fbpx

Artista Geta Brătescu decorată cu Ordinul Naţional „Steaua României în Grad de Ofițer“

Artista Geta Brătescu

Artista Geta Brătescu

Președintele României Klaus Werner Iohannis, a semnat în luna septembrie 2017 dectetul de decorare a artistei Getei Brătescu, marea doamnă a artei conceptuale din România cu Ordinul Naţional „Steaua României în grad de Ofiţer – În semn de înaltă apreciere pentru contribuţia personală la îmbogăţirea patrimoniului cultural românesc şi universal, pentru remarcabila sa implicare în promovarea artei conceptuale româneşti, împletind cu o măiestrie profundă arta vizuală cu cea literară”.

Distincţia a fost înmânată de consilierul prezidenţial pentru Cultură, Culte şi Centenar, Sergiu Nistor, şi de Liliana Ţuroiu, preşedintele Institutului Cultural Român.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale. “Artista Geta Brătescu, una dintre figurile centrale ale artei postbelice est-europene, a fost decorată cu Ordinul ”Steaua României”, la propunerea preşedintelui ICR, Liliana Ţuroiu. Ordinul „Steaua României” este cea mai înaltă distincţie oferită de statul român. Cu o carieră impresionantă de peste 60 de ani, Geta Brătescu se bucură de apreciere în rândul publicului şi al specialiştilor din domeniul artelor, în întreaga lume”.

Pavilionul României la Bienala Internaţională de Artă de la Veneţia, care a găzduit în 2017 proiectul „Apariţii” al artistei Geta Brătescu, a fost unul dintre mai admirate şi s-a bucurat de articole elogioase în mass-media internaţională.

Totodată, ICR a susţinut prezenţa unei expoziţii a marii noastre artiste şi la Muzeul de Arte Frumoase din Gent. Astfel, din toamna lui 2017 şi până la jmătatea lunii ianuarie 2018, acesta găzduieşte prima retrospectivă din Belgia consacrată Getei Brătescu. An Atelier of One’s Own este prima expoziţie majoră a unui artist român găzduită de celebrul spaţiu expoziţional belgian.

”Am susţinut cu toată convingerea ca doamna Geta Brătescu să fie decorată cu această distincţie. Domnia sa este o adevărată emblemă pentru cultura românească, iar noi trebuie să ne apreciem valorile, prin toate căile posibile. De aceea, având în vedere cât de bine sunt primite lucrările domniei sale de publicul european, anul trecut am făcut demersuri, împreună cu reprezentanţa noastră în Spania, pentru o expoziţie Geta Brătescu şi la Madrid”, a declarat preşedintele Institutului Cultural Român.

e-Cultura.info


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Datele dumneavastră sunt prelucrate. Apasă mai jos daca ești de acord


 

Conținutul acestui site este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

 
 

 

VEZI ȘI ALTE ARTICOLE
  
 


 

VEZI ȘI EMISIUNI


Abonează-te



               Știri pe scurt

 


               Caledoscop


               Zoom

 


               Ediție specială

                                                                           Urmărește-ne și în social media

                                                                   








  
  • CATEGORII

  •   
                                                                                  Carte   Arte vizuale   Cronică de teatru   Teateru-Film   Muzică-Dans   Etnografie   Târguri și expiziții   Istorie   Cetăți și castele                                                                                   Spiritualitate   Știri Externe   Știință   Interviu   Documentar   Festival   Personalități culturale   Actualitate culturală   Emisiuni

     
        
  • DESPRE

  •   
                                                                                 Despre   Termeni și condiții   Cod de conduită   Politică de cookkie   Kit de presă   Hartă site   Portofoliu   Susține site-ul   Contact

     
     
  •  

     

    © 2020 e-Cultura.info. Toate drepturile rezervate.

    Site premiat în cadrul festivalului Simfest



    Conținutul acestului site se supune legii dreptului de autor. Este interzisă republicare, redistribuirea, publicarea în eter sau pe alte site-uri fără un acord prealabil.



                                                                                                                                                    

  • Centrul de preferințe pentru confidențialitate

    carte