fbpx

                                                                             pictogramae

Al patrulea album realizat de Simion Mârza expus la Muzeul Olteniei

Al patrulea album realizat Simion Mârza

Al patrulea album realizat Simion Mârza

Al patrulea din cele şapte albume realizate de fotograful Unirii, Samoilă Mârza, la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, a fost redescoperit recent în patrimoniul Muzeului Olteniei de către cercetătorii instituţiei, în timp ce se documentau în vederea creării albumului “România în Primul Război Mondial”.

Exemplarul care se află la Muzeul Olteniei a fost dăruit de Mârza colonelului Vasile Gagiu, ofiţerul care a condus Regimentul 5 Vânători din Craiova, prima unitate militară care a intrat în Alba Iulia, după 1 Decembrie 1918.

“Până la începutul acestui an se ştia în România de existenţa doar a trei exemplare ale albumului lui Samoilă Mârză despre Marea Unire: un exemplar a fost dăruit episcopului greco-catolic Iuliu Hossu, care se află în prezent la Cluj-Napoca, încă un exemplar a fost dăruit de Samoilă Mârza lui Nicolae Iorga, exemplar care se află la Biblioteca Academiei Române, şi un al treilea exemplar, care a fost dăruit lui Iuliu Maniu, se află la Arhivele Naţionale. Într-adevăr exemplarul care se află la noi la muzeu a fost dăruit colonelului Vasile Gagiu. Trebuie precizat că după 1 Decembrie 1918, în data de 19 decembrie, prima unitate militară română care a intrat în Alba Iulia a fost Regimentul 5 Vânători din Craiova, condus de colonelul Vasile Gagiu. Acesta a legat o prietenie deosebită cu Samoilă Mârza şi ca atare, la începutul anului 1919, când fotograful Unirii a realizat şapte albume, unul din aceste albume a fost dăruit lui Vasile Gagiu, colonelul oltean care a intrat cu regimentul în Budapesta”, a declarat directorul Muzeului Olteniei, Florin Ridiche informează Agerpres.

Albumul a ajuns la Muzeul Olteniei din Craiova, prin anii 1976-1977, când Mircea Gagiu, fiul colonelului Vasile Gagiu, l-a vândut muzeului şi a fost redescoperit de cercetători la începutului anului 2018.

CITEȘTE ȘI  Scriitoarea Anna Burns a fost recompensată cu premiul Man Booker 2018

“Albumul lui Mârza a fost regăsit de cercetători în patrimoniul muzeului în timp ce realizau documentarea pentru albumul ‘România în Primul Război Mondial’. Atunci am constatat că multe sunt fotografiile care erau peste tot popularizate din fotografiile lui Samoilă Mârza. Şi atunci am început să mergem din aproape în aproape, am căutat în arhivă şi am constatat cu surprindere că albumul a fost cumpărat de muzeu de la Mircea Gagiu, fiul lui Vasile Gagiu. Neacordându-i-se importanţa cuvenită la vremea respectivă, albumul a intrat în uitare în patrimoniul muzeului. Ulterior, am stat de vorbă şi cu colegi specialişti de la Arhivele Naţionale şi ne-au confirmat că este original. Confirmarea că este original a fost obţinută şi de la nepotul lui Samoilă Mârza. Deci după două luni de cercetări, am obţinut confirmările că este al patrulea din cele şapte albume realizate de Samoilă Mârza”, a spus directorul Muzeului Olteniei.

În momentul de faţă albumul se află în restaurare, iar în data de 28 noiembrie Muzeul Olteniei va deschide o expoziţie dedicată Centenarului, numită “Iluzii, deziluzii şi Marea Unire”, în care va fi expus în premieră pentru public.

La Marea Unire, Samoilă Mârza a realizat şapte albume, fiecare cu câte 30 de fotografii, din care 25 sunt aceleaşi, iar ultimele cinci sunt personalizate în funcţie de persoana căreia i-a făcut cadou albumul.

Potrivit directorului Bibliotecii Judeţene “Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova, Lucian Dindirică, la sfârşitul lunii octombrie nepotul lui Samoilă Mârza, fiul surorii acestuia, va veni la Craiova unde va susţine o conferinţă.

>”Ştie povestea acestor cinci fotografii şi, în mare, ştie şi povestea fiecărui album şi povesteşte foarte frumos”, a menţionat Dindirică.

e-Cultura.info / Autor: Maria Mitrică.


Share-uiește cu prietenii.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

*/                                                                            
                                                                                                                                                                                         Acasă    Teatre    Muzee    Personalități culturale   Carte   Actualitate culturală   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Știință   Festival                                                                      Articole Externe   Interviu   Documentar    Spiritualitate   Știri estivale   Declarația Zilei   Etnografie   Istorie   Timișoara 2021   Multimedia    
                                                                     Proiecte Culturale                                                                                                                                                                                             
                                                                     Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cookies   Arhivă   Hartă site   Descărcare logo site   Contact

© 2014 - 2018 e-Cultura.info.

                                          
                                                                     
                                                                                                         

                                                                                                                                                                                                                    
Versiunea: mobil  |  computer