fbpx

                                                                                                                    pictogramae

“Festivalul intercultural de Tradiţie Maramureşeană”

“Festivalul intercultural de Tradiţie Maramureşeană” de anul acesta, care s-a desfăşurat în perioada 12 – 16 august, a adus publicului un concert inedit: suita muzicală “Vocile din cimitirul vesel” compusă de irlandezul Shaun Davey, pe versurile epitafurilor de pe crucile din cimitirul vesel de la Săpânţa, un concert in primă audiţie.

“Cred că lumea celţilor şi a românilor coexistă foarte bine”, a declarat Shaun Davey după concertul din seara zilei de sfânta Mărie. “Am facut-o pentru că un cor românesc a fost de acord să lucreze cu mine şi este un efort în comun, este o colaborare, nu sunt doar eu, este corul din Sibiu, este un cor minunat al femeilor din Sapânţa, cu care lucrez acum pentru prima oară şi este şi orchestra condusă de Monica Balasiu. Deasemena s-au alăturat un grup minunat de muzicieni irlandezi, trei cimpoieri scoţieini, unul galiţian … este extraordinar. Nu pot spune destul prin i ce înseamnă această colaborare. Da, eu scriu muzica, dar depind total de fiecare în parte care lucrează în acest proiect şi este fantastic să lucrăm împreună şi asta facem, lucrăm impreună. Probabil că cineva va spune: ce drept are un irlandez să vină aici şi să folosească epitafurile noastre, să-i sărbotorească pe înaintaşii noştri, ce drept are el să facă acest lucru! De aceea spun că sper că est ok! Dar acum, după ce femeile din corul biseicii au interpretat melodiile, simt că acum este într-adevăr o colaborare şi este un moment foarte important pentru mine.”
“Drumul lung spre cimitirul vesel”, festivalul de la Săpânţa, iniţiat acum 5 ani de irlandezul Peter Hurley, a adus şi anul acesta câteva zile de neuitat, concerte în premieră în interpretarea unor artşti de talie internă şi internaţională, întâlniri cu artişti şi meşteşugari populari din Maramureş. Despre Peter Hurley, compozitorul Shaun davey a adăugat: “Peter a demonstrat că se pot face lucruri deosebite. El a creat condiţiile pentru astfel de lucruri care pot fi făcute nu numai de mine, ci de oricine. Sunteţi un popor deştept, foarte talentat şi este minunat să lucrez cu voi.”
“Drumul Lung spre Cimitirul Vesel înseamnă” Dragoste, Libertate, Cultură, Valoare – DLCV. „Avem o civilizație rurală vie care este în pericol și trebuie susținută. Este foarte important să păstrăm ce avem autentic. E foarte greu să aducem autenticul pe o scenă. Ca să îl simți, trebuie să mergi acolo.” a subliniat Peter Hurley, iniţiatorul şi coordonatorul proiectului.
e-Cultura.info

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                     

                                                                                                                                                                                         Acasă    Carte   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Etnografie   Istorie   Spiritualitate   Articole Externe   Știință   Festival                                                                      Actualitate culturală   Interviu   Documentar   Știri estivale   Proiecte Culturale   Timișoara 2021   Emisiuni
                                                                                                                                                                   
                                                                     Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Politică de cookies   Arhivă   Hartă site   Press kit   Susține e-cultura.info   Contact

© 2014 - 2019 e-Cultura.info.

Site premiat în cadrul Festivalului Simfest