeş. Ceremonia va fi privată, în prezenţa Custodelui Coroanei, a Familiei Regale a României şi a membrilor Familiilor Regale străine prezenţi la eveniment. Publicul va avea acces doar în faţa porţii de intrare în parcul Arhiepiscopiei de Argeş. Presa va avea acces în faţa Noii Catedrale de la Curtea de Argeş”, potrivit programului.

Noua Catedrală nu va putea fi vizitată în primele 7 zile după înmormântare.

Familia Regală anunţă mare doliu pentru 40 zile şi doliu timp de trei luni (de la deces). Marele doliu şi doliul se referă la prezenţa publică a membrilor Familiei Regale.

Cărţi de condoleanţe sunt deschise la Castelul Peleş, la Palatul Regal (Calea Victoriei) şi la Palatul Elisabeta. Ele sunt la dispoziţia publicului timp de 40 de zile de la data decesului.

e-Cultura.info.


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Tweet about this on TwitterShare on FacebookShare on Google+Share on LinkedInEmail this to someonePrint this page

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2018                                                                                                                                                
Du-mă sus