FEST-FDR2017: 12 zile de teatru, aproape 300 de artisti, 10.000 de spectatori

G.U.I.D. – Groupe Urbain

G.U.I.D. – Groupe Urbain

Timp de douăsprezece zile, între 14 și 25 mai, Teatrul Național din Timișoara a fost liantul care a adus împreună artiști și spectatori, povești și întâmplări, zile și nopți de teatru, de dans, de muzică.

FEST-FDR2017 a stat sub semnul unui singur concept, cu nenumăratele sale implicații: Identitatea. O temă generoasă, acută în societatea și în istoria noastră de zi cu zi, o temă care a făcut ca festivalul să-și transcendă valențele pur culturale și estetice și să devină un eveniment cu reale implicații etice, sociale și civice. De asemenea, festivalul a contextualizat în cel mai practic mod spectacolul de teatru pe text românesc în direcțiile artelor europene ale spectacolului, ca un punct major de convergență al acestora.

Cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local al Municipiului Timișoara, festivalul organizat de Teatrul Național din Timișoara a însumat 31 de spectacole, în cele trei săli ale teatrului, dar și în Piața Victoriei sau în Parcul Civic – spații urbane transformate în scene de spectacol. Acestora li se adaugă cinci ateliere în cadrul Concursului Național de Dramaturgie, precum și trei lansări de carte. Nu în ultimul rând, tema festivalul a dat Teatrului Național din Timișoara prilejul de a alătura festivalului o serie de spectacole din repertoriul său, subsumate aceluiași concept.

FEST-FDR2017 a oferit celor aproape 300 de artiști un spațiu generos de dialog și de întâlnire. În acest fel, Teatrul Național din Timișoara, împreună cu cei aproximativ 10.000 de spectatori care i-au umplut sălile și spațiile în aer liber, a demonstrat felul în care, prin tot ceea ce face, participă la construirea Timișoarei ca inimă a teatrului românesc și ca oraș reprezentativ pentru cultura europeană.

e-Cultura.info


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

*/                                                                                                                                                                                                                                                                                                        Acasă    Teatre    Muzee    Personalități culturale   Carte   Actualitate culturală   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Știință   Festival                                                                      Articole Externe   Interviu   Documentar    Spiritualitate   Știri estivale   Declarația Zilei   Etnografie   Istorie   Timișoara 2021   Multimedia    
                                                                     Proiecte Culturale                                                                                                                                                                                                                                                                   Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cokie   Arhivă   Sitemap   Contact

© 2014 - 2018 e-Cultura.info.  Toate drepturile rezervate.

                                                    
                                                               

Conținutul acestui site este proprietatea e-Cultura.info. Este interzisă republicarea, redistribuirea, publicarea în eter a conținutului, fără un acord prealabil.