Regizorii Cristian Mungiu și Cristi Puiu în competiția oficială de la Cannes

Regizorii Cristian Mungiu și Cristi Puiu în competiția oficială de la Cannes – VIDEO

Festivalul de Film de la Cannes

Festivalul de Film de la Cannes

Filmele “Bacalaureat”, de Cristian Mungiu, și “Sierra – Nevada”, de Cristi Puiu, au fost selectate în competiția oficială a Festivalului de la Cannes, ce se desfășoară între 11 și 22 mai, au anunțat joi organizatorii, într-o conferință de presă.

“Bacalaureat”, de Cristian Mungiu, este un film despre provocările paternității. În distribuție se regăsesc actorii Adrian Titieni și Vlad Ivanov.


SURSA. YOUTUBE BACALAUREAT 2016


Acțiunea din filmul lui Cristi Puiu — “Sierra-Nevada” — se desfășoară în timpul unui parastas. În distribuția acestei producții se regăsesc Bogdan Dumitrache și Mimi Brănescu.

Cristian Mungiu a primit în 2007 Palme d’Or, marele premiu al Festivalului de la Cannes, pentru “4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”. S-a întors apoi în competiția festivalului cu “După dealuri”, în 2012. Atunci, filmul său a primit două premii: cel pentru scenariu și cel pentru interpretare (Cristina Flutur și Cosmina Stratan).

CITEȘTE ȘI  "Grădina cu îngeri", a artistei plastice Silvia Radu la Paris

Cristi Puiu a primit, în 2005, la Cannes, marele premiu al secțiunii Un Certain Regard, pentru “Moartea domnului Lăzărescu”. S-a întors pe Croazetă în 2010, cu “Aurora”, selectat în aceeași secțiune — Un Certain Regard.

Filmul “Câini” de Bogdan Mirică a fost selectat în secțiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes, au anunțat joi organizatorii.

“Câini” de Bogdan Mirică este o dramă-thriller care are loc în România rurală, aproape de granița cu Ucraina.

Rolurile principale sunt interpretate de Dragoș Bucur, Vlad Ivanov și Gheorghe Visu.

Juriul care va desemna câștigătorul marelui premiu Palme d’Or, dintre filmele prezentate între 11 și 22 mai, este condus de cineastul australian George Miller, regizorul seriei “Mad Max”.

e-Cultura.info/ Autor: Oana Ghiță


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.
URMĂREȘTE
e-cultura.info pe FACEBOOK și e-cultura.info pe TWITTER

Tweet about this on TwitterShare on FacebookShare on Google+Share on LinkedInEmail this to someonePrint this page

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017