Târgul Meșteșugarilor de la Sighișoara, fără finanțare chiar înainte de a începe

Târgul Meșteșugarilor de la Sighișoara, fără finanțare chiar înainte de a începe

Târgul Meșteșugarilor de la Sighișoara, fără finanțare chiar înainte de a începe

Târgul Meșteșugarilor de la Sighișoara, fără finanțare chiar înainte de a începe

Primarul municipiului Sighișoara, Ovidiu Mălăncrăvean, a anunțat într-un comunicat de presă, că în urma respingerii de către Consiliul Local Sighișoara a acordării finanțării nerambursabile pentru 13 proiecte pe domeniile cultură, educație, tineret, culte și social, a XIII-a ediție a Târgului Meșteșugarilor, programat între 29 iunie și 1 iulie, a rămas fără finanțare de la buget chiar înainte de a începe.

Potrivit lui Mălăncrăvean, pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Sighișoara din data de 27 iunie s-a regăsit și “Proiectul de hotărâre privind aprobarea acordării finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități de interes local”, pentru 13 proiecte de finanțare depuse în baza Legii nr. 350/2005, fapt ce reprezenta o ultimă etapă în procedura de acordare a acestor finanțări nerambursabile.

Acesta susține că votul din CL Sighișoara trebuia să fie doar “o simplă formalitate”, însă din cauza opoziției unor consilieri și a absenței altora, cele 13 proiecte, între care se regăsesc și manifestări de prestigiu, unice în țară, cum este Festivalul ProEtnica, care reunește toate etniile din România, sau Academia Sighișoara, manifestare culturală clasată între primele 20 de manifestări mondiale de site-urile de specialitate, au rămas fără finanțare de la bugetul local.

Mălăncrăvean a spus că printre proiectele rămase fără finanțare se numără și cel al Fundației Veritas Sighișoara care a solicitat finanțarea cu suma de 8.407 lei de la bugetul local al municipiului Sighișoara pentru organizarea celei de-a XIII-a ediții a Târgului Meșteșugarilor, o acțiune culturală organizată pentru comunitate și care îmbină tradiția artei populare a meșteșugului cu cea a portului și a cântecului popular.

“Târgul Meșteșugarilor este o acțiune culturală care nu doar că, de mai bine de 12 ani, îmbogățește agenda culturală sighișoreană, dar contribuie la conservarea vechilor tradiții meșteșugărești din zona Târnavelor, și nu numai, precum și la transmiterea vechilor meșteșuguri tinerei generații. Deși perioada de desfășurare a celei de-a XIII-a ediții a Târgului Meșteșugarilor este 29 iunie — 1 iulie 2017, acest proiect de hotărâre, supus spre aprobare Consiliului Local Sighișoara pentru a doua oară, nu a întrunit, nici de această dată, numărul necesar de voturi întrucât la vot nu au participat consilierii locali Colceriu Dan Iosif — aflându-se în conflict de interese în calitatea sa de membru fondator al Asociației Centrul Creștin Social de Noapte Sighișoara — și Duma Felix, nefiind de acord cu forma proiectului de hotărâre, consilierii locali Pop Claudiu, Ciotloș Ioan, Stoica Dorina, Gavrilă Ionel și Ștefănescu Constantin s-au abținut, iar consilierul local Burghelea Ioan a votat împotrivă”, a mai arătat primarul Ovidiu Mălăncrăvean.

CITEȘTE ȘI  Caravana Muzeelor pe perioada vacanței de vară

Acesta și-a exprimat public regretul pentru situația neplăcută în care se află solicitanții proiectelor selecționate, “cu precădere organizatorul Târgului Meșteșugarilor și anume, cea de a fi pus în situația de a căuta surse de finanțare private cu o zi înainte de începerea activităților”, dar și pentru faptul că o serie de proiecte sociale “O șansă pentru nevoiașii fără adăpost” și “Din inimă și respect pentru seniori” nu pot fi puse în aplicare.

“Consecințele sunt suportate de concetățenii noștri a căror singură vină este că viața nu le-a oferit o șansă. Acesta este mesajul pe care vreau să-l transmit tuturor celor implicați și celor afectați de acest joc surd al egoismului și ranchiunii politice. Am speranța că, din dorința de a reprezenta cât mai bine interesele comunității, a celor care ne-au acordat în urmă cu un an votul de încredere, noi, executiv și consilieri locali, putem reuși în viitor să evităm astfel de situații, pentru a ne îndeplini îndatorirea principală de a fi în slujba cetățeanului”, a mai arătat primarul Sighișoarei, conform comunicatului de presă.

Ovidiu Mălăncrăvean a subliniat că, prin Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 39/30.03.2017 privind aprobarea bugetului general al unității administrativ-teritoriale pe anul 2017, a fost aprobată suma de 1.130.000 de lei pentru acordarea finanțărilor nerambursabile pentru activități nonprofit de interes local în baza Legii nr. 350/2005, iar prin Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 59/11.04.2017 a fost aprobat Programul anual de acordare a finanțărilor nerambursabile pe anul 2017.

Primarul a afirmat că, în urma evaluării, din cele 21 de proiecte depuse, Comisia de selecție și evaluare a proiectelor care are în componență atât reprezentanți ai Aparatului de Specialitate al Primarului, cât și ai Consiliului Local Sighișoara, a selecționat 13 proiecte, din care un proiect pe domeniul “Tineret”, un proiect pe domeniul “Învățământ”, un proiect pe domeniul “Culte”, 8 proiecte pe domeniul “Cultură” și două proiecte pe domeniul “Social”.

e-Cultura.info / Autor: Dorina Matiș.


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017