fbpx

                                                                                                                    pictogramae

George Enescu

Compozitorul George Enescu

Compozitorul George Enescu

George Enescu sa născut la daa de 19 august 1881 în Livezeni- Vârnav, azi George Enescu, din judeţul Botoşani, în familia arendașului Costache Enescu și a soției lui, Maria, fiica preotului Cosmovici.

Considerat a fi un copil-minune, micul Jurjac (aşa cum îi spuneau familia şi cei apropiaţi), visa să devină compozitor încă de la vârsta de 5 ani: „Lucru curios: nu ştiam nimic, nu ascultasem nimic sau prea puţin, nu am avut pe lângă mine vreo persoană să mă influenţeze şi, totuşi, de copil, am avut această idee fixă de a fi compozitor. De a fi numai compozitor”, îi declara mai târziu George Enescu lui Bernard Gavoty, critic muzical şi jurnalist de radio.

La vârsta de 3 ani a avut una dintre experienţele muzicale hotărâtoare, când a auzit întâmplător, pentru prima oară, un taraf cântând într-o staţiune balneară situată în apropierea satului natal. Impresionat de ceea ce auzise, copilul a încercat a doua zi să imite instrumentele tarafului: vioara printr-un „fir de aţă de cusut pe o bucată de lemn” (Amintirile lui G. Enescu, de B. Gavoty), ţambalul cu ajutorul  unor beţe de lemn, iar naiul, suflând printre buze.

Primele noţiuni muzicale le primeşte de la tatăl său, la vârsta de 4 ani. Văzând preocuparea pentru arta sunetelor, părinţii îi dăruiesc viitorului muzician o mică vioară cu trei coarde. Supărat că nu este luat în serios şi că nu a primit o vioară adevărată, copilul aruncă jucăria în foc. Abia după ce primeşte vioara mult visată, începe să cânte după ureche, pe o singură coardă, cu un singur deget, melodii auzite în sat.

În 1886, Eduard Caudella, compozitor şi profesor la Conservatorul din Iaşi, remarcă talentul deosebit al lui George Enescu şi îi sfătuieşte pe părinţii acestuia să-şi îndrepte copilul către studii muzicale. Dovezi ale primelor încercări de compoziţie datează din anul următor, 1887, când Enescu (născut la 19 august 1881, în comuna Liveni-Vârnav – actualmente George Enescu, din jud. Dorohoi) avea numai şase ani.

Între 1888 şi 1894, George Enescu studiază la Conservatorul din Viena, cu profesori renumiţi ai vremii precum Siegmund Bachrich şi Josef Hellmesberger Junior (vioară), Ernst Ludwig (pian) şi Robert Fuchs (armonie, contrapunct şi compoziţie).

La recomandarea lui Josef Hellmesberger Jr., profesor de vioară şi fiul directorului Conservatorului din Viena, George Enescu este trimis de tatăl său să studieze la Paris. Astfel, se perfecţionează la Conservatorul din Paris (1895 – 1899) sub îndrumarea profesorilor José White şi Martin-Pierre-Joseph Marsick la vioară, Jules Massenet şi Gabriel Fauré la compoziţie, Ambroise Thomas şi Théodore Dubois la armonie şi André Gédalge la contrapunct.

Din perioada studiilor la Paris datează cele patru „simfonii de şcoală”, Poema Română op. 1 (1897) pentru orchestră şi cor bărbătescSonata nr. 1 pentru pian şi vioară în Re majorop. 2 (1897), Suita nr. 1, în sol minor, în stil vechi pentru pian, op. 3 (1897), Sonata nr. 2 pentru pian şi vioară în fa minor, op. 6 (1899), lucrări care i-au adus recunoaşterea tânărului compozitor George Enescu.

Deşi ceea ce îşi dorea cel mai mult era să compună muzică şi nu să devină un virtuoz al viorii, studiul, perseverenţa şi participarea la concursurile de vioară organizate la Conservatorul din Paris i-au adus lui Enescu premiul al II-lea în 1898 şi, un an mai târziu, premiul I – cu care a absolvit, la 24 iulie 1899, clasa de vioară la Conservatorul din Paris; cu această ocazie, i s-a dăruit o preţioasă vioară Bernardel, inscripţionată cu numele său.

În calitate de interpret a înfiinţat şi condus, la Paris, două formaţii de muzică instrumentală: un trio cu pian (1902) şi un cvartet de coarde (1904). A concertat în Germania, Ungaria, Spania, Portugalia, Marea Britanie şi SUA.

Cele mai cunoscute compoziţii ale lui George Enescu datează din primii ani ai începutului de secol XX. Printre acestea se numără cele două Rapsodii Române (1901-1902), Suita nr. 1 pentru orchestră în Do major, op. 9 (compusă în 1903 şi interpretată în 1911 de Orchestra Filarmonicii din New York, sub bagheta renumitului compozitor şi dirijor Gustav Mahler) sau Simfonia nr. 1 în Mi bemol major, op. 13 (1905).

În 1913 a instituit şi susţinut din fonduri personale Premiul naţional de compoziţie George Enescu, acordat anual până în 1946. Organizat în vederea încurajării creaţiei româneşti, acest concurs de compoziţie oferea câştigătorilor, alături de sume de bani generoase, şansa interpretării lucrărilor în concerte. George Enescu a fost de asemenea membru fondator (1920) şi preşedinte (1920 – 1948) al Societăţii Compozitorilor Români din Bucureşti.

Moare la data de 4 mai 1955 la Paris.

Opusuri enesciene:

  • Poema Română (suită simfonică) pentru orchestră, opus 1 (1897)
  • Sonata nr. 1 pentru vioară şi pian,opus 2 (1897)
  • Suita în stil vechi pentru pian, nr. 1, opus 3 (1897)
  • Variaţiuni pentru două piane, opus 5 (1898)
  • Sonata nr. 1 pentru violoncel şi pian, opus 26, nr. 1 (1898)
  • Trei melodii pe versuri de Jules Lemaitre şi Sully Prudhomme, opus 4 (1898)
  • Sonata nr. 2 pentru vioară şi pian, opus 6 (1899) Octet de coarde, opus 7 (1900)
  • Simfonia concertantă pentru violoncel şi orchestră, opus 8 (1901)
  • Rapsodiile Române nr. 1 şi nr. 2, opus 11, nr. 1 şi opus 11, nr. 2 (1901, 1902)
  • Intermezzo pentru coarde – nr. 1 şi nr. 2, opus 12, nr. 1 şi opus. 12, nr. 2 (1902, 1903)
  • Suita I pentru orchestră, opus 9 (1903)
  • Suita nr. 2 pentru pian, opus 10 (1903)
  • Simfonia în Mi bemol (nr. 1) pentru orchestră, opus 13 (1905)
  • Dixtuor pentru instrumente de suflat,opus 14 (1906)
  • Şapte cântece pe versuri de Clément Marot, opus 15 (1907–08)
  • Cvartetul cu pian nr. 1, opus 16 (1909)
  • Œdipe – tragedie lirică în 4 acte, libret de Edmond Fleg, opus 23 (1910–31)
  • Simfonia a II-a pentru orchestră,opus 17 (1912–1914)
  • Suita nr. 3 pentru pian – Pièces impromptues, opus 18 (1913–1916)
  • Suita a II-a pentru orchestră, opus 20 (1915)
  • Trei melodii pe versuri de Fernand Gregh, opus 19(1915–16)
  • Simfonia a III-a pentru orchestră (cu cor), opus 21 (1916–1918)
  • Cvartet de coarde în Mi bemol major, opus 22, nr. 1 (1916–20)
  • Sonata pentru pian în fa diez minor, opus 24, nr. 1 (1924)
  • Sonata nr. 3 pentru pian şi vioară în caracter popular românesc, opus 25 (1926)
  • Sonata nr. 2 pentru violoncel şi pian, opus 26, nr. 2 (1935)
  • Sonata nr. 3 pentru pian, opus 24, nr. 3 (1933–1935)
  • Suita a III-a pentru orchestră Săteasca, opus 27 (1937–1938)
  • Impresii din copilărie pentru vioară şi pian, opus 28 (1938)
  • Cvintet cu pian în la minor, opus 29 (1940)
  • Cvartet cu pian nr. 2, opus 30 (1943–1944)
  • Uvertura de concert pe teme populare româneşti, opus 32 (1948)
  • Cvartet de coarde nr. 2, opus 22, nr. 2 (1950–52)
  • Vox Maris, poem simfonic pentru tenor, cor şi orchestră, opus 31 (1954)
  • Simfonia de cameră pentru 12 instrumente, opus 33 (1954)

Lucrări simfonice şi concertante:

  • Simfonii de şcoală pentru orchestră (1895, 1896, 1898)
  • Balada pentru vioară şi orchestră (1895)
  • Fantezia – concert pentru pian şi orchestră (1896)
  • Isis – poem simfonic (1923, neterminat, definitivat de Pascal Bentoiu)
  • Capriciu Român pentru vioară şi orchestră (1928, neterminat, definitivat de Cornel Ţăranu)
  • Simfoniile a IV-a şi a V-a pentru orchestră (1934, 1941, neterminate, definitivate de Pascal Bentoiu)

Lucrări de muzică de cameră:

  • Aubade. Trio pentru vioară, violă şi violoncel (1899)
  • Andante religioso pentru 2 violoncele şi orgă (1900)
  • Preludiu şi fugă pentru pian (1903)
  • Sérénade lointaine pentru vioară, violoncel şi pian (1903)
  • Cantabile şi Presto pentru flaut şi pian (1904)
  • Allegro de concert pentru harpă cromatică solo (1904)
  • Legendă pentru trompetă şi pian (1906)
  • Concertstück pentru violă şi pian (1906)
  • Trio în la minor pentru vioară, violoncel şi pian (1916)
  • Lieduri pe versuri de Carmen Sylva (1898-1907)

e-Cultura.info

Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

URMĂREȘTE
e-cultura.info pe FACEBOOK și e-cultura.info pe TWITTER

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                     

                                                                                                                                                                                         Acasă    Carte   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Etnografie   Istorie   Spiritualitate   Articole Externe   Știință   Festival                                                                      Actualitate culturală   Interviu   Documentar   Știri estivale   Proiecte Culturale   Timișoara 2021   Emisiuni
                                                                                                                                                                   
                                                                     Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Politică de cookies   Arhivă   Hartă site   Press kit   Susține e-cultura.info   Contact

© 2014 - 2019 e-Cultura.info.

Site premiat în cadrul Festivalului Simfest