fbpx

                                                                             pictogramae

Festivalul Internațional de Teatru Idiș Tes Fest

Festivalul Internațional de Teatru Idiș Tes Fest

Festivalul Internațional de Teatru Idiș Tes Fest

Festivalul Internațional de Teatru Idiș – TES FEST are loc la Teatrul Evreiesc de Stat are loc în perioada 20-27 noiembrie, la București, de Teatrul Evreiesc de Stat, cu ocazia aniversării a 140 de ani de la înființarea primului teatru profesionist de limbă idiș din lume, în România, la Iași, în anul 1876, de către scriitorul și artistul Avram Goldfaden.

Timp de opt zile, trupe de teatru profesioniste de limbă idiș din Statele Unite, Israel, Franța și Polonia, dar și formații și interpreți de muzică klezmer de renume mondial vor aduce în atenția publicului bucureștean cultura idiș, sub toate aspectele sale. Festivalul va găzdui și o serie de evenimente conexe: workshop-uri de cultură idiș (de luni până vineri, de la ora 11.00, la Teatrul Evreiesc de Stat) realizate de personalități de renume: David Esrig, Zalmen Mlotek, Schmuel Atzmon și Rafael Goldwaser, precum și lansări de carte și expoziția Barașeum – o istorie în imagini a activității Teatrului Evreiesc de Stat.

Programul manifestărilor din cadrul Festivalului Internațional de Teatru Idiș – TES FEST este disponibil pe site-ul oficial www.tesfest.ro. Accesul este liber la toate evenimentele și spectacolele, pe bază de rezervare, la adresa de e-mail rezervari@tesfest.ro.

„Festivalul Internațional de Teatru Idiș se adresează publicului larg (români și străini) din toate categoriile de vârstă, pentru a deschide prin mijloace de expresie specifice o poartă de cunoaștere, contribuind astfel la înțelegerea, acceptarea și apropierea între culturi”, spune directorul TES, actrița Maia Morgenstern.

Festivalul a debutat duminică, 20 noiembrie, de la ora 18.30, cu un concert de pian al artistului american Zalmen Mlotek, urmat de spectacolul Stele rătăcitoare, o producție a Teatrului Evreiesc de Stat. Marți, 22 noiembrie, de la ora 19.00, este programat un spectacol-eveniment: Nuntă în Fernwald, o coproducție internațională Teatrul Evreiesc de Stat & Teatrul Național Idiș Folksbiene (SUA). Miercuri, 23 noiembrie, de la ora 19.00, Le Théâtre en L’Air (Franța) prezintă spectacolul Unchiul Arthur, urmat de concertul Yiddish Art Trio (SUA).

Festivalul continuă joi, 24 noiembrie, de la ora 19.00, cu spectacolul Bei Mir Bist Du Shein (Teatrul Yiddishpiel, Israel), urmat de reprezentația The Essence: A Yiddish Theater Dim Sum (SUA). Vineri, 25 noiembrie, de la ora 19.00, spectatorii sunt așteptați la spectacolul Shir Hashirim, în interpretarea Teatrului Zydowski, din Polonia, urmat de un concert A. G. Weinberger.

Sâmbătă, 26 noiembrie, de la ora 18.00, are loc spectacolul Reflecțiile unui poet rătăcit (Teatrul Idiș Joseph Papp, SUA), urmat de spectacolul muzical Stand-up Lechaim!, în interpretarea Maiei Morgenstern și a celor de la Bucharest Klezmer Band. Prima ediție TES FEST se încheie duminică, 27 noiembrie, de la ora 19, cu spectacolul Astă seară: Lola Blau, în interpretarea Teatrului Evreiesc de Stat, urmat de o nouă reprezentație a concertului Stand-up Lechaim!.

Prima ediție a Festivalului Internațional de Teatru Idiș – TES FEST (București, 20-27 noiembrie 2016) este organizată de Teatrul Evreiesc de Stat, cu sprijinul Primăriei Municipiului București (PMB), Ministerului Culturii, Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Guvernului României – Departamentul pentru Relații Interetnice (DRI) și Uniunii Teatrale din România (UNITER).

e-Cultura.info


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                     

                                                                                                                                                                                         Acasă    Carte   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Etnografie   Istorie   Spiritualitate   Articole Externe   Știință   Festival                                                                      Actualitate culturală   Interviu   Documentar   Știri estivale   Proiecte Culturale   Timișoara 2021   Emisiuni
                                                                                                                                                                   
                                                                     Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cookies   Arhivă   Hartă site   Press kit   Contact

© 2014 - 2019 e-Cultura.info.

Site premiat în cadrul Festivalului Simfest
                                          
                                                                     
                                                                                                         

                                                                                                                                                                                                             
Versiunea: mobil  |  computer