fbpx

                                                                             pictogramae

FIE a intrat în categoria festivalurilor europene

Festivalul Internațional al Educației Iași

Festivalul Internațional al Educației Iași

Festivalul Internațional al Educației de la Iași a intrat de anul acesta în categoria marilor festivaluri europene, Comisia Europeană acordând festivalului onoranta marcă Europe for Festivals, Festivals for Europe (EFFE), informează un comunicat al organizatorilor.

EFFE este un proiect pilot lansat de Comisia Europeană și inițiat de Asociația Europeană a Festivalurilor (EFA), cu scopul de a aduce mai multă vizibilitate festivalurilor europene și de a promova excelența și inovația.

Din acest moment, FIE va fi inclus în ghidul EFFE, care este tipărit și online, ceea ce înseamnă că Festivalul Educației de la Iași va beneficia de promovare internațională, de posibilitatea de a găsi noi parteneri, ca și de șansa de a se implica în mod direct în comunitatea artistică europeană. Marca de calitate ‘Festival European’ reprezintă o formă de branding care încurajează publicul din întreaga lume să cunoască festivalurile și să ia parte la ele.

Pe lângă marca ‘EFFE’, Comisia Europeană acordă și premiul “Festivalul European EFFE”, care va merge anual la un anumit număr de festivaluri, dintre cele care creează trenduri în acest domeniu. Selecția va fi făcută de un juriu internațional de experți, iar premiul ‘EFFE’ va fi acordat în cadrul unei Gale internaționale ce va fi organizată în toamna acestui an.

În perioada 22-31 mai, Primăria Municipiului Iași, alături de Fundația Iași — Capitală Culturală Europeană, organizează cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional al Educației, eveniment care se adresează atât publicului din România cât și celui din regiunile vecine — Republica Moldova și Ucraina.

e-Cultura.info/Autor: Daniela Malache

Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

URMĂREȘTE
e-cultura.info pe FACEBOOK și e-cultura.info pe TWITTER

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                     

                                                                                                                                                                                         Acasă    Carte   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Etnografie   Istorie   Spiritualitate   Articole Externe   Știință   Festival                                                                      Actualitate culturală   Interviu   Documentar   Știri estivale   Proiecte Culturale   Timișoara 2021   Emisiuni
                                                                                                                                                                   
                                                                     Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cookies   Arhivă   Hartă site   Press kit   Contact

© 2014 - 2019 e-Cultura.info.

                                          
                                                                     
                                                                                                         

                                                                                                                                                                                                                    
Versiunea: mobil  |  computer