Simpozion de Istorie și Patrimoniu Urban

Simpozion de Istorie și Patrimoniu Urban

Simpozion de Istorie și Patrimoniu Urban

Simpozion de Istorie și Patrimoniu Urban

Simpozionul de Istorie și Patrimoniu Urban, ediția a III-a, are loc în București în zilele de vineri, 20 octombrie și sâmbătă, 21 octombrie 2017 la Casa Filipescu Cesianu. Prezentările vor fi susținute în limbile română și engleză. Simpozionul își dorește să deschidă o analiză asupra acestei perioade și, în egală măsură, o prognoză pentru anii care vin, pe întinderea unei generații active.

Prin acest simpozion anual, realizat în colaborare cu alte instituţii, Muzeul Municipiului București pune la dispoziţia specialiștilor o platformă de prezentare a ultimelor cercetări din domeniu și să faciliteze comunicarea la nivel naţional și internațional.

Tema stabilită, Orașul contemporan între tradiționalism și inovație, își propune să dezvolte noi surse, noi contexte și noi interpretări în studiul istoriei urbane.

„Bucureștii, adesea par să fie ancorați în tradițional, în ciuda extinderii lui din ultima jumătate de secol, ca urmare a unor valuri de imigrări rurale sau periurbane provinciale, în perioada anilor 1960-1980. Începând cu secolul al XIX-lea, Orașul românesc a cunoscut o amplă deschidere la nou, cu deosebire la ceea ce era adus din Occident. Dezvoltarea unei clase de mijloc, variată profesional, etnic, dar și confesional în perioada 1840-1940, a oferit mediului urban românesc un plus consistent de valoare profesională. Deoarece această zonă socială a fost principala beneficiară a ideilor și inovațiilor apusene, și continuând cu locuitorii de rând, abonați ai periferiilor, noul, în diversele lui forme, a fost treptat adoptat și nu de puține ori adaptat tradiționalului, adică fondului cultural autohton.

CITEȘTE ȘI  "Centenarul femeilor din arta românească" la Muzeul Brukenthal

Normele aparențelor în aceste condiții au prins viață în primiri, modă – vestimentație, alimentație, atitudini, conduită, afișate în public dar și în privat, în diferite forme de solidaritate.

Orașul ultimilor 50 de ani, aproximativ între anii 1970-2010, reprezintă fundamentul pe care continuăm prognoza următorilor cincizeci de ani. Scala modificărilor a fost destul de fracturată, de la ușoara deschidere către valorile occidentale de la începutul anilor 1970, urmată de închiderea totală a societății în interiorul său până la implozie, între anii 1974-1989. A urmat deschiderea abruptă și radicală către o societate care s-a dorit democratică, însă a rămas pentru foarte multă vreme în rulajul unei tranziții la economia de piață și rigorile unei societăți libere, undeva între anii 1990 și 2007. După această dată și până în prezent, asocierea la Uniunea Europeană și NATO, legăturile directe ale generațiilor urbane active cu Occidentul și, mai ales, maturizarea copiilor născuți după 1990, sunt pe cale să modifice spre pozitiv balanța deschiderii către valorile urbane occidentale, în ciuda morfologiei geopolitice recente, care ar susține o prognoză contrară.

Vor fi acceptate studiile care pun în balanță anamneza și prognoza în perspectiva comparativă și interdisciplinară, indiferent de traseul profesional al autorului.” Adrian Majuru, Manager, Muzeul Municipiului București

e-Cultura.info


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017