fbpx

                                                                             pictogramae

Autoportretul lui Leonardo da Vinci, expus în public

Autoportretul lui Leonardo da Vinci

Autoportretul lui Leonardo da Vinci

Celebrul autoportret al lui Leonardo da Vinci va fi din nou expus în public, începând din 30 octombrie, timp de două luni şi jumătate, au anunţat organizatorii expoziţiei “Leonardo şi comorile regelui”de la Torino.

Acest desen foarte fragil a fost expus pentru public de foarte puţine ori în ultimii 100 de ani: în 1929, în 2006 şi în 2011 – cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la unificarea statului italian.

Desenul face parte dintre cele 80 de opere de artă incluse în această expoziţie, ce prezintă capodopere conservate la Biblioteca regală din Torino.

Această bibliotecă, înfiinţată în 1839 de regele Charles Emmanuel de Savoia, a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 1997.

“Biblioteca deţine 4.500 de manuscrise, 1.500 de pergamente şi peste 3.000 de desene realizate de unii dintre cei mai mari artişti ai lumii. Expoziţia «Leonardo şi comorile regelui» nu prezintă doar opere aparţinând bibliotecii, pentru că nu este deloc exclus ca şi alte capodopere, provenind din Italia şi din străinătate, să fie expuse””, a precizat Maurizio Cibrario, directorul asociaţiei Consulta, care se ocupă cu valorificarea bunurilor culturale din Torino.

Expoziţia va fi deschisă din 30 octombrie până pe 15 ianuarie, cu ocazia inaugurării unui nou spaţiu expoziţional la Biblioteca regală din Torino.

Ea prezintă desene de Leonardo da Vinci, dar şi de Rafael, Annibale Carracci, Pietro Perugino, Rembrandt, Antoon van Dyck şi Giovanni Battista Tiepolo, ca şi manuscrise şi hărţi marine.

Expoziţia poate fi vizitată doar pe bază de rezervare, în grupuri de maximum 25 de persoane, la fiecare 25 de minute.

Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like. Urmăreşte: www.e-cultura.info pe FACEBOOK

Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like. Urmăreşte: www.e-cultura.info pe FACEBOOK

Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like. Urmăreşte: www.e-cultura.info pe FACEBOOK

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                     

                                                                                                                                                                                         Acasă    Carte   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Etnografie   Istorie   Spiritualitate   Articole Externe   Știință   Festival                                                                      Actualitate culturală   Interviu   Documentar   Știri estivale   Proiecte Culturale   Timișoara 2021   Emisiuni
                                                                                                                                                                   
                                                                     Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cookies   Arhivă   Hartă site   Press kit   Contact

© 2014 - 2019 e-Cultura.info.

                                          
                                                                     
                                                                                                         

                                                                                                                                                                                                             
Versiunea: mobil  |  computer