fbpx

Castelul Cantacuzino-Ghica Deleni din Iaşi, scos la vânzare

Castelul Cantacuzino-Ghica Deleni

Castelul Cantacuzino-Ghica Deleni

Castelul Cantacuzino-Ghica Deleni din judeţul Iaşi, cu 36 de camere, mărturia uneia dintre cele mai vechi curţi boiereşti ale Moldovei, este scos la vânzare. Preţul de pornire este de 500.000 euro, iar valoarea estimată ajunge la 1,5 – 1,9 milioane euro.

Castelul Cantacuzino-Ghica Deleni este unul dintre castelele cele mai reprezentative ale Moldovei.

Prima clădire din actualul ansamblu arhitectural a fost biserica, ridicată în anul 1669, în apropierea unei curţi boiereşti, probabil dintre cele mai vechi din voievodat. După căsătoria Mariei Cantacuzino, în anul 1778, cu Constantin Ghica, moşia a intrat în posesia familiei Ghica-Deleni.

Lucrările de reamenajare efectuate de aceştia au dat ansamblului configuraţia actuală. Astfel, până în anul 1802, au fost executate lucrări de restaurare şi extindere, a fost construit zidul de incintă din piatră, pentru ca mai apoi, la început de secol XX, castelul să fie reamenajat după planurile arhitectului Nicolae Ghika-Budeşti.

Castelul are spaţii ample şi luminoase – încăperi, saloane, holuri – dispuse la parter, etaj, şi demisol. Are 36 de camere şi se află pe un domeniu cu o suprafaţă de peste 4 hectare.

e-Cultura.info


Share-uiește cu prietenii.

Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Datele dumneavastră sunt prelucrate. Apasă mai jos daca ești de acord


 

Conținutul acestui site este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

 
 

 

VEZI ȘI ALTE ARTICOLE
  
 


 

VEZI ȘI EMISIUNI


Abonează-te



               Știri pe scurt

 


               Caledoscop


               Zoom

 


               Ediție specială

                                                                           Urmărește-ne și în social media

                                                                   








  
  • CATEGORII

  •   
                                                                                  Carte   Audiobook   Arte vizuale   Cronică de teatru   Teateru-Film   Muzică-Dans   Etnografie   Târguri și expiziții   Istorie   Cetăți și castele                                                                                   Spiritualitate   Cuvinte ale ierarhilor   Articole Externe   Știință   Interviu   Documentar    Personalități culturale   Actualitate culturală                                                                               Emisiuni   Live

     
        
  • DESPRE

  •   
                                                                                 Despre   Termeni și condiții   Cod de conduită   Politică de cookkie   Kit de presă   Hartă site   Portofoliu   Susține site-ul   Contact

     
     
  •  

     

    © 2020 e-Cultura.info. Toate drepturile rezervate.

    Site premiat în cadrul festivalului Simfest



    Conținutul acestului site se supune legii dreptului de autor. Este interzisă republicare, redistribuirea, publicarea în eter sau pe alte site-uri fără un acord prealabil.