Expoziţie de artă religioasă medievală la MNIR

Expoziţie de artă religioasă medievale în spaţiul românesc la MNIR

Expoziţie de artă religioasă medievale în spaţiul românesc la MNIR

Expoziţia “Ctitori, donatori şi meşteri anonimi. Arta religioasă medievală în spaţiul românesc ortodox” va fi vernisată la Muzeul Naţional de Istorie a României, unde vor putea fi văzute 31 de obiecte liturgice, de patrimoniu, precum argintărie, broderie, carte manuscrisă şi tipărită, frescă, dar şi obiecte din ceramică cu scene iconografice creştine descoperite în cadrul cercetărilor arheologice.

Expoziţia face parte din proiectul “Obiect de cult – obiect de patrimoniu – operă de artă peste timp”, prin care sunt valorificate bunuri culturale şi arhive documentare de o valoare excepţională, care fac parte din patrimoniul muzeului.

“‘Ctitori, donatori şi meşteri anonimi. Arta religioasă medievală în spaţiul românesc ortodox’ are o tematică inovatoare prin intermediul căreia este explicat rolul liturgic al obiectului, dar şi istoricul piesei propriu-zise. Expoziţia beneficiază de un catalog care se va distribui împreună cu aplicaţia multimedia – ‘Noi tendinţe în expunerea muzeală şi în protejarea patrimoniului’ – ce cuprinde modele tridimensionale ale pieselor de patrimoniu incluse în acest proiect”, precizează organizatorii.

Printre obiectele din argint care vor putea fi văzute în expoziţie se află ferecături de cărţi religioase, potire, anaforniţe, candele, cădelniţe, chivote, sfeşnice, ripide, precum şi un Tetraevangheliar mai puţin cunoscut, manuscris, de la Mănăstirea Floreşti.

“Obiectele de cult din argint sau argint aurit folosite în desfăşurarea ritualului religios făceau parte integrantă din actul de danie. Potire, anaforniţe, ripide, chivote, cădelniţe – aceste obiecte liturgice sunt ele însele adevărate opere de artă. Măiestria cu care erau lucrate şi respectarea dogmelor în realizarea lor dovedesc un grad de cunoaştere ridicat al preceptelor creştin-ortodoxe, precum şi specializarea unor centre meşteşugăreşti, atât în spaţiul intracarpatic (unde meşterii saşi erau cunoscuţi), dar şi extracarpatic, în special în jurul unor centre monastice mari”, se arată în comunicat.

Expoziţia va fi vernisată în prezenţa prof. dr. Tudor Teoteoi, preot dr. Florin Şerbănescu, consilier patriarhal la Patriarhia Română, şi a dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, director general al MNIR.

e-Cultura.info / Autor: Florin Marin.


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

*/                                                                                                                                                                                                                                                                                                        Acasă    Teatre    Muzee    Personalități culturale   Carte   Actualitate culturală   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Știință   Festival                                                                      Articole Externe   Interviu   Documentar    Spiritualitate   Știri estivale   Declarația Zilei   Etnografie   Istorie   Timișoara 2021   Multimedia    
                                                                     Proiecte Culturale                                                                                                                                                                                                                                                                   Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cokie   Arhivă   Sitemap   Contact

© 2014 - 2018 e-Cultura.info.  Toate drepturile rezervate.

                                                    
                                                               

Conținutul acestui site este proprietatea e-Cultura.info. Este interzisă republicarea, redistribuirea, publicarea în eter a conținutului, fără un acord prealabil.