fbpx

                                                                                                                    pictogramae

Autobuz cultural, care facilitază schimburile între Timişoara şi Novi Sad

Autobuz cultural, care va facilitază schimburile culturale Timişoara şi Novi Sad

Autobuz cultural, care va facilitază schimburile culturale Timişoara şi Novi Sad

Capitalele Culturale Europene 2021 Timişoara şi Novi Sad (Serbia), aflate la o distanţă de 150 km, vor fi conectate printr-un “autobuz cultural”, care va facilita schimburile culturale şi participarea la evenimentele din ambele oraşe, în urma unui parteneriat semnat după-amiaza de cele două entităţi administrativ-culturale.

Directorul executiv al Asociaţiei Timişoara 2021 Capitală Europeană a Culturii, Simona Neumann, a declarat în acest context că Timişoara şi Novi Sad vor avea împreună o ofertă culturală complexă, completându-se reciproc. Ea a mai punctat că este extrem de important să existe astfel de colaborări, atât intracomunitare, pe plan local, cât şi internaţionale, cu instituţii europene şi cu alte oraşe partenere.

“Relaţia cu Novi Sad este oarecum firească datorită istoriei comune, a culturii comune şi ne bucurăm să fim împreună în această experienţă, de a face din oraşele noastre Capitale Europene ale Culturii şi de a participa la transformarea lor pe termen lung, nu doar cultural, ci şi social, economic, din punct de vedere al turismului. Acest parteneriat interconectează cele două oraşe, făcându-le mai puternice”, a subliniat Simona Neumann.

Timişoara şi Novi Sad sunt înfrăţite din 2005, iar în dosarele de candidatură ale celor două oraşe pentru a deveni Capitale Culturale Europene în 2021 au fost menţionate aceste colaborări între Banat şi Voivodina.

Cooperarea între cele două regiuni va fi realizată prin colaborări de bune practici, conlucrarea cu organizaţii din cultură şi educaţie, încurajarea schimbului de artişti, organizarea de seminare, traininguri, dar şi lansarea unor anunţuri de proiecte culturale care vor putea fi finanţate şi promovate în comun.

În cursul acestui an, prin Encounters, realizat cu sprijinul Fundaţiei Art Encounters, artişti din Timişoara şi Novi Sad vor face schimb de experienţă, producând şi expunând în cele două oraşe partenere. Pentru anii următori sunt în pregătire şi alte evenimente realizate în colaborare, precum “Moving Firecplaces”/”Cămine în Mişcare”, care va deschide o poartă între românii şi sârbii aflaţi de o parte şi de alta a graniţei, sau proiectul “Argonauţii”, în colaborare cu Novi Sad şi cu oraşul grecesc Elefsina (cea de a treia Capitală Europeană a Culturii în 2021), care va aduce spectacole pe Dunăre şi Bega, atrăgând atenţia asupra problemelor mediului înconjurător.

e-Cuștura.info / Autor: Otilia Halunga.


Share-uiește cu prietenii.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                     

                                                                                                                                                                                         Acasă    Carte   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Etnografie   Istorie   Spiritualitate   Articole Externe   Știință   Festival                                                                      Actualitate culturală   Interviu   Documentar   Știri estivale   Proiecte Culturale   Timișoara 2021   Emisiuni
                                                                                                                                                                   
                                                                     Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Politică de cookies   Arhivă   Hartă site   Press kit   Susține e-cultura.info   Contact

© 2014 - 2019 e-Cultura.info.

Site premiat în cadrul Festivalului Simfest