fbpx

                                                                                                                    pictogramae

Dezbatere publică ”Timișoara, între realități și Capitală Culturală”

Dezbatere publică ''Timișoara, între realități și Capitală Culturală''

Dezbatere publică ”Timișoara, între realități și Capitală Culturală”

Problemele legate de pregătirea Timișoarei pentru anul 2021, când va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii, dincolo de componenta culturală, au fost discutate joi, în cadrul dezbaterii publice intitulate ”Timișoara, între realități și Capitală Culturală Europeană”, organizată de cluburile Rotary și Lyons și găzduită de Palatul Administrativ din municipiu.

”Doresc să subliniez că civilitatea, respectul pentru mediul înconjurător, pentru oraș în general, nu sunt doar de apanajul autorităților. Trebuie ca fiecare cetățean al Timișoarei să fie conștient de lucrurile acestea, să-și iubească și să-și protejeze orașul. Cultura înseamnă nu doar cultura înaltă, ci și un mod de a fi, de a gândi, de a ne comporta în spațiul public sau în familie”, a afirmat Simona Neumann, director executiv al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană (TCCE) 2021.

Ea a punctat că dezbaterea este menită să conștientizeze cetățenii orașului că înainte de toate trebuie respect pentru fiecare persoană în parte, pentru oraș, pentru mediu. Din punct de vedere al CCE există o conexiune foarte directă între aceste aspecte și programul Capitalei Culturale, pentru că orașul așteaptă în 2021 să fie gazda unui număr mare de oaspeți, de turiști care înainte de a intra într-o sală de expoziții sau de a merge la un concert se vor plimba pe străzile Timișoarei și ”este foarte important ca aceste spații publice să fie primitoare, să arate european”.

Viceprimarul Farkas Imre a subliniat că până în 2021 municipalitatea are mult de lucru, că trebuie făcută infrastructura și să fie create facilități pentru turiști. ”Lipsește o sală multifuncțională, dar am identificat și spații, clădiri vechi, părăsite, pe care le putem dezvolta și transforma în nuclee culturale. Pentru curățenia din oraș este acum o singură firmă care se ocupă de salubrizare, contractul va expira în 2018 și va urma licitație pentru perioada viitoare. Știm, vedem cu toții care sunt problemele, încercăm să le rezolvăm”, a afirmat viceprimarul.

Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a punctat că dincolo de sprijinul financiar pe care administrația județeană îl alocă anual Timișoara, între realități și Capitală Culturală Europeană”” target=”_blank”>ATCCE, în calitate de membru al acesteia și care este în cuantum de 200.000 de lei în 2017, trebuie sprijinite și acțiunile instituțiilor de cultură din subordine, dar mai ales orașul simte nevoia ca să devină funcțional Castelul Huniade.

”Cel mai important este că pe lângă susținerea pe agenda culturală și sportivă a acțiunilor depuse de Asociație și de alte asociații și fundații din județ care vor fi aprobate să susțină acest proiect, instituțiile de cultură și artă din județ, cele trei muzee, centrul de cultură, Teatrul Merlin au buget aparte în concordanță cu acțiunile ATCCE 2021. Zilele trecute am discutat cu reprezentanții de marketing ai unei companii aeriene posibilitatea promovării pe cursele externe, tocmai de a fi mai vizibile Timișoara și județul. Ce-i lipsește Timișoarei? Discutăm despre ceea ce înseamnă infrastructură, care trebuie rezolvată, proiectele culturale, poate și unul al CJ Timiș pe care ni-l asumăm, respectiv, rezolvarea situației de la Castelul Huniade, din perspectiva TCCE”, a detaliat Dobra.

Din partea organizatorilor evenimentului, conf. univ. dr. Lia Lucia Epure a subliniat că la dezbatere au fost invitați toți responsabilii pentru pregătirea orașului ”de nuntă”.

”Folosesc metafora nunții pentru că știm că atunci când cineva face o nuntă face mai întâi curățenie, se aranjează, se schimbă pe sine însuși. Vrem să vedem cum putem să ne așezăm cu toții împreună, societate civilă și administrație ca să primim mai bine titlul de Capitală Culturală. Când turiștii vor veni pentru evenimente culturale, înainte de a intra în sala Operei sau la Filarmonică, înainte de a merge la concerte, vor coborî de la aeroport, de la gară, vor veni cu mașinile, vor vedea intrările în oraș, curățenia. Și aici ne interesează sănătatea orașului, gradul de poluare atât cu praf, chimicale, cât și gradul de poluare fonică. Ne interesează cum autoritățile țin cont de noi, de oamenii care trăim în Timișoara, gata să punem umărul pentru desăvârșirea acestui titlu minunat de Capitală Culturală Europeană”, a conchis Lia Lucia Epure.

e-Cultura.info / Autor: Otilia Halunga


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                     

                                                                                                                                                                                         Acasă    Carte   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Etnografie   Istorie   Spiritualitate   Articole Externe   Știință   Festival                                                                      Actualitate culturală   Interviu   Documentar   Știri estivale   Proiecte Culturale   Timișoara 2021   Emisiuni
                                                                                                                                                                   
                                                                     Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Politică de cookies   Arhivă   Hartă site   Press kit   Susține e-cultura.info   Contact

© 2014 - 2019 e-Cultura.info.

Site premiat în cadrul Festivalului Simfest