Actorul Mihai Fotino a decedat luni la vârsta de 83 de ani

Actorul Mihai Fotino a murit luni, la vârsta de 83 de ani, la Spitalul Elias, după o grea suferință, a declarat directorul medical al unității medicale, Dana Safta.

El se afla internat de marți la Spitalul Elias, unde s-a mai aflat pentru îngrijiri medicale.
Actorul Mihai Fotino, fiul actorului Mișu Fotino, s-a născut la 14 septembrie 1930, în București.
A debutat pe scena teatrului la vârsta de șapte ani, în comedia ‘Coloniale’, unde juca alături de tatăl său. În 1956, a fost angajat la Teatrul Național ‘I.L. Caragiale’ din București, după șapte ani petrecuți pe scena Teatrului ‘Sică Alexandrescu’ din Brașov. Debutul său la Naționalul bucureștean a fost cu spectacolul ‘Sălbaticii’, de Serghei Mihalcov, în regia lui Radu Beligan (prima încercare a acestuia în domeniul regiei).
A desfășurat o bogată activitate actoricească, interpretând cu precădere roluri de comedie: ‘Bădăranii’ de Carlo Goldoni, în regia lui Victor Moldovan (1988); ‘Autorul e în sală’ de Ion Băieșu în regia lui Mihai Berechet (1989); ‘Conu Leonida față cu reacțiunea’ de I. L. Caragiale (1962); ‘Bolnavul închipuit’ de Moliere, în regia lui Sică Alexandrescu (1962); ‘Adam și Eva’ de Aurel Baranga, în regia lui Sică Alexandrescu (1963); ‘Avarul’ de Moliere, în regia lui Alexandru Finți (1963); ‘Căsătoria’ de N. V. Gogol, în regia Sandei Manu (1976); ‘Cabinierul’ de Ronald Harwood, în regia lui Ion Cojar (1991).
Tot pe scena TNB a mai jucat în: ‘Ispita’ de Vaclav Havel în regia lui Mihai Manolescu; ‘Ultima oră’ de Mihail Sebastian în regia Ancăi Ovanez — Doroșenco; ‘Mașinăria Cehov’ de Matei Vișniec în regia lui Cristin Ioan, iar din 2004 face parte din distribuția spectacolului ‘Egoistul’ de Jean Anouilh, în regia lui Radu Beligan.
Le-a avut ca partenere de scenă, în teatru, film, radio și televiziune pe actrițele Carmen Stănescu și Ileana Stana Ionescu. Alături de Carmen Stănescu a jucat timp de 11 ani, de 1.100 de ori, în piesa lui Arbuzov, ‘Comedie de modă veche’, iar împreună cu Ileana Stana Ionescu au obținut un succes remarcabil în comedia ‘Farmacia cu nebuni’, la Teatrul Evreiesc de Stat.

Din filmografia sa, menționăm: ‘Directorul nostru’ (1955), ‘Telegrame’ (1959), ‘Porto-Franco’ (1961), ‘Politică și…delicatese’ (1963), ‘Titanic-vals’ (1964), ‘Balul de sâmbătă seara’ (1967), ‘Tufă de Veneția’ (1976), ‘Chirița în Iași’ (1987), ‘Sexy Harem Ada-Kaleh’ (2001).
În 2004, Mihai Fotino a realizat un dublaj memorabil de voce, record de dublaj Disney (interpretare la 76 de ani, și 68 de ani în activitate), la filmul Marea Aventură a Porcușorului (Piglet’s Big Movie), în rolul lui Iepure, în original vocea aparținându-i lui Ken Sansom.
În anul 2002, Mihai Fotino devenit ‘Societar de onoare’ al Teatrului Național București, acest titlu fiindu-i conferit în cadrul festivităților prilejuite de aniversarea a 150 de ani de la înființarea TNB.
Președintele României Ion Iliescu i-a conferit artistului Mihai Fotino, la 7 februarie 2004, Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D — “Arta Spectacolului”, ‘în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului’.
La cea de-a 14-a ediție a Galei Premiilor UNITER, din 3 aprilie 2006, actorului i-a fost decernat premiul pentru întreaga sa activitate.
La sfârșitul anului 2007, la cea de-a 18-a ediție a Premiilor Naționale ale Fundației România Mare, Mihai Fotino a fost răsplătit pentru întreaga activitate pusă în slujba teatrului și a filmului românesc.

SURSA:  AGERPRES

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

*/                                                                                                                                                                                                                                                                                                        Acasă    Teatre    Muzee    Personalități culturale   Carte   Actualitate culturală   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Știință   Festival                                                                      Articole Externe   Interviu   Documentar    Spiritualitate   Știri estivale   Declarația Zilei   Etnografie   Istorie   Timișoara 2021   Multimedia    
                                                                     Proiecte Culturale                                                                                                                                                                                                                                                                   Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cokie   Arhivă   Sitemap   Contact

© 2014 - 2018 e-Cultura.info.  Toate drepturile rezervate.

                                                    
                                                               

Conținutul acestui site este proprietatea e-Cultura.info. Este interzisă republicarea, redistribuirea, publicarea în eter a conținutului, fără un acord prealabil.