fbpx

                                                                             pictogramae

Actriţa Florina Cercel a încetat din viată, la vârsta de 76 de ani

Actriţa Florina Cercel

Actriţa Florina Cercel

Actriţa Florina Cercel încetat din viată, la vârsta de 76 de ani, a anunţat Teatrul Naţional Bucureşti (TNB), din echipa căruia aceasta a făcut parte.

“Echipa Teatrului Naţional din Bucureşti anunţă cu adâncă durere că astăzi se desparte de marea actriţă Florina Cercel. După mai bine de 45 de ani de carieră pe scena Naţionalului, ‘Ţuca’ ne părăseşte azi, lăsându-ne tot mai trişti, lipsiţi de prezenţa sa impunătoare, de forţa şi de talentul său incontestabil, de farmecul atâtor roluri memorabile, de dăruirea sa remarcabilă în fiecare apariţie scenică. Dumnezeu să o aibă în paza Sa! Rămas bun, Florina Cercel!”, precizează reprezentanţii TNB pe contul de socializare.

***

Actriţa Florina Cercel s-a născut la 28 ianuarie 1943, la Piatra Neamţ. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, clasa profesorilor Jules Cazaban, Cornel Todea, Victor Moldovan (1964). În cei peste 50 de ani de carieră, a avut peste 100 de roluri în teatru, film şi radio.

A debutat ca actriţă pe scena Teatrului Dramatic de Stat din Galaţi, în 1964. În perioada 1965 – 1973, a jucat la Naţionalul din Timişoara în piese precum ”Micul infern” de M. Ştefănescu, ”Regele moare” de Eugen Ionescu, ”Mincinosul” de C. Goldoni, ”Aceşti îngeri trişti” de D.R. Popescu.

Din 1972 face parte din echipa Teatrului Naţional ”I.L. Caragiale” din Bucureşti.

Printre cele mai recente roluri se numără cel al Teodorei din ”Dumnezeu se îmbracă de la second-hand” de Iulian Margu, în regia lui Ion Caramitru, şi Zerline din piesa ”Camerista” după Hermann Broch, regizată de Dan Stoica.

A jucat şi în filme: ”Fraţii” (1970), ”Filip cel bun” (1973), “Prin cenuşa imperiului” (1976), ”Iarna bobocilor” (1977), ”Vară fierbinte” (1982), ”Căruţa cu mere” (1984), ”Crucea de piatră” (1993), ”Les Percutes” (2002), ”Ambasadori, căutăm patrie” (2003), ”The Half Life of Timofey Berezin” (Viaţa lui Timofey Berezin) (2006). La postul Acasă TV a interpretat roluri în serialele TV: ”Inimă de ţigan” (2007), ”Regina” (2008), ”Aniela” (2009).

A fost distinsă cu Premiul UNITER pentru cea mai bună interpretare feminină pentru rolul Vassa Jeleznova din piesa ”Vassa Jeleznova” de M. Gorki, regia Ion Cojar (1990); Ordinul Naţional ”Serviciul Credincios” în grad de Cavaler (15 decembrie 2002); premiul Ministerului Culturii pentru cea mai bună actriţă a anului 2002, pentru rolul Anna Andreevna în ”Revizorul” de Gogol, la Teatrul Naţional ”I.L. Caragiale”, conform http://www.tnb.ro/ro/florina-cercel.

A fost nominalizată la Gala Premiilor UNITER, ediţia 2008, la secţiunea ”Cea mai bună actriţă în rol secundar” pentru rolul ”Stepanida Rozanova” din spectacolul ”Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal” (TNB).

Din anul 2002, este societar de onoare al Teatrului Naţional ”I.L. Caragiale” din Bucureşti.

La 5 martie 2016, actriţa Florina Cercel a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor, din Piaţa Timpului din Bucureşti.

Joi, 1 august, începând cu ora 10.00, cei care au îndrăgit-o își vor putea lua un ultim rămas bun, în foaierul Sălii Mari a Teatrului Național din București. Înmormântarea va avea loc la ora 13.00, la Cimitirul Bellu din Capitală, pe Aleea Artiștilor.

e-Cultura.info / Petronius Craiu.


Share-uiește cu prietenii.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                     

                                                                                                                                                                                         Acasă    Carte   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Etnografie   Istorie   Spiritualitate   Articole Externe   Știință   Festival                                                                      Actualitate culturală   Interviu   Documentar   Știri estivale   Proiecte Culturale   Timișoara 2021   Emisiuni
                                                                                                                                                                   
                                                                     Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cookies   Arhivă   Hartă site   Press kit   Contact

© 2014 - 2019 e-Cultura.info.

Site premiat în cadrul Festivalului Simfest
                                          
                                                                     
                                                                                                         

                                                                                                                                                                                                             
Versiunea: mobil  |  computer