Actorul Ion Caramitru: Este un gest care mă emoționează și mă bucură

Actorul Ion Caramitru

Actorul Ion Caramitru

Directorul Teatrului Național din București (TNB), actorul Ion Caramitru a împlinit 75 de ani, afirmă că decorația primită din partea președintelui Klaus Iohannis reprezintă “o recunoaștere a unei vieți întregi”, un gest care îl emoționează și îl bucură.

“Nu știu dacă este vorba de un cadou sau de o recunoaștere a unei vieți întregi, pentru că eu sunt la apogeul vieții. Bănuiesc că atunci când se face așa ceva, cum și noi facem în mic la UNITER când dăm premiile pentru întreaga activitate, luăm în calcul ce a făcut omul o viață întreagă. Bănuiesc că de aici pleacă și motivația pe care am citit-o, de asta este vorba. Sigur că este un gest care mă emoționează și mă bucură și nu poate fi altceva decât o bucurie care îți întregește viața și pentru mine lucrul acesta este flatant”, a declarat Ion Caramitru.

El a spus că își sărbătorește ziua de naștere pregătindu-se pentru turneul pe care Naționalul bucureștean îl va face în weekend la Chișinău.

“Îmi sărbătoresc ziua cu pregătirile pentru plecarea de mâine la Chișinău cu Teatrul Național în schimbul nostru anual cu titlul ‘Teatrul românesc la București și Chișinău’. În fiecare an, teatrul din Chișinău vine la noi și noi mergem la ei. Și acum este rândul nostru să mergem la ei și sâmbătă și duminică avem două spectacole acolo”, a precizat Caramitru.

Artistul a mai spus că pentru perioada următoare are în plan să monteze la Teatrul de Operă din Constanța opera “Faust”, precum și să pregătească un muzical, o colaborare a Teatrului Național cu Opereta din București.

El a ținut să-i invite pe bucureșteni și la expoziția “Toma și ai lui” a artistei Geta Caragiu, deschisă în foaierul Sălii Mici a TNB, dar și la reprezentația din 27 martie a spectacolului “Angajare de clovn”, după un text de Matei Vișniec, ale cărui încasări vor fi donate artiștilor în vârstă cu probleme de sănătate, în cadrul campaniei “Artiștii pentru artiști”.

e-Cultura.info / Autor: Petronius Craiu


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

*/                                                                                                                                                                                                                                                                                                        Acasă    Teatre    Muzee    Personalități culturale   Carte   Actualitate culturală   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Știință   Festival                                                                      Articole Externe   Interviu   Documentar    Spiritualitate   Știri estivale   Declarația Zilei   Etnografie   Istorie   Timișoara 2021   Multimedia    
                                                                     Proiecte Culturale                                                                                                                                                                                                                                                                   Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cokie   Arhivă   Sitemap   Contact

© 2014 - 2018 e-Cultura.info.  Toate drepturile rezervate.

                                                    
                                                               

Conținutul acestui site este proprietatea e-Cultura.info. Este interzisă republicarea, redistribuirea, publicarea în eter a conținutului, fără un acord prealabil.