fbpx

Actorul Florin Zamfirescu a primit titlul de Professor Emeritus din partea UNAT

Actorul Florin Zamfirescu

Actorul Florin Zamfirescu

Actorul Florin Zamfirescu a primit titlului de Professor Emeritus din partea Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC).

Zamfirescu a mărturisit că şi-a dorit de mic să devină actor. “N-am vrut altceva. Asta graţie mamei. (…) Mama a vrut, mama a vrut să fie actriţă şi n-a putut”, a spus el.

Actorul a rememorat, amuzat, ceea ce a numit “cel mai mare succes” al său: “Participasem la un festival cu un an înainte şi devenisem, hai să zic aşa, vedetă naţională. Eu cred că cel mai mare succes din viaţa mea atunci a fost, în clasa a X-a (…) Adresa mea de atunci era ‘Recitatorul din Călimăneşti’. Primeam geamantane de scrisori, geamantane de scrisori de la toate vârstele posibile, de la pensionari până la fete care îşi dădeau mărimea la picior, bust, ce vreţi”.

Intrarea sa în învăţământ a fost bruscă, a povestit el. În prima lună în postura de asistent, a trebuit să ţină singur cursurile, profesoara titulară fiind plecată în deplasare. “Am aflat într-o lună de zile că-mi place şi că pot”, a concluzionat actorul pe scena UNATC.

Zamfirescu a afirmat că el este cel care a pus litera “N” în UNATC, anume în perioada în care a fost rector, universitatea a primit titlul de “naţională”. De asemenea, tot în UNATC, Florin Zamfirescu a lucrat alături de Olga Tudorache.

“Eu sunt mai vechi cu un an decât doamna Olga, care a venit ca o mare actriţă şi m-a şi întrebat: ‘Dumneata cine eşti?’ ‘Păi, sunt…’ ‘N-am auzit de dumneata’ (…) – cum era Olga, aşa . ‘O să auzi, doamnă!’, a povestit el schimbul de replici de atunci.

Actorul a vorbit şi despre resorturile artiştilor care îşi practică meseria şi a spus că, în opinia sa, o persoană care şi-a ales corect cariera nu are hobby-uri.

“Cred că acel om care abia aşteaptă să termine o activitate, indiferent care, ca să îşi numere timbrele sau ca să adune cutii de chibrituri sau ca să se ducă la pescuit şi care abia acolo se regăseşte el cu toate ale lui dovedeşte că şi-a greşit cariera. Un artist nu are cum să aibă hobby în exteriorul meseriei lui. (…) Cine are un hobby dovedeşte că se defulează prin altceva decât meseria lui”, a subliniat el.

Acesta a povestit despre talentul actorilor care nu au devenit celebri prin film. “Îl ştiţi toţi pe (Toma – n.r.) Caragiu din filme. Nici zece la sută nu ştiţi din el”, a spus acesta. Cinematografia salvează actorii de la efemeritate, dar şansa de a face film ţine “de moacă”, a adăugat Zamfirescu, mărturisind că, pentru el, lucrul cu Lucian Pintilie la “De ce trag clopotele, Mitică?” a fost “un masterat”.

“Meseria noastră este efemeră. Noi suntem fluturi la lampă. Adică: ‘N-ai fost aseară să mă vezi când am fost genial, nu exist’. Ăsta e riscul. Mi-am luat riscul ăsta”, a mărturisit actorul.

La ceremonia de oferire a celui mai înalt titlu al UNATC a participat şi cântăreaţa Corina Chiriac, fostă colegă de facultate cu Florin Zamfirescu.

e-Cultura.info / Autor: Oana Ghiţă.


Share-uiește cu prietenii.

Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Datele dumneavastră sunt prelucrate. Apasă mai jos daca ești de acord


 

Conținutul acestui site este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

 
 

 

VEZI ȘI ALTE ARTICOLE
  
 


 

VEZI ȘI EMISIUNI


Abonează-te



               Știri pe scurt

 


               Caledoscop


               Zoom

 


               Ediție specială

                                                                           Urmărește-ne și în social media

                                                                   








  
  • CATEGORII

  •   
                                                                                  Carte   Audiobook   Arte vizuale   Cronică de teatru   Teateru-Film   Muzică-Dans   Etnografie   Târguri și expiziții   Istorie   Cetăți și castele                                                                                   Spiritualitate   Cuvinte ale ierarhilor   Articole Externe   Știință   Interviu   Documentar    Personalități culturale   Actualitate culturală                                                                               Emisiuni   Live

     
        
  • DESPRE

  •   
                                                                                 Despre   Termeni și condiții   Cod de conduită   Politică de cookkie   Kit de presă   Hartă site   Portofoliu   Susține site-ul   Contact

     
     
  •  

     

    © 2020 e-Cultura.info. Toate drepturile rezervate.

    Site premiat în cadrul festivalului Simfest



    Conținutul acestului site se supune legii dreptului de autor. Este interzisă republicare, redistribuirea, publicarea în eter sau pe alte site-uri fără un acord prealabil.