Concert de muzică barocă, la castelul BanffY

Castelul Banffy

Castelul Banffy

Castelul Banffy din localitatea clujeană Bonțida, supranumit în trecut Versaille-ul Transilvaniei, al cărui restaurare se desfășoară de ani de zile cu sprijinul financiar al unei fundații a prințului Charles al Marii Britanii, va fi gazda unei premiere muzicale.

Ansamblul ‘Cordis et Organo’, originar din regiunea franceză Champangne-Ardennes, compus din șapte muzicieni, va susține, pentru prima dată în România, un concert care face parte dintr-un proiect care urmărește traseul legendarului Orient Expres.

Grupul muzical a realizat acest ambițios proiect pentru a face publicului cunoscută muzica barocă.

Spectatorii vor avea, astfel, ocazia să asculte instrumente rare și un repertoriu mai puțin cunoscut, din care vor face parte și piese care erau interpretate la curțile princiare românești ale secolului al XVII-lea. Astfel, o parte dintre cântecele din cadrul spectacolului poartă semnătura domnitorului Dimitrie Cantemir, care a fost și compozitor dar și autorul ‘Cărții Științei Muzicii’.

‘Cu această ocazie, soprana Ruxandra Ibric își va regăsi țara natală, unde și-a început studiile muzicale. Absolventă de interpretare lirică a Universității Naționale de Muzică din București în 2003, ea a obținut o bursă de specializare de trei ani la Centrul de Muzică Barocă din Versailles, înainte de a-și începe cariera internațională’, precizează organizatorii concertului.

Castelul care va oferi miercuri, 10 septembrie, decorul pentru acest concert, intitulat ‘Orient Baroqu Express’, este considerat una dintre bijuteriile arhitecturii baroce din Transilvania.

Din ansamblu mai fac parte sopranele Marina Bartoli și Dagmar Saskova, Stephanie Erős la vioară, Christine Plubeau la violă de gambă, Jean-Christophe Leclčre la clavecin și Philippe Dechęne la arhilăută, chitară barocă și lăută arabă.

După Cluj, ansamblul va mai susține în România alte trei concerte, la Pitești în 11 octombrie, în București pe 12 și 14 septembrie și la Slobozia în 13 septembrie. Intrarea este liberă, iar concertul începe de la ora 19,00.

e-Cultura.info/autor: Elena Stanciu

Dacă îți place articolul dă un like

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

*/                                                                                                                                                                                                                                                                                                        Acasă    Teatre    Muzee    Personalități culturale   Carte   Actualitate culturală   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Știință   Festival                                                                      Articole Externe   Interviu   Documentar    Spiritualitate   Știri estivale   Declarația Zilei   Etnografie   Istorie   Timișoara 2021   Multimedia    
                                                                     Proiecte Culturale                                                                                                                                                                                                                                                                   Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cokie   Arhivă   Sitemap   Contact

© 2014 - 2018 e-Cultura.info.  Toate drepturile rezervate.

                                                    
                                                               

Conținutul acestui site este proprietatea e-Cultura.info. Este interzisă republicarea, redistribuirea, publicarea în eter a conținutului, fără un acord prealabil.