fbpx

                                                               pictogramae

“Există o prostituție culturală, cu producții kitschoase fără valoare”

Grigore Leșe

Grigore Leșe

Artistul Grigore Leșe, aflat în primul său turneu național cu concertul ‘Hori de primăvară’, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că există o prostituție culturală în România, cu producții kitschoase și fără valoare, cu ‘oameni nepricepuți’.

‘În ultima vreme proiectele culturale în România sunt îndoielnice. Toată lumea se pricepe la proiecte, toată lumea scrie proiecte, toată lumea cântă în România. (…). Oare chiar așa de simplu să fie să horești?’, a afirmat Grigore Leș, e citat de Agerpres.

El a opinat că mulți artiști s-au îndepărtat de adevărata muzică și, în consecință, nu performează nici în mediul academic, nici în mediul tradițional. ‘Sunt undeva la mijloc. Nici ei nu știu ce cântă. Trebuie să terminăm cu lucrurile acestea. Există o prostituție culturală în toată România. Oameni nepricepuți intră în domeniul acesta și de fiecare dată producțiile sunt kitschoase și fără valoare’, a declarat Grigore Leșe.

În altă ordine de idei, artistul a menționat că în cadrul concertelor pe care le susține în primul său turneu național vrea să transmită spectatorilor o poveste coerentă despre muzică. Rapsodul s-a arătat încântat de faptul că la toate concertele sale sălile sunt arhipline, cu mulți tineri printre spectatori. ‘Toate aceste spectacole sunt pe bilet. Noi trebuie să obișnuim oamenii să vină la spectacole pe bilet, acolo te vezi ca artist. Dacă nu te vezi acolo, înseamnă că valoarea ta este îndoielnică. Deci când vezi că sala se vinde și omul vine pe bilet, înseamnă că știe la ce vine’, a spus artistul.

CITEȘTE ȘI  Proiect cultural de recuperare a memoriei colective a patrimoniului

Leșe a subliniat că prin ceea ce face promovează ceea ce este de valoare.

Grigore Leșe s-a întâlnit miercuri, cu câteva ore înainte de concertul pe care-l va susține în Alba, cu zeci de liceeni, turneul său național având loc în cadrul campaniei ‘Artă contra drog’, un proiect al Centrul Internațional Antidrog și pentru Drepturile Omului România. Tinerii au vizitat cu acest prilej și expoziția de fotografie “Veșmântul țărănesc de la arhaic la fashion”, un concept al Iuliei Gorneanu.

Turneul național Grigore Leșe — “Hori de primăvară” a debutat luni la Brașov și se va încheia în 16 martie, la Petroșani.

e-Cultura.info/ Autor: Marinela Brumar

Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like. Urmăreşte: www.e-cultura.info pe FACEBOOK

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                     

                                                                                                                                                                                         Acasă    Carte   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Etnografie   Istorie   Spiritualitate   Articole Externe   Știință   Festival                                                                      Actualitate culturală   Interviu   Documentar   Știri estivale   Proiecte Culturale   Timișoara 2021   Emisiuni
                                                                                                                                                                   
                                                                     Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cookies   Arhivă   Hartă site   Press kit   Susține e-cultura.info   Contact

© 2014 - 2019 e-Cultura.info.

Site premiat în cadrul Festivalului Simfest