fbpx

                                                                             pictogramae

Campanie de strângere de semnături împotriva timbrului cultural

Petiție împotriva timbrului cultural

Petiție împotriva timbrului cultural

O petiţie împotriva timbrului literar, aflat în discuţie publică de aproximativ o lună, care poate fi semnată atât în mai multe librării din ţară, cât şi online, a fost iniţiată la sfârşitul acestei săptămâni, informează Asociaţia Editorilor din România (AER).

Astfel, în librării sunt puse la dispoziţia tuturor celor interesaţi tabele nominale în care cititorii pot atrage atenţia politicienilor că România este singura ţară din lume care are o taxă pentru lectură, care tratează cartea în acelaşi mod cu sticlele de alcool şi pachetele de ţigări, se arată într-un comunicat.

De asemenea, cei care nu se află în ţară îşi pot manifesta adeziunea faţă de această campanie semnând petiţia online,

“Credem că piaţa de carte a ajuns la un nivel atât de scăzut încât nu mai suportă aberaţii legislative de genul timbrului literar”, se arată într-o declaraţie a Consiliului Director al Asociaţiei Editorilor din România (AER), organizaţia care a iniţiat demersul. “Indiferent că vorbim despre legea 35/1994, care a instituit acest timbru, sau despre propunerea aflată acum în discuţia Camerei Deptuaţilor, este evident că nu prin astfel de măsuri vom relansa cititul în România. Ne bucură susţinerea partenerilor noştri librari şi sperăm să ni se alăture cât mai mulţi cititori în această campanie pentru că, în definitiv, cartea are numai de câştigat dacă o scăpăm de această povară”, se arată în declaraţie.

Potrivit iniţiatorilor, strângerea de semnături are ca scop sensibilizarea clasei politice, dar şi a instituţiei Avocatului Poporului, singurul care poate inteveni în acest moment cu o sesizare de neconstituţionalitate privind legea timbrului literar.

Potrivit legii 35/ 1994, care instituie timbrul cultural, orice carte de beletristică trebuie să aibă adăugat în preţ un timbru literar în cuantum de 2%, care să fie virat uniunilor de creaţie din domeniu, principalul beneficiar fiind Uniunea Scriitorilor din România (USR), condusă de Nicolae Manolescu.

CITEȘTE ȘI  Andrei Pleşu a anunțat că se retrage din viaţa publică

Un grup de parlamentari a iniţiat anul trecut o propunere legislativă care transformă timbrul într-unul cu valoare fixă de 1 leu. Propunerea a fost adoptată tacit în Senat în decembrie 2014 şi a fost oprită de la adoptarea în Comisia de cultură a Camerei Deputaţilor la începutul lunii februarie 2015, la intervenţia editorilor, a producătorilor de fonograme şi a organizatorilor de spectacole, care nu au fost consultaţi în niciun stadiu al elaborării proiectului, se mai arată în comunicatul citat.

e-Cultura.info/ Autor: Dorina Călin

Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like. Urmăreşte: www.e-cultura.info pe FACEBOOK

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

                                                                     
      
                                                                                                                                                                                         Acasă    Carte   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Etnografie   Istorie   Spiritualitate   Articole Externe   Știință   Festival                                                                      Actualitate culturală   Interviu   Documentar   Știri estivale   Proiecte Culturale   Timișoara 2021   Emisiuni
                                                                                                                                                                   
                                                                     Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cookies   Arhivă   Hartă site   Press kit   Contact

© 2014 - 2019 e-Cultura.info.

                                          
                                                                     
                                                                                                         

                                                                                                                                                                                                                    
Versiunea: mobil  |  computer