fbpx

Gala Premiilor Contemporanul 2019 la Palatul Suţu

Gala Premiilor Contemporanul 2019

Gala Premiilor Contemporanul 2019

Ana Blandiana a primit Premiul naţional pentru excelenţă în poezie la Gala Premiilor Contemporanul 2019, eveniment desfăşurat la Palatul Suţu din Capitală.

Premiul i-a fost oferit de romancierul Nicolae Breban, directorul revistei Contemporanul.

“M-am gândit în mai multe rânduri ce ciudat că între noţiunea de poezie şi cea de premiu nu există nicio legătură, chiar par opuse. Totuşi, cred că în general, în lume, cele mai multe premii sunt cele de poezie şi poeţii sunt încununaţi cu lauri. Întotdeauna am ajuns la concluzia că este un fel de a se recunoaşte că poeţii şi mai ales poezia nu îşi află locul pe care-l merită în societăţile lumii. (…) Trebuie să mărturisesc că niciodată nu m-am gândit că s-ar putea să iau un premiu al revistei Contemporanul şi surpriza clipei de acum dă premiului o valoare în plus, o valoare specială, o valoare inclusiv nostalgică”, a declarat Ana Blandiana.

Premiul naţional pentru excelenţă în roman i-a revenit scriitorului Eugen Uricaru. “Mulţumesc tuturor celor care au primit aceste premii astăzi pentru că mă lasă lângă ei. Sunt nume extraordinare, oameni care s-au dedicat nu doar literaturii, ci şi societăţii”, a spus Uricanu.

În cadrul galei au mai fost recompensaţi cu premii pentru excelenţă în teorie, istorie şi critică literară profesorul universitar Maria-Ana Tupan şi eseistul Virgil Nemoianu.

Premiul naţional “Convorbiri literare – revista anului 2019” i-a revenit poetului şi eseistului Cassian Maria Spiridon, iar Premiul pentru excelenţă în cultură a fost oferit directorului Muzeului Naţional al Literaturii Române, Ioan Cristescu.

Scriitorul şi traducătorul Constantin Lupeanu a fost recompensat cu Premiul naţional pentru excelenţă în cultură.

Eseistul şi criticul literar Adrian Dinu Rachieru a primit Premiul pentru excelenţă în teorie, istorie şi critică literară, iar criticul de teatru Dana Duma – Premiul naţional pentru excelenţă în cultură.

Câştigătoarea premiului pentru debut a fost desemnată Dana Oprica pentru volumul “Fragmente de cer”.

Printre laureaţii ediţiilor precedente se numără Octavian Paler, Mircea Martin, Augustin Buzura, Nicolae Balotă, Irina Petraş, Ştefan Borbély, Constantina Raveca Buleu, Teşu Solomovici, Călin Căliman, Ioan-Aurel Pop, Răzvan Theodorescu, Mirel Taloş, Lucia Hossu Longin, Eugen Simion, Dumitru Radu Popescu, Maya Simionescu, Vladimir Epstein, Alex Ştefănescu.

Gala Premiilor Contemporanul 2019 a fost organizată de Asociaţia Contemporanul, în parteneriat cu Muzeul Municipiului Bucureşti, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.

e-Cultura.info / Autor: Petronius Craiu.


Share-uiește cu prietenii.

Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Datele dumneavastră sunt prelucrate. Apasă mai jos daca ești de acord


 

Conținutul acestui site este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

 
 

 

VEZI ȘI ALTE ARTICOLE
  
 


 

VEZI ȘI EMISIUNI


Abonează-te



               Știri pe scurt

 


               Caledoscop


               Zoom

 


               Ediție specială

                                                                           Urmărește-ne și în social media

                                                                   








  
  • CATEGORII

  •   
                                                                                  Carte   Arte vizuale   Cronică de teatru   Teateru-Film   Muzică-Dans   Etnografie   Târguri și expiziții   Istorie   Cetăți și castele                                                                                   Spiritualitate   Știri Externe   Știință   Interviu   Documentar   Festival   Personalități culturale   Actualitate culturală   Emisiuni

     
        
  • DESPRE

  •   
                                                                                 Despre   Termeni și condiții   Cod de conduită   Politică de cookkie   Kit de presă   Hartă site   Portofoliu   Susține site-ul   Contact

     
     
  •  

     

    © 2020 e-Cultura.info. Toate drepturile rezervate.

    Site premiat în cadrul festivalului Simfest



    Conținutul acestului site se supune legii dreptului de autor. Este interzisă republicare, redistribuirea, publicarea în eter sau pe alte site-uri fără un acord prealabil.



                                                                                                                                                    

  • Centrul de preferințe pentru confidențialitate

    carte