TVA de 9% la carte și tipărituri de la 1 ianuarie

TVA de 9% la carte și tipărituri de la 1 ianuarie

TVA de 9% la carte și tipărituri

TVA de 9% la carte și tipărituri

De vineri, 1 ianuarie 2016, TVA la carte, tipărituri, bilete de intrare la spectacole și expoziții scade de la 9% la 5%.

TVA va scădea, de la 1 ianuarie, de la 9% la 5% pentru cinematografe, muzee, livrările de cărți, manuale, ziare și reviste, nivel care se va aplica și pentru evenimentele sportive și culturale.

Inițiativa reducerii TVA la produsele culturale i-a aparținut fostului ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu, cel care, în aprilie 2015, anunța că va depune un amendament în acest sens la proiectul noului Cod fiscal.

În noiembrie, la deschiderea Târgului de carte Gaudeamus, noul ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu, preciza că instituția pe care o conduce “acordă un loc deosebit cărții, producției de carte, scriitorilor”.

El își exprima speranța că măsura reducerii TVA la carte va reprezenta o oportunitate deopotrivă pentru editori și cititori.

“Acest lucru va reprezenta o ușurare pentru editori, pentru publicul cultivat. Sperăm din toată inima ca această ușurare să fie și o ușurare pentru bugetul cumpărătorilor. Ideea este ca să putem face în așa fel încât cartea să circule mai ușor, încât să fie mai lesne de procurat, de cumpărat, încât drepturile de autor să fie respectate în chip mai riguros și, în sfârșit, dar nu în ultimul rând, să ajungă și ceva mai mulți bani în buzunarele scriitorilor, pentru că ei sunt cei de la care industria cărții profită”, spunea ministrul Culturii.

CITEȘTE ȘI  Nocturna Bibliotecilor în alb și negru la Biblioteca Metropolitană

Amendamentul depus de Ionuț Vulpescu la Codul fiscal a vizat reducerea TVA la 5% pentru cărți, manuale școlare, reviste, ziare, bilete pentru accesul la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură și arheologice, grădini zoologice și botanice, târguri, expoziții și evenimente culturale, evenimente sportive și cinematografe.

e-Cultura.info/Autor: Andreea Rotaru


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.
URMĂREȘTE
e-cultura.info pe FACEBOOK și e-cultura.info pe TWITTER

Tweet about this on TwitterShare on FacebookShare on Google+Share on LinkedInEmail this to someonePrint this page

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017