Expoziție de tablouri din colecția Muzeului de Artă Cluj de Zilele Europene ale Patrimoniului

Muzeul de Artă Cluj-Napoca

Muzeul de Artă Cluj-Napoca

Lucrări extrem de valoroase din colecţia Muzeului de Artă Cluj-Napoca, printre care câte un tablou semnat de Grigorescu şi de Luchian, vor fi incluse într-o expoziţie care va fi deschisă sâmbătă, sub denumirea “Capodopere restaurate”, creată cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului (ZEP) în perioada 16 septembrie şi 29 octombrie.

Expoziţia va conţine cinci tablouri reprezentative pentru patrimoniul românesc, curatorul Dan Breaz dorind astfel să readucă în faţa publicului cinci artişti care au modelat dezvoltarea artei moderne din România.

Potrivit curatorului expoziţiei, evenimentele ZEP din acest an sunt astfel concepute încât să restituie privitorului de azi câteva dintre valorile tradiţionale cu semnificaţie europeană din patrimoniul muzeal, toate cele cinci lucrări au fost restaurate, în anii din urmă, prin eforturile Muzeului de Artă, ele putând fi astfel admirate în cele mai bune condiţii..

‘Lucrările sunt scoase şi repuse în circulaţie pentru a arăta o faţă mai puţin văzută a patrimoniului, mai puţin cunoscută şi care are are menirea de a aduce publicul mai aproape de valorile autohtone. În evoluţia artei româneşti moderne, această idee de a apropia publicul de patrimonial său, mai ales când expui Luchian sau Grigorescu, are de-a face cu arta cu specific naţional. Acesta este şi spiritual Zilelor Patrimoniului European, de redescoperire a tradiţiei, tocmai pentru a propria publicul de valorile care caracterizează acest spaţiu cultural şi care oferă o anumită identitate acestei culturi şi publicului’
, a explicat Dan Breaz.

Din opera lui Nicolae Grigorescu, curatorul a ales lucrarea “Claie de fân” (1896), care pune în valoare preocupările lui artistului pentru un cadru natural independent de civilizaţie şi valorile urbane.

Din opera lui Ştefan Luchian publicul va putea vedea în expoziţia de la Cluj tabloul cu ‘Albăstrele’, un exemplu expresiv din opera pictorului român, în care florile contrastează cu cromatica şi motivele geometrice ale ulcelei specific tradiţionale.

Expoziţia este întregită de “Compoziţia cu nuduri” a lui Klein József, pictor care se remarcă printr-o stăpânire a diferitelor tehnici artistice tradiţionale, dar şi printr-o receptivitate crescută faţă de spiritul avangardei istorice.

Alături de cele trei tablouri va fi expusă lucrarea de inspiraţie rurală “Femeie cu copil”, care aminteşte privitorilor de tema Madonei cu pruncul şi care sintetizează prin subiectul său plastic o tematică preferată a lui Camil Ressu.

Cel de-al cincilea tablou – “Bivolii” (1931) – este semnat de Ziffer Sándor, lucrarea exprimând caracteristicile avangardei istorice.

Expoziţia ‘Capodopere restaurate’ are ca scop susţinerea unei legături dintre comunitate şi peisajul cultural, din perspectiva protejării patrimoniului şi reprezintă un prim pas dintr-o serie de evenimente pe care Muzeul de Artă le va organiza, în ideea de a face mai accesibilă arta publicului din Transilvania şi din restul ţării.

e-Cultura.info / Elena Stanciu.


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

*/                                                                            
                                                                                                                                                                                         Acasă    Teatre    Muzee    Personalități culturale   Carte   Actualitate culturală   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Știință   Festival                                                                      Articole Externe   Interviu   Documentar    Spiritualitate   Știri estivale   Declarația Zilei   Etnografie   Istorie   Timișoara 2021   Multimedia    
                                                                     Proiecte Culturale                                                                                                                                                                                             
                                                                     Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cokie   Arhivă   Sitemap   Contact

© 2014 - 2018 e-Cultura.info.

                                          
                                                                     
                                                                                                         

                                                                                                                                                                                                                    
Versiunea: mobil  |  computer