Trebuie investit cu cap în București, ca să redevină Micul Paris

Dan Helciug: Trebuie investit cu cap în București, ca să redevină Micul Paris Dan Helciug: Bucharest needs intelligent investments to be Little Paris again

Foto: (c) Grigore POPESCU

Foto: (c) Grigore POPESCU

O discuție – fie ea și sub forma unui interviu – cu Dan Helciug, actor și solist al trupei Spitalul de Urgență, este un spectacol. Când povestește cum cânta în perioada 1991-1992 la metrou, la Piața Romană, sau când își amintește de primul concert din Popa Nan ori de primul videoclip filmat la ștrand, în Crângași, fascinează.

În cadrul proiectului ”ORAȘUL MEU, BUCUREȘTI”, Dan Helciug a răspuns nu doar întrebărilor, ci și provocării de a juca teatru, intrând în ”rolurile” pe care i le-am propus, cu naturalețe și multă bună dispoziție, deși străbătuse cinci km prin București cu un taxi în….40 de minute, din cauza aglomerației din trafic.

El a vorbit despre legătura sa specială cu Teatrul Bulandra, despre cât de mult îi plac clădirile ”vechi de 150 de ani care sunt foarte bine întreținute”, despre ”orașele care își păstrează istoria pe stradă”, mărturisind că i-ar fi plăcut să fie tânăr în perioada interbelică, pentru a prinde ”discuțiile spumoase de la Capșa”.

Reporter: Tocmai ești după o cursă ”nebună” prin București, apropo de ”Ziua orașului București”, subiectul interviului nostru. În luna septembrie împlinește 555 de ani de atestare documentară. Ce înseamnă pentru tine Bucureștiul?

Dan Helciug: Bucureștiul înseamnă locul aventurilor mele din copilărie și din adolescență. Înseamnă Piața Victoriei, unde erau blocurile în construcție după Revoluție și unde noi ne jucam de-a ”Hoții și vardiștii”, noaptea, sfidând poliția și miliția. Bucureștiul înseamnă ”Bordei”, înseamnă zona aceea din Herăstrău, ștrandul, unde mergeam să facem baie. În perioada aceea, în 1980 și ceva, noi nu auziserăm de boli de piele și mergeam să facem baie în Herăstrău chiar dacă uneori luam tot felul de…. ”animale”, așa cum se mai întâmpla. Bucureștiul înseamnă foarte mult pentru mine. Înseamnă chiar și metroul, dacă stau să mă gândesc. Între anii 1991 și 1992 am cântat la metrou, la Piața Romană, și acolo chiar am scos foarte mulți bani. Având o condiție financiară medie trebuia să muncesc, să fac rost de bani. Și la ce mă pricepeam? La cântat, la povestit, la spus bancuri. Și lucrurile astea le făceam la metrou. Făceam un fel de stand-up comedy cu muzică la Piața Romană.

Reporter: Deci pentru tine Bucureștiul este un amestec de trăiri și de amintiri.

Dan Helciug: Exact. Un amestec de trăiri și un tablou extrem de viu colorat. Îmi aduc aminte de o zonă din Cișmigiu unde mergeam cu băieții și cu fetele cu chitările și cântam, o zonă care mai există și acum, un fel de stâncă, pe care sunt trepte. Noi îi spuneam acelui loc ”MBL”. Adică ”mai bine lasă”. Era un fel de Vama Veche sau 2 Mai pentru noi. Acolo eram noi în culmea extazului, mai fumam câte o țigare pe ascuns. Adică era un loc unde puteam să ne facem de cap.

Dan Helciug

Dan Helciug

Reporter: Am să profit de faptul că ești și actor. Dacă ne uităm în jur, (la tablouri — n.r.) decorul este din Bucureștiul de altădată. Am să-ți dau ție jobenul acesta, pentru întrebarea următoare. Eu o să am o umbrelă cu danteluță, așa cum aveau pe vremuri doamnele de pe Calea Victoriei.

Dan Helciug: Stimată doamnă…(scoțându-și jobenul)

Reporter: Domnule… Dacă ar fi să ne uităm cum era atunci și cum este acum, ce ai alege: Bucureștiul de altădată sau Bucureștiul de acum?

Dan Helciug: Aș alege… (uitându-se la un tablou) Un pic mai jos pe această stradă, dacă nu mă înșel, era Capșa. Nu?

Reporter:Da. Aici e Hotel Majestic. Pe colț era Capșa.

Dan Helciug: M-ai lovit într-o zonă profundă a sufletului meu. Aș fi vrut să fi fost tânăr în acea perioadă și, mai ales, aș fi vrut să fiu tânăr în perioada interbelică. Din păcate, fiind artist și ancorat în cultură, prin meseria mea și prin harul pe care-l am de la Dumnezeu, respir cultură, mănânc cultură. Îmi place să comunic, să învăț, numai că în ziua de azi nu prea mai ai de unde să înveți. Înveți singur, citești singur și te autoeduci, pentru că societatea nu îți oferă foarte multe șanse de a trăi în spiritul artei, din păcate… fiind foarte comercială s-a transformat într-o ”cutie de conserve”. Răspunsul este că aș fi vrut să trăiesc în acea perioadă — tânăr să fi fost și să fi prins discuțiile spumoase de la Capșa.

Reporter: Știu că ai făcut liceul german. Deci ai copilărit în zona Pieței Romane, asta e zona în care ți-ai petrecut anii de școală. Aș vrea să te referi puțin la perioada copilăriei și a adolescenței și să-mi spui care este cea mai frumoasă amintire sau cea mai frumoasă întâmplare și unde s-a petrecut? În ce loc din București?

Dan Helciug: Cea mai frumoasă întâmplare? Păi am foarte multe. Țin minte foarte multe aventuri ale generației noastre ”de graniță”, adică între fosta perioadă ceaușistă și actuala perioadă de așa-zisă democrație și libertate. Noi suntem generația cu un picior în trecut și cu un picior aici, în prezent. Am știut să ne distrăm. Nu prea gustam noi discotecile. Noi mergeam în discoteci doar atunci când voiam să cunoaștem o persoană de sex opus, când voiam să ne îndrăgostim. ”Hai să mergem la discotecă, pentru că acolo…”, că acesta este și scopul discotecii, scopul casei de cultură de pe vremuri, când se strângeau flăcăii cu fetele ca să discute. Eu în ”Preoteasa” am petrecut foarte multă vreme. Chiar acolo am repetat cu prima mea trupă, Parlament, și după aceea cu Spitalul de Urgență. Sunt foarte multe amintiri… Primul concert l-am avut în Popa Nan, chiar lângă facultatea de teatru. Noi cântam într-o cramă unde intrau practic 60 de persoane. Și știu că după vreo două săptămâni — asta se întâmpla prin 1996 sau 1997 — erau cam vreo 200 de oameni. Deci intrau 60-70 de oameni care stăteau pe scaune și ceilalți erau afară, pe stradă, stăteau să ne asculte cântând. Pe vremea aceea cântam într-o formulă apropiată de Spitalul de Urgență.

Dan Helciug

Dan Helciug

Reporter: Dar primul clip?

Dan Helciug: Primul clip — ”Un meduz și o meduză” — l-am filmat la ștrand, în zona Ciurel, în Crângași. Amintirile cele mai fierbinți din perioada aceea, 1996-1997, când erau niște petreceri extraordinare, unde venea poliția de fiecare dată, dar patronii nu se lăsau intimidați, plăteau amenda… era lume până în stradă. Troleibuzul abia reușea să treacă printre oameni, pentru că stăteau efectiv pe trotuar ca să ne asculte. Asta este una dintre amintirile mele cele mai frumoase, perioada de spectacole din Popa Nan. 

Reporter: Care este locul sau clădirea ta preferată din București? Te rog din suflet, să nu-mi spui că este ”Spitalul de Urgență”….

Dan Helciug: Clădirea mea preferată era ”Leonida”. Era un magazin. Acum, în locul magazinului ”Leonida”, de fapt, al blocului ”Leonida” — se numea ”Leonida” după numele proprietarului, care era interbelic… În zona aia, era o cofetărie, care se numea ”Casata”. Noi zona aceea o agream… fiind rock-eri, ascultam foarte mult rock pe vremea aceea. Nu erau manele care să ne corupă, din fericire. Ne strângeam acolo și acelui loc îi spuneam ”La Grădiniță”. Și aveam nume de cod: Calul Judas Priest, Calul Iron Maiden, Monstrulețul, Micuțul, AC/DC-ul și așa mai departe. Acolo puteam să mai fumăm o țigară…. Bine, acum sunt mai multe vicii, din păcate, dar atunci erau băutura și țigara. Și noi încercam să consumăm câte puțin din fiecare: o țigară și o bere. Aceea era zona noastră favorită. 

Reporter: Prin natura meseriei tale ai străbătut toată țara. Cred că ai văzut toate orașele, dar cu siguranță ai văzut și orașe din afara țării. Care oraș de la noi sau din afară te-a impresionat cu ceva anume în mod deosebit și ce ai vrea să vezi și în București din respectivul loc?

Dan Helciug: Orașul meu de suflet este Sibiu, de care sunt foarte apropiat și pe care-l iubesc și respect foarte tare, împreună cu Bucureștii. Iar din afara țării, foarte mult mi-a plăcut Praga. Îmi plac orașele care își păstrează istoria pe stradă. Adică să văd clădiri vechi de 150 de ani care sunt foarte bine întreținute. Pentru că lumea o să se retragă, încet-încet, din zona asta a betonului, a sticlei, a termopanului, către zona clasică.

Reporter:În care loc din București îți duci copiii?

Dan Helciug: În fostul parc ”Nicolae Iorga”, în Parcul Kiseleff, în Herăstrău. 

Reporter: Dacă ai putea să schimbi ceva în București, din orice punct de vedere, ce ai schimba?

Dan Helciug: Bucureștiul, săracul, nu are nicio vină că se degradează de la o perioadă la alta. Eu aș fi investit în oameni, în dezvoltarea societății numite București. Fiecare oraș ar trebui să fie o societate civilă, o comunitate. Dacă am fi acum o comunitate, probabil că în 10 ani Bucureștiul s-ar fi vindecat din multe puncte de vedere. De-aia zic că aș investi în oameni, să se schimbe.

Dan Helciug

Dan Helciug

Reporter: Ce ar trebui să admire un străin în București, dacă vine în excursie în țara noastră?

Dan Helciug: Din păcate, mai sunt puține clădiri monumente istorice, patrimonii de stat restaurate, Centrul Vechi mult lăudat ar fi singurul loc de promenadă. Îmi e cam dificil să dau un răspuns, pentru că acum, dacă stau să mă gândesc, — foarte bună întrebarea! —  Bucureștiul nu mai are puncte de atracție turistică. Unde să-i duci? În Centrul Vechi.

Reporter: Așa cum spuneai, în Sibiu și în Praga, clădirile vechi sunt bine întreținute. În Centrul Vechi…. nu sunt.
Dan Helciug: Plus că este și altă civilizație la Sibiu. Bănuiesc că ai fost în Piața Mare și Mică…

Reporter: Am fost, am văzut și Podul Minciunilor…

Dan Helciug: De aia zic că omul sfințește locul. Din păcate, Bucureștiul nu are puține puncte turistice, dar nu și le-a exploatat în timp și ele acum parcă sunt ascunse ochiului turistului. Sunt foarte multe acțiuni care se fac doar de dragul acțiunilor. Adică, în general, acțiuni care sunt menite să ridice un oraș — prin cultură, prin promovare, prin publicitate turistică și așa mai departe — sunt create doar pentru profit. Și atunci, când banul guvernează și vrei cu orice preț să scoți bani din fiecare acțiune înseamnă, de fapt, scoaterea unei sume de bani, efectul este cel scontat, adică ai scos niște bani, dar nu ai pus o treaptă, nu ai pus o cărămidă la ceea ce înseamnă București și ceea ce înseamnă capitala României. Trebuie investit cu cap în București, pentru ca acest oraș să redevină Micul Paris.

Reporter: Care este locul din București în care te simți cel mai bine?

Dan Helciug: Sunt foarte legat de teatrele din București, pentru că de mic copil m-am învârtit printre actori și am avut șansa să cunosc actori mari.

Reporter: Pentru că ai absolvit Teatrul…

Dan Helciug: Da, am făcut Teatrul, pentru că m-a ajutat hoinăreala asta a mea prin lumea actorilor. Deci sunt legat de Teatrul Bulandra și de Grădina Icoanei. De zona aceea sunt foarte legat. Acolo mă simt eu foarte bine.

Reporter:: Imaginează-ți că ești din nou copil, că ești acolo unde spuneai că îți plăcea foarte mult, în zona Herăstrău, la parcul Bordei, la plajă, sub o umbrelă, și spune-mi ce trăznaie ai făcut acolo.

Dan Helciug: În primul rând nu stăteam sub umbrelă, pentru că nu erau umbreluțe pe atunci la Bordei. Și dacă apăream cu o umbrelă mă ”executau” toți prietenii. (râde — n.r.) Cum să umbli cu o umbrelă în Bordei? Acolo totul era sălbatic. În al doilea rând, țin minte că am sărit prima dată în cap în apă, la Bordei, dintr-un copac. De ce țin minte această săritură, această trăznaie?! Pentru că era să mor atunci. Am leșinat. Fiind lung, aveam vreo 16 ani, făceam baschet, m-am înfipt cu capul și cu mâinile în nămol. Sărind pentru prima dată în cap nu am reușit să mă redresez imediat. Și, pentru că nu era apa foarte adâncă, am rămas înfipt acolo, și m-au scos prietenii după vreo 20 de secunde, pentru că nu mai apăream. Eu încercam să ies, dar îmi pierdusem un pic controlul și putea să se întâmple o nenorocire.

Reporter: Și ai ajuns la Spitalul de urgență?

Dan Helciug: Nu, nu am ajuns.

Reporter: Deci nu de acolo se trage numele trupei…

Dan Helciug: Nu, dar țin minte și acum săritura aceasta care m-a marcat. Dar așa am învățat să înot, de unde și expresia ”înoți ca toporul la fund”.

Reporter: Dacă ar fi să adresezi o urare orașului București, ce i-ai ura?

CITEȘTE ȘI  Cristian Tudor Popescu: Bucureștiul are poză de buletin, are marcă; îți lasă în minte o imagineCristian Tudor Popescu: Bucharest has its ID picture, its stamp, leaving an imprint on people's minds

Dan Helciug: Trezește-te, Bucureștiule!

Reporter:: Dan, îți mulțumesc foarte mult. A fost o reală plăcere interviul cu tine, ca de altfel orice întâlnire.

Dan Helciug: Și ne mai vedem, pentru că Bucureștiul are o istorie lungă în față.

e-Cultura.info/autor: Marina Bădulescu, editor: Georgiana Tănăsescu

Un proiect editorial iniţiat de Agerpres
 

Photographies by Grigore POPESCU

Photographies by Grigore POPESCU

Talking with – or even interviewing – Dan Helciug, an actor and vocalist of Spitalul de Urgenta [The Emergency Hospital] band is a show in itself. He is fascinating when relating how he used to sing in the subway, at Romana Square station, in 1991-1992, or when he recalls his first concert in Popa Nan Street and his first music video filmed at the municipal pool of Crangasi.

In an within the MY CITY, BUCHAREST project, Helciug did more than answering questions — he took up the challenge of acting, playing the roles we proposed him in a natural and cheerful way, although he had just travelled 40 minutes through Bucharest’s jammed traffic in a taxi.

He talked about his special relation with the Bulandra Theatre, about his passion for well-preserved century-old buildings, and about cities perpetuating their history in the streets. He also confessed he would have liked to be young in the interwar period, to witness the effervescent chattering at Capsa Cafe.

Reporter: You came right from a mad race through Bucharest — speaking of Bucharest City Day, the topic of our interview. The city celebrates 555 years of documentary evidence in September. What does Bucharest mean to you?

Dan Helciug: Bucharest is the place of my childhood and teenage adventures. It means Victory Square, with blocks under construction after the [1989] revolution, where we used to play tag and chase games, defying the police and militia. Bucharest means Bordei [a park], that area of Herastrau [Park], the outdoor pool where we used to go for a swim. In those years, the ?80s, we had never heard of skin disease, and we would swim in Herastrau [Lake] even if sometimes we got all sorts of … ‘animals’, as it happens. Bucharest means a lot to me. Even the subway, if I think. Between 1991 and 1992, I sang in the subway, at Roman Square [Station], and earned a lot of money, too. As I had an average wealth, I had to work, make money. And what was I good at? Singing, telling stories and jokes. And I did that at the subway. I performed sort of stand-up comedy with music at Romana Square.

Reporter: So Bucharest is to you a mix of feelings and memories.

Dan Helciug: Exactly. A mix of feelings, and a brightly coloured picture. I remember an area of Cismigiu [Park] where we, boys and girls, used to take our guitars and sing. An area that still exists, sort of a boulder with stairs. We called it MBL, from ‘mai bine lasa’ [forget about it]. It was a sort of Vama Veche or 2 Mai [alternative culture places at the Black Sea] for us. There we got ecstatic, covertly having a smoke. I mean, it was a place where we could fool around.

Dan Helciug

Dan Helciug

Reporter:I am going to take advantage of you being also an actor. If we look [at the framed pictures] around us, the setting is like old days’ Bucharest. I’ll give you this top hat for the next question. I will have this lace umbrella like ladies on Calea Victoriei [fashionable boulevard] used to.
Dan Helciug: Madam…. [takes off his top hat].

Reporter: Sir… If we look at what it was and what it is now, what would you choose, old days’ Bucharest or present day Bucharest?

Reporter: I would choose… [looks at a picture] a little further down this street, if I’m correct, used to be the Capsa [Cafe], didn’t it?

Reporter: Yes. This is Majestic Hotel. Capsa was on the corner.

Dan Helciug: You hit deep down my heart. I wished I were a young man in those times. And especially, I wished I were young in the interwar period. Unfortunately, being an artist and anchored in culture by my profession and God-given talent, I breath culture, eat culture. I like to communicate and learn; nowadays, however, there’s little to learn from. You learn on your own, read on your own and get self-educated, because the society does not offer much chances of living in the spirit of art, unfortunately… as it is very commercial, it has turned into a ‘tin can.’ My answer is I would have liked living in that period. Be young, and witness the effervescent chattering at Caps.

Reporter: I know you went to a German high school. So you lived around Romana Square, that’s where you spent your school years. I want you to speak about your childhood and teenage years, and tell me what’s your fondest memory or most pleasant thing that happened to you, and where? Where exactly in Bucharest?

Dan Helciug: Most pleasant thing? Well I have many of them. I remember maby adventure of our ‘borderline’ generation, that is, between the old times of Ceausescu and the present so-called democracy and freedom times. We are the generation with one foot in the past and one here, in the present. We knew how to have fun. We didn’t like disco clubs much. We used to go to disco clubs when we wanted to meet the opposite gender, when we wanted to fall in love. ‘Let’s go to disco, ?cause there…’ — which is the precise purpose of a disco club, the purpose of the old day’s culture house, when lads and maidens would gather to talk. I spent a lot of time in Preoteasa [students' culture house]. It’s there I rehearsed with my first band, Parlament [Parliament], and later with Spitalul de Urgenta. There are many memories… I had my first concert in Popa Nan [Street], right next to the theatre faculty. We sang in a wine cellar that could host practically 60 people. And I know that after a couple of weeks — this was back in 1996 or 1997 — there were about 200 people. So there were 60-70 people sitting, and the others were standing outside, in the street, listening to ours songs. Back then we performed in a formula close to Spitalul de Urgenta.

Dan Helciug

Dan Helciug

Reporter: What about your first music video?

Dan Helciug: Our first music video, ‘Un meduz si o medusa’ (A Jellyfish and A Jellyfish-ess) was filmed at the municipal pool in the Ciurel area, in the Crangasi [neighbourhood]. The hottest memories in those times, 1996-1997, [are those of] when extraordinary parties were held, where police came every time, but the owners would not allow being intimidated, they would pay the fine… there was a crowd down to the street. The trolleybus could hardly find a way through the crowd practically sitting on the sidewalk to listen to us. This is one of my best memories, the period of shows in Popa Nan.

Reporter: What’s your favourite building of Bucharest? Please answer the Emergency Hospital…

Dan Helciug: My favourite building was the Leonida. Now the Leonida Store, actually the Leonida block — named after its interwar owner… There used to be a pastry shop called Casata. We liked that area… as rockers, we used to listen lots of rock in those times. There were no manele [contemporary Gipsy-style music] to corrupt us, fortunately. We used to gather there, and call the place ‘the kindergarten.’ And we had code names: the Judas Priest Horse, the Iron Maiden Horse, the Little Monster, Tiny, the AC/DC and so on. There we could occasionally have a smoke… Well, sadly there are many vices now, but then there would be booze and cigs. And we tried to have a little of each: one cigarette and one beer. That was our favourite area.

Reporter: Owing to your job, you travelled everywhere in the country. You must have seen all the cities, and surely some abroad, too. Which Romanian or foreign city impressed you in some special way, and what things there would you like seeing in Bucharest?

Dan Helciug: My soul city is Sibiu [central Romania], to which I’m very close and which I love and respect very much. Abroad, I loved Prague. I like cities perpetuating their history in the streets. I mean, seeing buildings 150 years old and well preserved. That’s because people will gradually retreat from this area of concrete, glass and double-glazing windows to the classic zone.

Reporter: Where do you take your kids in Bucharest?

Dan Helciug: In the former Nicolae Iorga Park, in Kiseleff Park, in Herastrau [Park].

Reporter: What would you change in Bucharest, in any way, if you could?

Dan Helciug: Poor Bucharest has no fault it gets more degraded by the day. I would have invested in people, in the development of the society called Bucharest. Every city should be a civil society, a community. If we were a community, probably Bucharest would have been healed from many points of view in 10 years. That’s why I say I would invest in people, to change them.

Orasul meu Bucuresti

Dan Helciug

Reporter: What should foreigners admire in Bucharest, when they travel to Romania?

Dan Helciug: Regrettably there are few historical monument building left, [or] restored state heritages. The much praised Old Downton is likely the only promenade area. It’s pretty hard to answer, because now I’m thinking of it — very good question! — Bucharest no longer has tourist attractions. Where would you take them? To the Old Downtown.

Reporter: As you said, in Sibiu and Praga the old buildings are well preserved. In Bucharest’s Old Downtown, they’re not.

Dan Helciug: Moreover, there’s a different civilization in Sibiu. I guess you’ve seen the Grand Square and the Small [Square]…

Reporter: Yes. I’ve also seen the Liars’ Bridge.

Dan Helciug: That’s why I say it’s a farmer’s care that makes the field bare. Sadly, Bucharest has few tourist attractions, and it also failed to exploit them in time, and now they’re like hidden for tourists. There are many actions carried out just for the sake of it. That is, generally actions intended to raise a city — through culture, through promotion, through tourist advertising and so on — are designed just for profit. And when money rules, and one wants to make money off every action at all costs, it actually means making a sum, reaching the planned goal, that is making some money, but not laying a step, adding a brick to what Bucharest means and Romania’s capital means. Bucharest needs intelligent investments to make this city the Little Paris again.

Reporter: Where in Bucharest do you feel best?

Dan Helciug: I’m closely tied to Bucharest’s theatres, because I’ve been among actors as a child, and I got the chance of meeting great actors.
Reporter:: Because you graduated from Theatre [Faculty]…

Dan Helciug: Yes, I went to Theatre [Faculty], because this strolling of mine through actors’ world helped me. So I’m tied to Bulandra Theatre and Icoanei Garden. I’m closely tied to that area. That’s where I feel very good.

Reporter: Imagine you’re a child again, being there you said you liked to be, in Herastrau area, in Bordei park, sunbathing, under an umbrella — and tell me what tricks you did there.

Dan Helciug: First of all, I would not stay under an umbrella, as there were none of them back then at Bordei. And if I would have come up with an umbrella, all my friends would have ‘executed’ me. [laughs] Secondly, I remember diving for the first time, at Bordei, from a tree. Why do I remember this dive, this trick? Because I nearly died then. I fainted. Being tall — I was about 16 years old, I used to play basketball — I got stuck with my head and hands into the mud. I did not manage to climb out right away. And because water was shallow, I got stuck there, and my friends got me out after probably 20 seconds, as I wouldn’t emerge back. I was trying to, but I had slightly lost control and a tragedy could have happened.

Reporter: And you got to the Emergency Hospital?

Dan Helciug: Nu, I did not.

Reporter: So the band name does not come from this.

Dan Helciug: No, but I still remember this dive that marked me. But that’s how I learned to swim, hence the [Romanian] saying, ‘swim like an axe.’

Reporter: If you were to wish Bucharest something, what would it be?

Dan Helciug: Wake up, Bucharest!

Reporter: Dan, thank you very much. Interviewing you was a real pleasure, as is any other meeting with you.

Dan Helciug: And I’ll be seeing you, because Bucharest has a long history lying ahead.

By e-Cultura.info/autor: Marina Bădulescu, editor: Georgiana Tănăsescu

An editorial project initiated by Agerpres

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017