Biserica Dragomirna- Premiului UE 2014 pentru patrimoniu cultural

Un proiect de restaurare a frescelor din secolul al XVII-lea de la Manastirea Dragomirna, din nordul Moldovei, se află printre cei 27 de câştigători ai PremiuluiUniunii Europene2014 pentru patrimoniu cultural, anunţaţi, ieri, de Comisia Europeană şi Europa Nostra.

Cele 160 de proiecte din 30 de ţări. Acestea au fost alese în funcţie de “realizările remarcabile” în patru domenii: conservare, cercetare, contribuţii exemplare şi educaţie, formare şi sensibilizarea publicului. Potrivit Comisiei Europene, Biserica Dragomirna a câştigat la prima categorie, consevare, pentru păstrarea frescelor din secolul XVII.

Ceremonia de decernare a premiilor va avea loc la 5 mai, la Viena,  sub patronajul preşedintelui Austriei, Heinz Fischer. Din cei 27 de câştigători anunţaţi joi, şase vor primi Marele Premiu şi vor fi recompensaţi cu câte 10.000 de euro fiecare, iar unul dintre ei va primi Premiul Publicului, în urma votului online care va fi organizat de Europa Nostra.

Ceremonia de decernare a premiilor va avea loc la data de 5 mai, la Burgtheater din Viena, sub patronajul președintelui Austriei, Heinz Fischer, iar Androulla Vassiliou, comisarul european pentru educație, cultură, multilingvism și tineret, și tenorul Plácido Domingo, președinte al Europa Nostra, vor înmâna împreună premiile.

“Aș dori să felicit călduros câștigătorii din acest an și echipele lor, care, prin pasiunea și devotamentul de care au dat dovadă, au constituit o adevărată sursă de inspirație. Patrimoniul Europei este unul dintre cele mai valoroase lucruri pe care le avem. El creează punți între trecut și prezent, promovează creșterea economică, favorizează incluziunea socială și stimulează turismul. Însă multe dintre aceste opere de artă și ingeniozitate umană, care au transmis frumosul de-a lungul secolelor, sunt din ce în ce mai fragile. Supraviețuirea lor depinde de investițiile pe termen lung în conservare și întreținere. Sunt încântată de faptul că noul nostru program Europa creativă va continua să sprijine acest premiu, precum și multe alte inițiative transnaționale, și că patrimoniul cultural va continua să beneficieze de fonduri substanțiale din partea UE, din diferite surse, inclusiv din fondurile regionale și de cercetare”, a afirmat Androulla Vassiliou.

Premiile sunt susţinute prin programul UE “Cultura”, care a investit aproape 40 de milioane de euro în cofinanţarea proiectelor de patrimoniu între 2007 şi 2013. Noul program “Europa Creativă”, cu un buget de aproape 1,5 miliarde de euro pentru următorii şapte ani, va continua să sprijine proiectele de cooperare transnaţională în domeniul patrimoniului, precizează Comisia Europeană.

Singurul proiect laureat din România în 2014 este cel de restaurare a frescelor din secolul al XVII-lea de la Mănăstirea Dragomirna, din județul Suceava, acesta fiind desemnat câștigător la categoria conservare, alături de alte 12 proiecte în special din Italia și Spania.

Conform prezentării de pe site-ul Europa Nostra, Mănăstirea Dragomirna este o structură aproape fortificată aflată la 15 km de orașul Suceava, în nordul României. Proiectul vizează restaurarea frescelor din naosul și altarul Bisericii, care datează din prima parte a secolului al XVII-lea.

Frescele în cauză sunt scene din viața lui Iisus Hristos, în care apar sfinți, îngeri și alte reprezentări din iconografia creștină, în culori vii și într-un stil de remarcabilă vigoare și energie, notează sursa citată.

“Juriul a fost profund impresionat de nivelul înalt de profesionalism în restaurarea sofisticată și conservarea acestei enorme opere de artă, care acoperă circa 900 de metri pătrați. Lucrarea a fost realizată la fața locului într-o foarte scurtă perioadă de timp. Restauratorii au respectat tehnicile care folosesc materiale naturale și tradiționale, păstrând însă patina și tonalitatea specifică secolului al XVII-lea”, se menționează în motivarea juriului.

Echipa de conservare a fost formată din 50 de profesioniști și studenți din diferite țări, care au lucrat sub conducerea unui expert din România. O consecință a activității lor a fost o creștere considerabilă a numărului de turiști, fapt datorat vizibilității sporite a frescelor religioase.

Europa Nostra – Vocea patrimoniului cultural din Europa este o mişcare cetăţenească importantă, care promovează păstrarea patrimoniului cultural şi natural european. Preşedintele asociaţiei este tenorul Placido Domingo.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

*/                                                                                                                                                                                                                                                                                                        Acasă    Teatre    Muzee    Personalități culturale   Carte   Actualitate culturală   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Știință   Festival                                                                      Articole Externe   Interviu   Documentar    Spiritualitate   Știri estivale   Declarația Zilei   Etnografie   Istorie   Timișoara 2021   Multimedia    
                                                                     Proiecte Culturale                                                                                                                                                                                                                                                                   Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cokie   Arhivă   Sitemap   Contact

© 2014 - 2018 e-Cultura.info.  Toate drepturile rezervate.

                                                    
                                                               

Conținutul acestui site este proprietatea e-Cultura.info. Este interzisă republicarea, redistribuirea, publicarea în eter a conținutului, fără un acord prealabil.