fbpx

Cercetătorii aduc ştiinţa în stradă la Noaptea Cercetătorilor Europeni

Noaptea Cercetătorilor Europeni

Noaptea Cercetătorilor Europeni

Cercetătorii aduc ştiinţa în stradă la cea de a zecea ediţie a Nopţii Cercetătorilor Europeni, vineri, începând cu ora 17,00, în Bucureşti şi alte 16 oraşe din România, ingineri, exploratori şi inventatori aşteptându-i la eveniment pe pasionaţii de ştiinţă de toate vârstele.

Potrivit unui comunicat, în cadrul evenimentului, desfăşurat în centrele oraşelor, vor fi pregătite pentru copii jocuri educative, ce le vor stimula creativitatea şi le vor cataliza curiozitatea şi dorinţa de a învăţa lucruri noi. Adulţii nu vor fi nici ei neglijaţi şi sunt aşteptaţi să participe la dezbateri şi discuţii pe teme ştiinţifice, iar pentru cei mai îndrăzneţi sunt pregătite întâlniri cu cercetătorii care le vor da răspunsuri la cele mai încuietoare întrebări.

Bucureştiul va găzdui evenimentul în Piaţa Universităţii, unde vor fi prezentate rezultatele muncii elevilor din cadrul proiectului “5 ştiinţe”, la standuri vizitatorii vor putea testa generatorul cu pedale şi bobina Tesla cântătoare sau vor putea gusta din fructele exotice obţinute în urma cercetării.

La Alba Iulia, chiar în interiorul Cetăţii Alba Carolina, vor fi prezentate ultimele descoperiri ale cercetătorilor locali şi se vor organiza ateliere de meşteşuguri antice.

Vizitatorii din Arad vor fi surprinşi de cum Centrul Comercial Atrium se va transforma într-un laborator ştiinţific multidisciplinar.

Publicul ce va fi prezent în Bacău, la Universitatea “Vasile Alecsandri”, va avea ocazia să descopere ultimele invenţii din domeniul IT şi să admire spectacolul realizat de drone.

Observatorul Astronomic “Vasile Pârvan” va fi gazda evenimentului din Bârlad. Vizitatorii vor putea afla cu ce instrumente lucrează cercetătorii din domeniul astrofizicii.

La Braşov, spectacolul ştiinţei se va desfăşura la Colegiul Naţional “Andrei Şaguna”, unde elevii vor captiva atenţia publicului cu cele mai inedite invenţii şi descoperiri.

Centrul comercial VIVO! din Constanţa va fi locul de ancorare a unui vehicul subacvatic telecomandat, dar şi al multor altor ateliere interactive.

În Cugir, vizitatorii sunt aşteptaţi la Colegiul Tehnic “I. D. Lăzărescu” să urmărească noutăţile din industria mecanică şi operarea pe maşini cu comandă numerică.

Deva găzduieşte evenimentul la Colegiul Naţional “Decebal”, unde publicul va avea ocazia să participe la ateliere cu roboţi, jucării şi construcţii electronice deosebite şi modelism auto şi drone.

La Galaţi, Campusul ştiinţei aşteaptă toţi curioşii să testeze imprimanta 3D şi aplicaţiile de mecatronică sau robotică.

Facultatea de Inginerie din Hunedoara dă ocazia publicului să îl cunoască pe pilotul Marcel Marian şi să afle ce inovaţie românească se ascunde sub capota maşinii lui de curse.

În Oradea, vizitatorii vor fi introduşi în fascinanta lume a cercetătorilor de la Universitatea din oraş.

Muzeul Judeţean de Ştiinţele Naturii din Ploieşti va fi locul unde minunăţiile naturii se vor împleti cu ştiinţa pentru a surprinde vizitatorii.

Pe esplanada Universităţii “Ştefan cel Mare” din Suceava publicul va afla ce sport a luat naştere în urma muncii cercetătorilor.

Tulcea va găzdui Noaptea Cercetătorilor la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării, unde participanţii vor fi introduşi în fascinanta lume a Deltei.

La Zalău, evenimentul a început joi la Muzeul de artă “Ioan Sima” şi va continua vineri atât la muzeu, cât şi pe Platoul Central Zalău.

e-Cultura.info /(Autor. Flrin Marin.


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Datele dumneavastră sunt prelucrate. Apasă mai jos daca ești de acord


 

Conținutul acestui site este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

 
 

 

VEZI ȘI ALTE ARTICOLE
  
 


 

VEZI ȘI EMISIUNI


Abonează-te



               Știri pe scurt

 


               Caledoscop


               Zoom

 


               Ediție specială

                                                                           Urmărește-ne și în social media

                                                                   








  
  • CATEGORII

  •   
                                                                                  Carte   Audiobook   Arte vizuale   Cronică de teatru   Teateru-Film   Muzică-Dans   Etnografie   Târguri și expiziții   Istorie   Cetăți și castele                                                                                   Spiritualitate   Cuvinte ale ierarhilor   Articole Externe   Știință   Interviu   Documentar    Personalități culturale   Actualitate culturală                                                                               Emisiuni   Live

     
        
  • DESPRE

  •   
                                                                                 Despre   Termeni și condiții   Cod de conduită   Politică de cookkie   Kit de presă   Hartă site   Portofoliu   Susține site-ul   Contact

     
     
  •  

     

    © 2020 e-Cultura.info. Toate drepturile rezervate.

    Site premiat în cadrul festivalului Simfest



    Conținutul acestului site se supune legii dreptului de autor. Este interzisă republicare, redistribuirea, publicarea în eter sau pe alte site-uri fără un acord prealabil.



                                                                                                                                                    

  • Centrul de preferințe pentru confidențialitate

    carte

    “Cookie”-urile au rolul de a facilita accesul si livrarea serviciilor folosite de utilizator de internet, precum personalizarea anumitor setari (limba, tara, preturi afisante in moneda nationala. “Cookie”-urile, pe baza informatiilor pe care le aduna despre utilizatori, ii ajuta pe detinatorii de site-uri sa isi eficientizeze produsul astfel incat acesta sa fie cat mai usor accesat de catre utilizatori, de asemenea cresc gradul de eficienta a publicitatii online si nu in ultimul rand pot permite aplicatiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri sa fie incluse intr-un anumit sote pentru a face navigarea mai utila.

    “Cookie”-urile au rolul de a facilita accesul si livrarea serviciilor folosite de utilizator de internet, precum personalizarea anumitor setari (limba, tara, preturi afisante in moneda nationala. “Cookie”-urile, pe baza informatiilor pe care le aduna despre utilizatori, ii ajuta pe detinatorii de site-uri sa isi eficientizeze produsul astfel incat acesta sa fie cat mai usor accesat de catre utilizatori, de asemenea cresc gradul de eficienta a publicitatii online si nu in ultimul rand pot permite aplicatiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri sa fie incluse intr-un anumit sote pentru a face navigarea mai utila.