Scriitoarea Herta Muller la Londra

Scriitoarea Herta Muller la Londra

Scriitoarea Herta Muller

Scriitoarea Herta Muller

Scriitoarea Herta Muller, laureata Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2009, va participa, duminică, la o întâlnire cu cititorii din Londra, organizată la British Library de Universitatea din Swansea, în parteneriat cu Institutul Goethe, Institutul Cultural Român din Londra şi Ambasada Germaniei în capitala Marii Britanii.

Evenimentul reprezintă o premieră absolută, aceasta fiind prima apariţie publică a marii scriitoare originare din România în capitala britanică, informează ICR Londra, într-un comunicat transmis joi AGERPRES.

La eveniment sunt aşteptaţi numeroşi cititori, traducători, editori. Dintre oficiali, şi-a anunţat prezenţa şi ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache.

Câteva zile mai târziu, evenimentul de la British Library va fi completat de o conferinţă internaţională dedicată receptării operei celebrei autoare în întreaga lume, organizată de Universitatea din Swansea la Institutul de Cercetare a Limbilor Moderne din cadrul University of London.

CITEȘTE ȘI  Bienala de Arhitectură de la Veneţia 2016

Conferinţa reuneşte câţiva dintre cei mai relevanţi universitari, cercetători şi traducători care vor lua parte la dezbateri pe 21 şi 22 septembrie, printre care se numără Roxana Nubert şi Anca Păunescu de la Universitatea de Vest din Timişoara, Ana-Maria Dascălu-Romiţan de la Universitatea Politehnică din Timişoara, Dana Bizuleanu şi Marius Conkan de la Universitatea Babeş-Bolyai şi Alexa Stoicescu de la Universitatea din Bucureşti.

Cunoscutei autoare care, cu “densitatea poeziei şi sinceritatea prozei a descris plastic universul dezrădăcinaţilor” (Comitetul Nobel), i se va alătura traducătorul Philip Boehm, pentru o discuţie însoţită de lectura unor fragmente din cele mai reprezentative scrieri ale sale.

e-Cultura.info / Autor: Daniel Popescu.


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017