3 zile de doliu național în memoria Regelui Mihai I

3 zile de doliu național în memoria Regelui Mihai I

3 zile de doliu național în memoria Regelui Mihai I

Guvernul va aproba în ședința de miercuri o hotărâre privind stabilirea a trei zile de doliu național pentru decesul Regelui Mihai I, în 14, 15 și 16 decembrie, au declarat surse oficiale.

Datele celor trei zile de doliu național au fost stabilite într-o întâlnire la Palatul Victoria, la care au participat reprezentanții mai multor instituții guvernamentale și cei ai Casei Regale, modul de implicare a instituțiilor guvernamentale în organizarea funeraliilor naționale în memoria Majestății Sale Regele Mihai.

”Reprezentanţii Guvernului şi cei ai Casei Regale au avut astăzi, la Palatul Victoria, o întâlnire în care au discutat modul de implicare al instituţiilor guvernamentale în organizarea funeraliilor naţionale în memoria Majestăţii Sale, Regele Mihai. În cadrul întâlnirii au fost stabilite activităţile, calendarul şi detaliile tehnice privind desfăşurarea funeraliilor naţionale. La întâlnire au participat reprezentanţi ai SGG, MAE, MApN, MAI, MFP”, informează Guvernul.

În cadrul întâlnirii au fost stabilite activitățile, calendarul și detaliile tehnice privind desfășurarea funeraliilor naționale. Din partea Guvernului, la întâlnire au participat reprezentanți ai SGG, MAE, MApN, MAI și MFP.

Aeronava cu trupul monarhului va sosi în România miercurea viitoare, 13 decembrie, la ora 11.00.

Fostul suveran al României Mihai I a murit marți, la vârsta de 96 de ani, la reședința din Elveția, a anunțat Casa Regală.

e-Cultura.info / Autor: Mădălina Cerban.


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

*/                                                                            
                                                                                                                                                                                         Acasă    Teatre    Muzee    Personalități culturale   Carte   Actualitate culturală   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Știință   Festival                                                                      Articole Externe   Interviu   Documentar    Spiritualitate   Știri estivale   Declarația Zilei   Etnografie   Istorie   Timișoara 2021   Multimedia    
                                                                     Proiecte Culturale                                                                                                                                                                                             
                                                                     Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cokie   Arhivă   Sitemap   Contact

© 2014 - 2018 e-Cultura.info.

                                          
                                                                     
                                                                                                         

                                                                                                                                                                                                                    
Versiunea: mobil  |  computer