fbpx

                                                                             pictogramae

Câștigătorii Concursului Național de Critică și Interpretare Muzicală “Mihail Jora”

Concursului Național de Critică și Interpretare Muzicală

Concursului Național de Critică și Interpretare Muzicală “Mihail Jora”

Concursul Național de Critică și Interpretare Muzicală “Mihail Jora”, ediția a XXVI-a, și-a premiat câștigătorii luni seară, în cadrul unei gale desfășurate la Ateneul Român din București.

“Un astfel de concurs este important pentru dezvoltarea unei anumite mentalități în rândul interpreților și al muzicienilor, în general. În societatea de consum în care trăim, profitul imediat și facil este tentant inclusiv pentru tinerii artiști, în dauna unei viziuni și a unei strategii de lungă durată care presupune sacrificii de tot felul. De aceea este atât de important să îi stimulăm pe tinerii noștri merituoși și să le oferim acest cadru, precum cel al unui concurs prestigios, prin care să intre în competiție, nu atât cu altul, ci să intre în competiție cu ei înșiși, cu tine însuți ca artist, ceea ce înseamnă a-ți testa limitele și, mai ales, a ți le depăși și a umbla la acele resorturi interioare care îți permit să investești luni și luni de muncă, chiar ani de muncă, pentru un eveniment artistic adesea singular”, a afirmat prof. univ. dr. Diana Moș, rectorul Universității Naționale de Muzică București, în deschiderea evenimentului.

Ea a precizat că un merit deosebit al acestui concurs “este promovarea tinerilor muzicieni prin oportunitățile pe care le oferă recitalurile și concertele care sunt programate, avându-i ca soliști, cu instituții prestigioase de profil de la noi din țară”.

“Inaugurat acum mai bine de un sfert de secol, cu ocazia centenarului nașterii marelui muzician român, concursul a ajuns la a XXVI-a ediție. De-a lungul acestor ani, competiția noastră i-a avut printre laureați pe unii dintre cei mai mari artiști muzicieni ai României contemporane. Inițiatorul concursului și omul care a coordonat timp de 25 de ani acest eveniment cultural este prof. univ. dr. Grigore Constantinescu, președintele Uniunii Criticilor Muzicale “Mihail Jora” și unul dintre cei mai importanți muzicologi ai țării, cel care acum este președintele de onoare al concursului”, a spus Dragoș Călin, președintele Concursului Național “Mihail Jora” informează Agerpres.

Premiile Mihail Jora au fost acordate, potrivit organizatorilor, pentru “cele mai bune interpretări ale unei lucrări a compozitorului”.

Laureații concursului, la secțiunea pian, sunt:

* Dimitri Malignan — premiul I, cu valoarea de 13.500 de lei, oferit de Farmaciile Catena,
* Gabriel Gîțan — premiul special “Mihail Jora”, cu valoarea de 4.500 lei,
* Cristiana Achim (16 ani) — mențiunea “Mihail Jora” pentru cel mai tânăr concurent ajuns într-o etapă finală.

La secțiunea violoncel, câștigători sunt:

* Ștefan Cazacu — premiul I, cu valoarea de 13.500 de lei, oferit de BCR,
* Cornelius Zirbo — premiul al II-lea, cu valoarea de 4.500 lei, oferit de DLA Piper,
* Izabela Maria Ghergu — premiul Uniunii Criticilor Muzicali “Mihail Jora”, în valoare de 900 de lei, și
* Costin Florin Burlacu — premiul pentru creativitate al Fundației “Serafim Andropov”, care va primi un premiu vestimentar original de la TRENDS by Adina Buzatu.

Câștigătorii secțiunii Canto sunt:

* Gina Gloria Tronel — premiul I, cu valoarea de 13.500 de lei și o rochie de gală oferită de Ștefania Bulboacă,
* George Ionuț Vîrban — premiul al II-lea, cu valoarea de 4.500 de lei și un costum de gală oferit de Adina Buzatu,
* Elena Adriana Pantazică — Premiul Special “Mihail Jora”, cu valoarea de 4.500 de lei oferit de firma Aectra,
* Rodica Butu — Premiul Special “Valentina Crețoiu și Șerban Casian”, cu valoarea de 200 de euro,
* Diana Gheorghe — Premiul Special “David Ohanesian”, cu valoarea de 900 de lei acordat de Uniunea Armenilor din România,
* conf. univ. dr. Andreiana Geamăna-Roșca — Premiul Memorial “Lisette Georgescu” acordat celui mai bun acompaniator, în numele lui Nicolae Georgescu, fiul artistei, de Uniunea Criticilor.

Premianții Concursului vor fi invitați să concerteze alături de Filarmonica “Mihail Jora” din Bacău în următoarea stagiune.

Laureații concursului de critică muzicală sunt:

* Ana Diaconu, pentru eseul “Carlo Gesualdo — un muzician între bizarerie și manierism” — premiul I, cu valoarea de 6.750 de lei, oferit de Fundația Henry Mălineanu,
* Cecilia Benedicta Pavel — Premiul “Radio România Muzical”, ea urmând să primească și un stagiu de practică pe perioada de vară a anului 2016 în redacția Radio România Muzical.

De asemenea, au mai fost acordate și trei premii speciale “Premiile Enciclopedia Muzicală a României”. Câștigători au fost Gloria Gina Tronel, Ștefan Cazacu și Dimitri Malignan. Ei vor primi câte un Plan de promovare artist brand@ în valoare de 32 euro/luna. Astfel, fiecare premiant va beneficia timp de 6 luni de website artist si actualizarea lui & știri și emisiuni la care participă interpretul (inclusiv afiș), actualizarea website-ului cu informații transmise de către artist, informații distribuite pe rețele sociale (postări & share), apariție la Debutantul zilei, precum și de video — prezentare, kit de presă.

Juriul celei de-a XXVI-a ediții a Concursului Național “Mihail Jora” i-a avut în componență, la secțiunea pian — prof. univ. dr. Dana Borșan, prof. univ. dr. Sandu Sandrin, conf. univ. dr. Constantin Nițu, la secțiunea canto — prof. univ. dr. Ionel Voineag, prof. univ. dr. Bianca Manoleanu, și Irina Iordăchescu — solistă a Operei Naționale București, la secțiunea violoncel — prof. Anca Vartolomei de la Colegiul Național “George Enescu” din București, prof. univ. dr. Dan Prelipcean, și violoncelistul Răzvan Suma, iar la critică muzicală — prof. univ. dr. Grigore Constantinescu, lect. univ. dr. Anamaria Călin, Liliana Staicu manager la Radio România Muzical, Sorina Goia redactor șef Radio România Cultural, și Costin Popa redactor șef revista “Melos”.

Seara a continuat cu recitaluri ale laureaților. Cei care au urcat pe scenă au fost Cristiana Achim care a interpretat “Marș evreiesc” de Mihail Jora, Cornelius Zirbo — “Pezzo Capricciosso op 62” de Piotr Ilici Ceaikovski, Gabriel Gîțan — “Sonata în Re bemol major, partea I de Mihail Jora, Elena Adriana Pantazica — Lupii” (lied) de Mihail Jora, George Ionuț Vîrban — arie din opera “Evgheni Oneghin”: Kuda, Kuda de Piotr Ilici Ceaikovski, Ștefan Cazacu — “Vocaliza” de Serghei Vasilievici Rahmaninov, Dimitri Malignan — “Melodie” de George Enescu, “Studiu” de Frederic Chopin, și Waldszenen op 82, piesele 7 și 8 de Robert Schumann, și Gloria Gina Tronel — Leo Delibes — arie din opera “Lakme”: Ou va la jeune hindoue.

În partea a doua a serii a conținut un program simfonic susținut de Orchestra “Universitaria” a Universității Naționale de Muzică București, dirijor conf. univ. dr. Alexandru Ganea. În program au fost lucrări de George Enescu, Mihail Jora, Dan Dediu și Theodor Rogalski.

e-Cultura.info / Autor: Petronius Craiu


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.
URMĂREȘTE
e-cultura.info pe FACEBOOK și e-cultura.info pe TWITTER

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

                                                                     
      
                                                                                                                                                                                         Acasă    Carte   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Etnografie   Istorie   Spiritualitate   Articole Externe   Știință   Festival                                                                      Actualitate culturală   Interviu   Documentar   Știri estivale   Proiecte Culturale   Timișoara 2021   Emisiuni
                                                                                                                                                                   
                                                                     Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cookies   Arhivă   Hartă site   Press kit   Contact

© 2014 - 2019 e-Cultura.info.

                                          
                                                                     
                                                                                                         

                                                                                                                                                                                                                    
Versiunea: mobil  |  computer