Lucrurile nu prea sunt săltăreţe, dar pot încă să joc şi un june-prim

Victor Rebengiuc: Lucrurile nu prea sunt săltăreţe, dar pot încă să joc şi un june-prim

Actorul Victor Rebengiuc

Actorul Victor Rebengiuc

Actorul Victor Rebengiuc, care va împlini, miercuri, 83 de ani, a declarat într-un interviu că la această vârstă înaintată, la care “lucrurile nu prea sunt săltăreţe”, îşi doreşte linişte şi sănătate, precizând însă că va continua să joace în rolurile bune.

“Este un moment destul de complicat (…) pentru că este o vârstă înaintată şi lucrurile nu prea sunt săltăreţe, ba dimpotrivă, tind să se aşeze, să coboare serios de tot şi n-am ce sărbători propriu-zis”, spune Victor Rebengiuc, care în acest an nu îşi va sărbători ziua de naştere pe scenă, deşi în trecut obişnuia să facă acest lucru.

Victor Rebengiuc spune că îşi doreşte “linişte şi sănătate”, precizând însă că va continua să joace în rolurile bune şi că i-ar plăcea să interpreteze chiar şi roluri de june-prim. “Toate tipurile îmi plac, de compoziţie, psihologice. Rolurile bune. De pildă acum, de ce nu, mi-ar plăcea să joc chiar rolurile de june-prim. Aş accepta să joc acum, în viitorul apropiat, Romeo sau Făt-Frumos”, a glumit Victor Rebengiuc.

Acesta vorbeşte în interviu şi despre situaţia tinerilor actori din România. “Nenorocirea este că în momentul de faţă este o hemoragie de absolvenţi de teatru, nu există atâtea teatre cât să-i adăpostească pe toţi. Inflaţia de diplome este, în schimb, problema statului. Ar trebui într-un fel corelate activităţile institutelor de teatru cu posibilitatea găsirii unui loc de muncă pentru cei care absolvă”, spune Victor Rebengiuc.

O altă problemă la care face referire Victor Rebengiuc este cea a cinematografiei.“Cinematografia românească este afirmată, lumea o cunoaşte, ceea ce nu se întâmpla cu ani în urmă, decât în rare ocazii. Filmele româneşti sunt apreciate, aplaudate. Bineînţeles, cinematografia nu este bine susţinută din punct de vedere financiar, trebuie să se găsească o posibilitate pentru a se asigura o existenţă convenabilă pentru cinematografie“, afirmă actorul.

Reporter: Cum veţi sărbători împlinirea vârstei de 83 de ani?

Victor Rebengiuc: Nu sărbătoresc pe scenă, nu am avut programat spectacol pentru ziua mea, pe 10 februarie, şi nu am insistat să am un spectacol programat. S-a întâmplat, însă, de multe ori să am spectacole. De la început vreau să spun că nu sărbătoresc, este un moment destul de complicat, serios, aş putea spune, ca să nu zic mai mult, pentru că este o vârstă înaintată şi lucrurile nu prea sunt săltăreţe, ba dimpotrivă, tind să se aşeze, să coboare serios de tot şi n-am ce sărbători propriu-zis.

Reporter: Ce vă doriţi la aniversarea dumneavoastră?

Victor Rebengiuc: Linişte mi-aş dori. Linişte şi atât. Sănătate, evident, dar în primul rând linişte.

Reporter: Credeţi că unui actor trebuie să i se dea roluri corespunzătoare cu maturitatea sa profesională? Ce tipologie de roluri vă place în acest moment al carierei dumneavoastră?

Victor Rebengiuc: Toate tipurile îmi plac, de compoziţie, psihologice. Rolurile bune. De pildă acum, de ce nu, mi-ar plăcea să joc chiar rolurile de june-prim. Aş accepta să joc acum, în viitorul apropiat, Romeo sau Făt-Frumos. (râde)

Reporter: Arta dumneavostră s-a văzut atât pe scenă, cât şi în cinema, încă de la începutul carierei dumneavoastră. Cum vedeţi acum, cinema-ul românesc contemporan?

Victor Rebengiuc: Îl văd bine, cinematografia românească este afirmată, lumea o cunoaşte, ceea ce nu se întâmpla cu ani în urmă, decât în rare ocazii. Filmele româneşti sunt apreciate, aplaudate. Bineînţeles, cinematografia nu este bine susţinută din punct de vedere financiar, trebuie să se găsească o posibilitate pentru a se asigura o existenţă convenabilă pentru cinematografie.

Reporter: Sunteţi foarte activ în profesia dumneavoastră. În câte proiecte de film şi teatru sunteţi implicat în prezent?

Victor Rebengiuc: Deocamdată n-am niciun proiect de film, am avut un proiect, dar nu l-am putut face. Dar am proiecte la teatru, am avut premiere nu de mult – “Raţa sălbatică”, după Henrik Ibsen, a avut premiera pe 3 octombrie 2015, la Teatrul Bulandra, Sala “Liviu Ciulei” şi spectacolul “Marmură”, care a avut premiera pe 8 -9 octombrie 2015, tot la Teatrul Bulandra, Sala “Toma Caragiu”. Am spectacole mai vechi, joc într-una. Săptămâna asta iarăşi am două spectacole, în fiecare săptămână am cel puţin două-trei spectacole. Sunt activ.

CITEȘTE ȘI  Marian Crișan: "Orizont"- un thriller minimalist VIDEO

Reporter: De ce ar trebui să vină tinerii, astăzi, la teatru?

Victor Rebengiuc: Tinerii vin la teatru pentru că teatrul este o componentă serioasă a educaţiei unui om. Ei trebuie să vină la teatru, să guste spectacole de teatru, să cunoască autori, actori, regizori. Nu trebuie, ca actor, să faci nimic special pentru tineri, eu îmi joc rolurile mele, dar văd cu multă bucurie că în general sălile sunt pline cu tineret.

Reporter: Raportându-vă la ultimii 25 de ani, când numărul de absolvenţi de teatru a crescut, credeţi că ar trebui gestionată sau încurajată situaţia tinerilor actori de către instituţii?

Victor Rebengiuc: N-au cum să fie încurajaţi. Nenorocirea este că în momentul de faţă este o hemoragie de absolvenţi de teatru, nu există atâtea teatre cât să-i adăpostească pe toţi. Inflaţia de diplome este, în schimb, problema statului. Ar trebui într-un fel corelate activităţile institutelor de teatru cu posibilitatea găsirii unui loc de muncă pentru cei care absolvă. Ce se poate face? Cum să îi încurajezi mai mult, să intre şapte pe rol, undeva? N-ai cum. Teatrele au posibilităţi limitate de angajare, nu pot angaja sute de actori, există o limită numerică, nu se poate angaja în neştire. Dacă un om are pasiunea asta, a teatrului, dă la teatru şi îşi asumă decizia pe propria răspundere. Dacă au posibilitatea să-şi facă profesia, să se afirme în ea, este bine. Dacă nu, cine să aibă grijă de ei? N-ai cum să ai grijă de atâţia absolvenţi în fiecare an, 100 – 200 de actori.

Reporter: De ce parte sunteţi în dezbaterea referitoare la durata mandatelor managerilor instituţiilor de spectacole?

Victor Rebengiuc: Unul care nu face nimic în teatru vreme de 10 ani, bineînţeles că trebuie înlăturat. Dar pe un om care are premiere, care se implică, n-ai de ce să-l schimbi. Dacă lucrurile merg bine, de ce să-l schimbi? Acest fapt este o prostie, în general. Dacă merge prost, dacă scârţâie, atunci trebuie căutat altcineva, evident, dar altfel, de ce să reduci un mandat?

Reporter: Care este opinia dumneavoastră în legătură cu proiectul demarat de Ministerul Culturii, în ceea ce priveşte managementul instituţiilor publice de cultură? (managementul instituţiilor de cultură să poată fi asigurat şi de persoane care sunt absolvente de studii superioare în alte domenii de activitate decât cele culturale, n.r.).

Victor Rebengiuc: Eu nu exclud posibilitatea asta. Până acum la noi în ţară n-am văzut o asemenea chestie, poate pentru că nu a existat posibilitatea. Eu am experienţa unor oameni de teatru care au făcut management de cea mai înaltă calitate şi mă refer la doamna Bulandra, care a însemnat ceva în istoria teatrului românesc, a pus nişte jaloane serioase şi importante în teatru. Nu ştiu, s-ar putea să fie şi un manager cu altă pregătire, dar nu ştiu dacă el ştie să lucreze cu piese, cu autori, cu actori, cu regizori. Poate ştie să lucreze cu cantităţi de petrol, cu cantităţi de icre negre. Evident că el va trebui să treacă prin nişte probe ca să obţină un asemenea post, să prezinte un memoriu, să vină cu un plan de activitate. Dar nu sunt categoric împotriva acestei idei.

e-Cultura.info


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.
URMĂREȘTE
e-cultura.info pe FACEBOOK și e-cultura.info pe TWITTER

Tweet about this on TwitterShare on FacebookShare on Google+Share on LinkedInEmail this to someonePrint this page

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2017