România va deține președinția Agenției Universitare a Francofoniei

România va deține președinția Agenției Universitare a Francofoniei

Agenția Universitară a Francofoniei

Agenția Universitară a Francofoniei

România a înregistrat un succes deosebit de important, cu ocazia alegerii președintelui și a structurilor de conducere ale Agenției Universitare a Francofoniei (AUF), urmând a deține pentru patru ani (2017-2021) conducerea celei mai mari organizații mondiale de universități, institute de cercetare și rețele academice.

Potrivit unui comunicat de presă al UPB remis, vineri, AGERPRES, rectorul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București și reprezentant al Consiliului Național al Rectorilor din România, Sorin Cîmpeanu, a fost ales președinte în cadrul celei de-a 17-a Adunări Generale a AUF, care se desfășoară în Maroc, la Marrakech, în perioada 10-12 mai.

De asemenea, rectorul Universității Politehnica din București, Mihnea Costoiu, a fost ales ca membru al Consiliului de Administrație al AUF, în calitate de reprezentant al Europei Centrale și Orientale.

“Este o mare onoare pentru mine să reprezint România în fruntea acestei prestigioase agenții, care reunește elita academică din țările francofone de pe tot globul. Voi milita pentru dezvoltarea cooperării interuniversitare, atragerea de resurse în folosul tinerilor studenți și cercetători, în special pentru cei din țările care au mai multă nevoie, în vederea asigurării de șanse și oportunități egale”, a declarat noul președinte al AUF, Sorin Cîmpeanu, potrivit comunicatului de presă.

CITEȘTE ȘI  Lansare ghiduri turistice la Viena

El le-a mulțumit tuturor celor care i-au acordat încrederea — colegi din universitățile din România și Republica Moldova — și i-a asigurat pe membrii agenției că va milita pentru realizarea obiectivelor stabilite în strategia adoptată în cadrul adunării generale.

La rândul său, rectorul UPB, Mihnea Costoiu, noul membru al Consiliului de Administrație al AUF, a declarat că este o onoare că a reușit să demonstreze că școala superioară românească și reprezentanții săi sunt recunoscuți la nivel mondial.

Potrivit comunicatului de presă, este pentru prima dată de la înființarea AUF, în 1961, când țara noastră deține președinția agenției, cu atât mai meritorie ținând cont de faptul că universitățile românești reprezintă doar 3% din totalul membrilor AUF.

AUF este o organizație mondială care reunește reprezentanți ai lumii universitare din 111 țări, de pe cinci continente, aproape 1.000 de universități, institute de cercetare și rețele academice fiind membre.

e-Cultura.info / Autor: Roberto Stan


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017