Scriitorul Romulus Rusan, soţul Anei Blandiana a decedat

Scriitorul Romulus Rusan, soţul Anei Blandiana a decedat

Scriitorul Romulus Rusan

Scriitorul Romulus Rusan

Scriitorul Romulus Rusan a murit la vârsta de 81 de ani. Romulus Rusan a fost scriitor român, fondator al organizaţiei neguvernamentale Alianţa Civică.

Scriitorul a fost director în cadrul Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, conducând Centrul Internaţional Pentru Studiul Comunismului.

S-a implicat în construcţia Memorialului de la Sighet, a coordonat colecţia de mărturii şi zeci de cărţi ale rezistenţei l-au avut mentor şi editor, precizează un comunicat al Muzeului Naţional al Literaturii Române.

Ana Blandiana a scris o postare de adio pe contul de social media, dar şi o poezie dedicată soţului, ”omul pe care l-am iubit mai mult de o jumătate de secol”.

”Nu credeam să învăţ să anunţ vreodată moartea soţului meu Romulus Rusan (1935-2016), omul pe care l-am iubit mai mult de o jumătate de secol şi fără dragostea căruia cu siguranţă nu aş fi supravieţuit”, a postat scriitoarea.

”Două cruci
Tu ai fost crucea mea
Înaltă, subţire,
În stare să mă răstignească
Grindă pe grindă.
Eu am fost crucea ta
Copilărească,
Răsfrântă-n oglindă.
Aceeaşi mişcare
Pentru îmbrăţişare
Şi răstignire,
Pentru mire
Şi pentru mireasă.
Lasă
Vremea să curgă de două ori,
Dinspre seară, şi dinspre zori,
Pentru unul, şi pentru altul,
Să ne asemene,
Şi să ne-acopere sumbră
Cu flori –
Printre care să privim spre înaltul
Desenat cu două cruci gemene:
Una de umbră.”

***
Fişa biografică

Romulus Rusan, prozator și reporter, s-a născut la Alba Iulia, la 13 martie 1935. A absolvit Facultatea de Tehnologie Mecanică a Politehnicii din Cluj (1958). A debutat cu critică literară în 1954, fiind apoi redactor la câteva publicații din Cluj și București, precum și la Editura pentru Literatură.

A colaborat la “Tribuna“, “Steaua”, “Cinema”, precum și la “Luceafărul” și “România literară“, unde a deținut rubrici permanente de critică cinematografică, parte dintre ele adunate în volumele “La început n-a fost cuvântul” (1977) și “Arta fără muză” (1980). Autor a 16 cărți de proză scurtă, proză de călătorie, film, interviuri, a obținut Premiul Uniunii Scriitorilor pentru proză în 1964 și 1982. Dintre interviurile sale cu mari personalități ale culturii românești contemporane (parte în colaborare cu poeta Ana Blandiana, soția sa), amintim: “Convorbiri subiective” (1971), “O discuție la Masa Tăcerii și alte convorbiri subiective” (1976). Revelația talentului său narativ o constituie volumul “America ogarului cenușiu” (1977, ed. II, revăzută și adăugită,1979), memorial și eseu scânteietor asupra realităților Lumii Noi, precum și prozele scurte din “Roua și bruma” (1982), într-o formulă epică modernă.

CITEȘTE ȘI  Nadia Cella pop, lansare volum „PUNŢI SPRE LUMINĂ”.

Membru fondator al Alianței Civice, a fost șef al Biroului de Presă (1990-2001), vicepreședinte (1996-2000). Fondator (împreună cu poeta Ana Blandiana) al Memorialului de la Sighet și al programului de istorie orală, organizator al simpozioanelor internaționale care au loc anual la Sighet și editor al unor colecții de comunicări, documente și studii în cadrul Memorialului.

A fost director științific al Centrului Internațional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, un organism guvernamental care studiază, documentează și susține conștientizarea publică a istoriei comunismului în România prin proiecte de cercetare, educaționale, editoriale și muzeale.

A primit premiul UNESCO pentru toleranță interetnică și interconfesională “Corneliu Coposu” (nov. 2000) pentru editarea colecției “Anale Sighet” și al premiului “Adrian Marino” al Salonului “Gaudeamus” pentru editarea cărții “Exerciții de memorie” (mart. 2000).

Romulus Rusan a fost coordonatorul cărților “Sfârșiți odată cu trecutul negru!”, precum și versiunea ei în limba franceză (“Du passe faisons table rase”), lansate la 20 noiembrie 2010, în cadrul celei de-a 17-a ediții a Târgului Internațional Gaudeamus — Carte de învățătură. El a spus că cele două volume (român și francez) reprezintă “o trecere în revistă, fugară, dar esențială” a celor 45 de ani de comunism din România.

În anul 2012, a publicat, alături de soția sa, Ana Blandiana, “Școala memoriei”. A fost coordonatorul lucrării “Cartea morților”, apărută în 2013, sub egida Academiei Civice, cu ocazia jubileului de 20 de ani al Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet. Cartea reprezintă un dicționar al celor decedați în închisorile, lagărele de muncă, deportările și locurile de domiciliu forțat, incluzând peste 20.000 de victime ale comunismului.

e-Cultura.info


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017