Proiecții scurtmetraje, teatru outdoor și drumeții repere ale Gărâna Jazz Festival 2017

Proiecții scurtmetraje, teatru outdoor și drumeții repere ale Gărâna Jazz Festival 2017

Proiecții scurtmetraje, teatru outdoor și drumeții repere ale Gărâna Jazz Festival 2017

Proiecții scurtmetraje, teatru outdoor și drumeții repere ale Gărâna Jazz Festival 2017

Recitaluri de jazz, proiecţii de scurtmetraje sau numere de teatru outdoor, reprezintă doar câteva dintre reperele celei de a XXI-a ediție a festivalului de jazz de la Gărâna, care se va desfăşura în perioada 6-9 iulie în Munţii Semenic, pe scena de la Poiana Lupului şi din Biserica Catolică Văliug, au informat organizatorii manifestării artistice.

“Departe de agitaţia oraşului, la capătul unui drum cu privelişti memorabile, Gărâna păstrează neatinse răcoarea Munţilor Banatului şi nopţile cu jazz care urmează să se dezlănţuie în curând. Pe lângă cele 18 trupe care vor urca pe scena de la Poiana Lupului şi din Biserica Catolică Văliug, vizitatorii se vor putea bucura, pe parcursul festivalului, de trasee montane, cinema sub cerul liber, spectacole de teatru, clase de yoga, târguri şi multe alte activităţi incluse în program”, se arată într-un comunicat al Fundaţiei Culturale Jazz Banat.

Tot aici va putea fi văzut, în premieră, scurtmetrajul fotografului român Andrei Becheru, “Nature laughs as Time Slips”, inspirat de albumul cu acelaşi nume al muzicianului american Tor Lundval.

Trupa de teatru “Auăleu”, cunoscută pentru reprezentaţiile “mobile” din oraşe, sate şi chiar de peste ocean, va fi prezentă în fiecare seară la festival cu momente de spectacol aducătoare de inspiraţie, întrebări şi răspunsuri.
După terminarea concertelor, Poiana Lupului se va transforma în cinema şi va fi gazda unui program special de scurtmetraje oferite de Institutul Francez. O serie de comedii, drame tragi-comice şi animaţii scurte vor aduce la viaţă poveşti din prezent şi personaje din cele mai diverse.

Scriitorii timişoreni Nicolae Strâmbeanu, Brânduşa Armanca, Daniel Vighi şi Viorel Marineasa îţi vor lansa cele mai noi apariţii editoriale în cadrul festivalului, iar spectatorii pasionaţi de jazz românesc pot participa la lansarea celor mai noi albume semnate de muzicienii Marius Preda şi Mircea Tiberian.

CITEȘTE ȘI  Gala Premiilor UCMR pe anul 2016

De sâmbătă până duminică, Poiana Lupului de lângă Gărâna va găzdui a doua ediţie a Târgului Naţional al Colecţionarilor de Discuri, un eveniment menit să aducă la un loc pasionaţii de viniluri şi muzică bună.

Natura sălbatică din Semenic e spaţiul perfect pentru meditaţie şi relaxare, aşa că dimineţile de festival vor începe cu clase de yoga ţinute de “Mişcarea de Piatră”, începând de la ora 09.00, în satul Văliug, pe pontonul unui hotel.

“Pe lângă experienţa muzicală care reuneşte artişti din cei mai prestigioşi, sunete şi instrumente din toate colţurile lumii, Gărâna Jazz Festival rămâne o experienţă unică prin împrejurimile şi patrimoniul natural al Munţilor Semenic. Satul Brebu Nou, Lacul 3 Ape, Cheile Caraşului şi Peştera Comarnic, Lacul Gozna din satul Văliug sau Platoul Semenic sunt câteva puncte turistice care n-ar trebuie ratate pe parcursul mini-vacanţei din Gărâna’, susţin organizatorii.

Astfel, cei pasionaţi de biking montan se pot bucura de cel puţin 10 trasee cu bicicleta pe lângă păduri, lacuri şi privelişti spectaculoase, cu plecare din Brebu Nou sau Lacul Gozna, detaliate pe larg pe blogul festivalului.

Bunătăţile culinare ale zonei includ păstrăvăria din Crivaia, vestitul gulaş al unui han local, ştrudelul cu vişine, salatele cu bureţi de fag şi multe altele, care vor fi descoperite la faţa locului.

Programul complet Gărâna Jazz Festival precum şi informaţii despre transport, locaţie şi cazare sunt disponibile pe www.garana-jazz.ro.

Festivalul Internaţional de Jazz Gărâna este organizat de Fundaţia Culturală Jazz Banat, membră a European Jazz Network.

e-Cultura.info/ Autor: Sorin Blada.


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017