Un grup de scriitori dorește "resetarea" statutului U.S.R

Un grup de scriitori dorește “resetarea” statutului U.S.R

Nicolae Manolescu - Președintele Uniuni Scritoriilor din România

Nicolae Manolescu – Președintele Uniuni Scritoriilor din România

Un grup de scriitori anunță inițierea demersurilor legale pentru “resetarea” statutului USR, astfel încât președinte al Uniunii să nu mai poată fi ales pe viață, în timp ce actualul șef al breslei, Nicolae Manolescu, le amintește că au lucrat și ei la elaborarea acestui document.

Potrivit unui comunicat al președintelui Filialei USR București Poezie, Dan Mircea Cipariu, la secretariatul USR a fost înregistrată, miercuri, o cerere a unui grup de 29 de scriitori, adresată președintelui Nicolae Manolescu, Comitetului Director și Consiliului USR.

Semnatarii solicită “documente și informații care să asigure transparența USR, precum și convocarea unei adunări generale extraordinare”.

“Din păcate, nu avem nici pe pagina web a organizației, nici în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, rapoartele de activitate și situațiile financiare ale U.S.R.. Aceste documente, conform legii, trebuiesc aprobate de Adunarea Generală. Adunarea Generală a USR este, însă, în statutul dorit de președintele Nicolae Manolescu, prevăzută să fie organizată din cinci în cinci ani. Cerem respectarea legalității și accesul membrilor USR la informații despre organizația noastră. Am inițiat demersurile legale pentru resetarea statutului USR, astfel încât să respectăm legea și să nu mai poată fi ales pe viață un președinte al USR.”, precizează Cipariu în comunicat.

Documentul a fost semnat de scriitorii: Dan Mircea Cipariu, Adrian Suciu, Paul Vinicius, Ștefania Coșovei, Dan Iancu, Anca Mizumschi, Octavian Soviany, Cristian Tiberiu Popescu, Nicoleta Popa, Lucian Vasilescu, Vasile Gogea, Vasile Baghiu, Ștefan Manasia, Ionel Ciupureanu, Alexandru Uiuiu, Dumitru Crudu, Ovidiu Nimigean, Mariana Codruț, Rita Chirian, Mugur Grosu, Cosmin Perța, Lucian Perța, Florin Iaru, Peter Sragher, Ioana Crăciunescu, Alexandru Mica, Ioana Greceanu, Valeriu Mircea Popa și Cristian Teodorescu.

“Au înregistrat-o (n.r. cererea), e adevărat. O luăm în discuție în primul Consiliu care va fi în martie”, a declarat, joi, pentru Nicolae Manolescu, citat de Agerpres El a susținut că Cipariu “a uitat când a pus întrebările alea referitoare la statut că a lucrat la el și l-a prezentat Consiliului”.

“Vom discuta în Consiliu. Atunci vom vedea dacă sunt îndreptățite, dacă se va considera necesar să răspundem. Ei s-au proclamat grup de reformă, dar deocamdată nu văd nici un program, nimic. Nu văd decât niște întrebări la care au răspunsurile, dacă se uită, chiar pe site-ul Uniunii. Deocamdată este mult zgomot pentru nimic”, a spus Manolescu.

CITEȘTE ȘI  Mesajul Regelui Mihai cu ocazia Crăciunului: Generaţia tânără ştie ce vrea. Am încredere în viitor

Președintele USR a precizat că șefia Uniunii a fost aleasă “statutar” din urmă cu un an și jumătate, alte alegeri urmând să aibă loc peste trei ani. Totodată, el a arătat că Dan Mircea Cipariu a obținut la precedentele alegeri “21%, adică 1 din 5″. “Acum se grăbește și crede că are mai mult”, a mai spus Manolescu.

Acesta a susținut că “din păcate este o problemă foarte gravă și foarte complicată cu susținerea financiară a Uniunii Scriitorilor”.

“Continuă încă, până vom avea două legi de subvenționare ca lumea, e foarte greu. Și e o povară. O bătaie de cap. Zi de zi. N-am dat lefuri celor câțiva funcționari ai Uniunii toată toamna. Ceea ce Cipariu știe. N-am dat bani la reviste. Eu personal nu iau nici un leu de la Uniune. Facem voluntariat, ori el știe toate astea pentru că e în Comitetul Director. Ne vedem destul de des. Cam o dată pe lună, cel puțin. Știe tot. Dar mai uită omul, mai ales la vârsta lui“, a explicat președintele USR.

Criticul literar Nicolae Manolescu a fost ales în toamna anului 2013, pentru a treia oară consecutiv, președinte al USR. Statutul USR a fost modificat în primăvara același an, ceea ce i-a permis lui Manolescu, care se afla la al doilea mandat la conducerea Uniunii, să candideze pentru un al treilea mandat. Inițial el a fost ales în fruntea Uniunii în anul 2005 și reales în noiembrie 2009.

USR are 2.400 de membri care activează în cele 12 filiale regionale organizate în România și filiala Chișinău.

e-Cultura.info/Autor: Daniel Popescu

Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like. Urmăreşte: www.e-cultura.info pe FACEBOOK

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017