pictogramae

Andrei Pleşu, doctor honoris causa al Universităţii Ovidius

Andrei Pleşu

Andrei Pleşu

Scriitorul Andrei Pleşu a primit titlul de doctor honoris causa al Universităţii Ovidius, el spunând că este o distincţie neaşteptată şi emoţionantă şi că acest titlu doctoral are avantajul că “nu poate fi plagiat”

“Personalitate deosebită, complexă a vieţii noastre culturale, politice, naţionale şi internaţionale, domnia sa a acceptat oferta noastră de a deveni membru al corpului profesoral şi de a ne onora din acest punct de vedere”, a declarat rectorul Universităţii Ovidius, Sorin Rugină, în deschiderea ceremoniei.

În Laudatio, prezentat de decanul Facultăţii de Litere, Cristina Tamaş, a fost menţionată activitatea literară a lui Andrei Pleşu, dar şi cea politică. După ce a primit distincţia, Andrei Pleşu a mulţumit pentru această iniţiativă a Universităţii Ovidius.

“Am auzit un inventar mai mult decât flatant al activităţii mele. Eu vă spun cu toată sinceritatea că mă socotesc un leneş şi de câte ori aud câte aş fi făcut sunt primul care să fiu sincer stupefiat. Mulţumesc din toată inima Universităţii Ovidius şi celor care au avut şi au sprijinit această onorantă iniţiativă”, a afirmat Andrei Pleşu.

El a amintit lucrurile care îl leagă de sud-estul României.

“A trebuit să capăt, prin generozitatea colegilor de la Universitatea Ovidius, un titlu măgulitor de onorabilitate academică, o distincţie neaşteptată, dar cu atât mai emoţionantă ca să realizez câte lucruri mă leagă de sud-estul românesc. Încă elev, am petrecut lungi perioade de vacanţă de-a lungul Dunării inferioare, alături de tatăl meu, pentru multă vreme chirurg la Tulcea. M-am format, cu alte cuvinte, într-un peisaj dominat de prestigiul şi imprevizibilul apelor, între fluviu şi mare, între labirintul Deltei şi monumentalitatea originară a litoralului tomitan”, a spus Andrei Pleşu.

El a menţionat că primele explorări arheologie, dar şi primele euforii bahice sunt legate tot de zona Dobrogei.

“Student în istoria artei, am făcut primele exerciţii de explorare arheologică la Capidava, Histria, Adamclisi şi Basarabi. Până şi primele euforii bahice de care îmi amintesc sunt legate de vinuri dobrogene, de Murfatlar, Sarica-Niculiţel sau Istria-Babadag. Am crescut într-o atmosferă în care nimic nu era mai firesc decât să percepi simultan striurile unei diversităţi perfect coerente: români, turci, tătari şi lipoveni”, a mărturisit scriitorul.

El a spus că momentul în care primeşte distincţia din partea Universităţii Ovidius este unul tensionat al istoriei ultimilor 25 de ani.

“Momentul în care primesc distincţia dumneavoastră e, întâmplător, un moment tensionat al istoriei naţionale post-decembriste. Au murit tineri nevinovaţi, a căzut Guvernul, clasa politică este, în întregul ei, fisurată. Încercăm încă o dată, iarăşi şi iarăşi, să redescoperim democraţia pe bază de martiraj. Se caută oameni, se caută idei, se caută program de reformă politică radicală. Şi mi-am dat seama că valorile proclamate de Universitatea Ovidius sunt foarte potrivite pentru a sugera un prim pas al schimbării: Unitate, Onoare, Competenţă! Sunt cu atât mai bucuros să mă văd integrat într-o comunitate academică cu un asemenea înţelept program”, a afirmat Andrei Pleşu.

În finalul discursului său, scriitorul a precizat că acest titlul are avantajul că nu poate fi plagiat.

“Mulţumesc mult pentru acest titlu. Doctor honoris causa, între altele, are avantajul că e un titlu doctoral care nu poate fi plagiat”, a declarat Andrei Pleşu.

El a susţinut apoi o conferinţă intitulată “Câteva reflecţii asupra prostiei”, a răspuns întrebărilor publicului şi a oferit autografe pe cărţi ale sale.

Andrei Pleşu este autorul mai multor volume, între care “Călătorie în lumea formelor”, “Minima moralia” (elemente pentru o etică a intervalului), “Dialoguri de seară”, “Chipuri şi măşti ale tranziţiei”, “Despre îngeri”, “Obscenitatea publică”, “Comèdii la porţile Orientului”, “Faţă către faţă. Întâlniri şi portrete”, “Parabolele lui Iisus” şi “Din vorbă-n vorbă”.

Andrei Pleşu este directorul Colegiului “Noua Europă” şi al revistei Dilema Veche.

e-Cultura.info

Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.
URMĂREȘTE
e-cultura.info pe FACEBOOK și e-cultura.info pe TWITTER

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

*/                                                                            
                                                                                                                                                                                         Acasă    Teatre    Muzee    Personalități culturale   Carte   Actualitate culturală   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Știință   Festival                                                                      Articole Externe   Interviu   Documentar    Spiritualitate   Știri estivale   Declarația Zilei   Etnografie   Istorie   Timișoara 2021   Multimedia    
                                                                     Proiecte Culturale                                                                                                                                                                                             
                                                                     Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cookies   Arhivă   Hartă site   Descărcare logo site   Contact

© 2014 - 2018 e-Cultura.info.

                                          
                                                                     
                                                                                                         

                                                                                                                                                                                                                    
Versiunea: mobil  |  computer