Turneul național Grigore Leșe – “Hori de primăvară”

Turneul național Grigore Leșe – “Hori de primăvară”

Grigore Leșe

Grigore Leșe

Turneul naţional Grigore Leşe – „Hori de primăvară” stabileşte o nouă premieră, fiind vorba de primul turneu naţional al maestrului, care va aduce totodată în atenţia publicului din toată ţara prima expoziţie ţărănească din România pe roll-up, realizată la Muzeul Țăranului Român.

Echipa este coordonată de, criticul de modă Alin Gălățescu. Expoziția, intitulată “Veșmântul popular de la arhaic la fashion” va fi prezentată în foaierul sălilor de spectacol, cu ocazia concertelor pe care maestrul Grigore Leșe la va susține în cadrul turneului “Hori de primăvară”, se arată într-un comunicat al biroului de presă CIAD.

IA, în variantele de sărbătoare, de lucru sau de ceremonial, a însoţit femeia pe tot parcursul vieţii. Ca orice veşmânt tradiţional, IA constituie o secvenţă a memoriei colective, iar purtarea ei, o manifestare spirituală ce străbate timpul şi prin care se poate descoperi istoria mitică a unui neam, a inspirat marii pictori şi designeri ai lumii, între care HenriMatisse, Yves Saint Laurent, Jean-Paul Gaultier, Oscar de la Renta, Tom Ford, Joseph Altuzarra, Nicole Miller. A fost purtată de celebrităţi precum Sophia Loren, BrigitteBardot, Dalida, Virna Lisi, Ali McGraw, Raquel Welch, Jennifer Garner, KateMoss, Kourtney Kardashian, Halle Berry, Alexa Chung, Katie Holmes, Anne Hathaway, Liv Tyler, Rita Wilson, Adelle, iar graţie reginelor României, IA a devenit veşmânt regal.

Directorul artistic al expoziţiei este Iulia Gorneanu, coordonator criticul de modă Alin Gălăţescu, fotograf Cristi Florigarita, designer – Simona Semen.

CITEȘTE ȘI  Mezzosoprana Ruxandra Donose și Claudiu Bleont pe scena Salii Radio

Invitaţii maestrului Grigore Leşe vor fi Taraful lui Firuţă din Islaz şi Taraful din Babiciu, care vor încânta publicul cu muzica tradiţională românescă, autentică, nealterată sau modificată.

Turneul naţional Grigore Leşe - „Hori de primăvară” deschide Anul Cultural „Artă contra Drog” 2015, un proiect iniţiat de Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO ), preşedinte academician Constantin Bălăceanu Stolnici.

Turneul național Grigore Leșe – Hori de primăvară se desfășoară în Transilvania și Banat, în perioada 2-16 martie.

Program turneu:

Luni, 2 martie – Brasov, Teatrul Dramatic “Sică Alexandrescu”

Marți, 3 martie – Tîrgu-Mureș, Palatul Culturii

Miercuri, 4 martie – Alba Iulia, Casa de Cultură a Sindicatelor

Vineri, 6 martie – Sibiu, Casa de Cultură a Sindicatelor

Sâmbătă, 7 martie – Cluj-Napoca, Casa de Cultură a Studenților

Duminică, 8 martie – Zalău, Casa de Cultură a Sindicatelor

Marți, 10 martie – Satu Mare, Casa de Cultură a Sindicatelor

Joi, 12 martie – Oradea, Casa de Cultură a Sindicatelor

Vineri, 13 martie – Arad, Teatrul Clasic “Ioan Slavici”

Sâmbătă, 14 martie – Timișoara, Filarmonica “Banatul”

Duminică, 15 martie – Reșița, Casa de Cultură a Sindicatelor

Luni, 16 martie – Petroșani, Casa de Cultură a Sindicatelor

Biletele se găsesc la casa de bilete a teatrului, preţul este de 100 de lei categoria VIP, 80 de lei categoria I, 60 de lei categoria a II-a. şi online pe vandbilete.ro, bilete.ro, eventim.ro. myticket.ro.

e-Cultura.info

Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like. Urmăreşte: www.e-cultura.info pe FACEBOOK

Tweet about this on TwitterShare on FacebookShare on Google+Share on LinkedInEmail this to someonePrint this page

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017