fbpx

                                                                             pictogramae

1.260 de kilometri, pentru un turneu național de teatru

Managerul Ateneului din Iaşi, Andrei Apreotesei

Managerul Ateneului din Iaşi, Andrei Apreotesei

Artiştii Ateneului din Iaşi au parcurs peste 1.260 de kilometri pentru a susţine 15 reprezentaţii în 10 localităţi, în cadrul unui turneu naţional intitulat “Unire prin cultură” şi dedicat Marii Uniri.

Managerul Ateneului din Iaşi, Andrei Apreotesei, a declarat că trupa de actori a instituţiei a ţinut reprezentaţii în oraşele Focşani, Galaţi, Brăila, Constanţa, Giurgiu, Alexandria, Slobozia, Cuza Vodă – Călăraşi, Cernavodă, Mangalia.

“Ateneul din Iaşi a reuşit să bucure un public format din peste 7.200 spectatori, cea mai mare audienţă fiind înregistrată în Alexandria, unde mobilizarea de forţe a fost cu adevărat impresionantă. Doar la spectacolul dedicat copiilor au participat aproximativ 2.000 de copii din peste 80 de şcoli din localităţile rurale ale judeţului Teleorman, marcând astfel o premieră pentru Alexandria. Sprijinul remarcabil oferit de Consiliul Judeţean Teleorman, prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Teleorman, a reprezentat o dovadă că proiectul Ateneului din Iaşi este binevenit şi chiar necesar pentru românii de pretutindeni”, a spus Andrei Apreotesei.

Turneul Naţional “Unire prin Cultură” este unul dintre proiectele speciale ale Ateneului din Iaşi. Artiştii vor susţine în perioada următoare spectacole în Câmpulung Muscel, Curtea de Argeş, Sibiu şi Târgu Mureş.

CITEȘTE ȘI  Pelicula „Moromeţii 2”, a câştigat nouă trofee la Gala Premiilor Gopo

e-Cultura.info / Autor: Daniela Malache.


Share-uiește cu prietenii.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

                                                                     
      
                                                                                                                                                                                         Acasă    Carte   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Etnografie   Istorie   Spiritualitate   Articole Externe   Știință   Festival                                                                      Actualitate culturală   Interviu   Documentar   Știri estivale   Proiecte Culturale   Timișoara 2021   Emisiuni
                                                                                                                                                                   
                                                                     Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cookies   Arhivă   Hartă site   Press kit   Contact

© 2014 - 2019 e-Cultura.info.

                                          
                                                                     
                                                                                                         

                                                                                                                                                                                                                    
Versiunea: mobil  |  computer