fbpx

                                                                                                                    pictogramae

Evenimente dedicate Centenarului vor continua până în anul 2020

Ministrul George Ivaşcu la reuniunea dedicată Centenarului Marii Uniri

Ministrul George Ivaşcu la reuniunea dedicată Centenarului Marii Uniri

Aniversarea Centenarului Marii Uniri de la 1918 a fost prelungită până în 2020 pentru a marca astfel şi momentele istorice în care cancelariile străine au recunoscut Actul de la 1 Decembrie 1918, a declarat, la Alba Iulia, Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu.

“S-a prelungit termenul aniversării Centenarului până în 2020, pentru că e vorba de adevărul istoric. Nu putem ca în ianuarie 2019 să nu ne arătăm respectul şi recunoaşterea faţă de SUA – în ianuarie 1919 SUA au recunoscut România Mare. Şi vom continua cu acest set de recunoaşteri ale sistemului de tratate care au avut loc, tratate prin care s-a recunoscut România Mare până în 1920. Aceasta este esenţa prelungirii, pentru că nu avem voie să uităm că în 1919 ţări importante ca Franţa, America etc. ne-au recunoscut acest statut, iar noi nu facem altceva decât să le mulţumim pentru acest lucru”, a declarat ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale.

Ministrul a declarat că până în prezent au fost primite 1.159 de proiecte din toată ţara dedicate Centenarului, din care 100 au fost deja analizate, iar lista celor declarate eligibile va fi actualizată periodic.

“Am analizat, s-au aprobat o sută. (…) Evident, avem întâlniri permanente la nivelul secretariatului din cadrul Departamentului de Identitate din minister, pe care le expunem în comitetul interministerial şi se votează. Aşadar, la un interval de timp, vom avea aprobări ale listei evaluate”, a conchis ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale.

Ivaşcu a participat vineri la o reuniune dedicată Centenarului Marii Uniri, organizată de către Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe.

e-Cultura.info / Autor: Marinela Brumar.


Share-uiește cu prietenii.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                     

                                                                                                                                                                                         Acasă    Carte   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Etnografie   Istorie   Spiritualitate   Articole Externe   Știință   Festival                                                                      Actualitate culturală   Interviu   Documentar   Știri estivale   Proiecte Culturale   Timișoara 2021   Emisiuni
                                                                                                                                                                   
                                                                     Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Politică de cookies   Arhivă   Hartă site   Press kit   Susține e-cultura.info   Contact

© 2014 - 2019 e-Cultura.info.

Site premiat în cadrul Festivalului Simfest