fbpx

                                                                                                                    pictogramae

Acad. Eugen Simion, invitatul Întâlnirilor SPECTactor

Acad. Eugen Simion

Acad. Eugen Simion

Luna noiembrie îl aduce ca invitat al Întâlnirilor SPECTactor, organizate de Teatrul Naţional “Marin Sorescu” din Craiova, pe acad. Eugen Simion, care va susține conferința ”Despre identitatea românească”. duminică, 8 noiembrie 2015, de la ora 11,00, în Sala “Ion D. Sîrbu”.

Cu acest prilej, acad. Eugen Simion va lansa volumul „Cioran, o mitologie a nedesăvârșirilor”. “Cioran este încă de la debutul lui «un caz» pentru critica literara românească și, în genere, pentru opinia publică, mereu șocată de părerile sale față de modul nostru de a fi și față de valorile în care noi, românii, ne regăsim în ceea ce ne pare a fi esențial pentru identitatea și pentru puterea noastră de creație. Va rămâne multă vreme, cred, un caz pentru criticii literari, pentru filosofii, moraliștii și politologii din generațiile ce vor urma, seduși, poate, și ei de nedesăvârșirile acestui moralist, atât de inspirate în scriitura sa, încât ele sunt seducătoare la lectură. Devenind scriitor moralist, Iov postmodern a știut să-și valorifice suferințele într-o utopie neagră în care, fapt curios, strălucesc intens luminile apocalipsului.“ – Eugen Simion.

“Cioran. O mitologie a nedesăvârşirilor” de Eugen Simion este una dintre cele mai importante şi mai seducătoare lucrări despre filosoful româno-francez din câte s-au scris în literatura noastră. Şi am toate argumentele ca să susţin această afirmaţie. Criticul român reuşeşte să pătrundă adânc în miezul gândirii cioraniene, restituindu-i chiar sistemul, deşi s-a afirmat în repetate rânduri că acesta nici măcar nu există. Eugen Simion imaginează mai multe căi de acces în opera ilustrului reprezentant al generaţiei anilor ’30. – Șerban Axinte, revista Cultura.

Întâlnirile „SpectActor” reprezintă un eveniment cultural inițiat în anul 2009 de Teatrul Național Craiova. În cadrul acestuia sunt programate conferințe și discuții cu publicul ale unor personalități din lumea culturală românească.

Până în prezent au conferențiat la Teatrul Național Craiova Ion Caramitru, Radu Beligan, Varujan Vosganian, Andrei Marga, Solomon Marcus, Răzvan Theodorescu, Matei Vișniec, Gabriela Adameșteanu, ASR Radu al României, Dan Grigore, Cristian Țopescu, George Banu, Eugen Negrici, Florin Zamfirescu, Adrian Cioroianu, Adrian Streinu Cercel, Jean Askenasy, Dan C. Mihăilescu, Cristian Bădiliță, Alexa Visarion, Dorel Vișan, Emil Constantinescu, Dumitru Radu Popescu, Laurențiu Damian, Lucian Boia, Nae Caranfil, Daniel Barbu, Cristian Tudor Popescu, Ion Cristoiu, Sergiu Celac, Mădălin Voicu, Adrian Năstase, Stelian Tănase.

e-Cultura.info

Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.
URMĂREȘTE
e-cultura.info pe FACEBOOK și e-cultura.info pe TWITTER

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                     

                                                                                                                                                                                         Acasă    Carte   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Etnografie   Istorie   Spiritualitate   Articole Externe   Știință   Festival                                                                      Actualitate culturală   Interviu   Documentar   Știri estivale   Proiecte Culturale   Timișoara 2021   Emisiuni
                                                                                                                                                                   
                                                                     Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Politică de cookies   Arhivă   Hartă site   Press kit   Susține e-cultura.info   Contact

© 2014 - 2019 e-Cultura.info.

Site premiat în cadrul Festivalului Simfest