Balerina Alina Cojocaru, pe scena Operei Naționale București

Balerina Alina Cojocaru

Balerina Alina Cojocaru

Balerina Alina Cojocaru revine pe scena Operei Naționale București, într-un spectacol ce reunește trei lucrări coregrafice care vor fi prezentate în premieră națională, sâmbătă, pe scena instituției de spectacole, se arată într-un comunicat.

Classical Symphony” în coregrafia lui Yuri Possokhov, “Petite Mort” în coregrafia lui Jiri Kylian și “Marguerite and Armand“, în viziunea lui Sir Frederick Ashton sunt unite în cadrul unui triptic de balet care investighează prin mijloace inovative de expresie corporală posibilitatea de a reda simbolic trăiri individuale și relații interumane general valabile.

“Pentru mine, acest spectacol a însemnat un imbold de a mă repune în formă, dar și prilejul de a dansa un rol pe care mi l-am dorit de foarte, foarte mult timp. Nu este un rol foarte solicitant, a fost creat pentru o balerină care la vremea aceea era destul de în vârstă pentru dans, pentru Margot Fonteyn. Nu este foarte dificil din punct de vedere tehnic, dar are nevoie de o interpretare deosebită. Spectacolul este construit pe dinamica relației dintre Marguerite și Armad, dintre aceștia și Tatăl, Duce și restul bărbaților de pe scenă. Ca femeie, înțelegi foarte bine drama pe care ea o trăiește și cred că este o piatră de încercare din punct de vedere interpretativ”, spune Alina Cojocaru despre participarea sa la spectacol.

e-Cultura.info/Autor: Oana Ghiță

Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like. Urmăreşte: www.e-cultura.info pe FACEBOOK

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

*/                                                                            
                                                                                                                                                                                         Acasă    Teatre    Muzee    Personalități culturale   Carte   Actualitate culturală   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Știință   Festival                                                                      Articole Externe   Interviu   Documentar    Spiritualitate   Știri estivale   Declarația Zilei   Etnografie   Istorie   Timișoara 2021   Multimedia    
                                                                     Proiecte Culturale                                                                                                                                                                                             
                                                                     Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cokie   Arhivă   Sitemap   Contact

© 2014 - 2018 e-Cultura.info.

                                          
                                                                     
                                                                                                         

                                                                                                                                                                                                                    
Versiunea: mobil  |  computer