fbpx

                                                                             pictogramae

George Mihăiță: Teatrul îmi este mai aproape de suflet

Actorul George Mihăiță

Actorul George Mihăiță

Actorul George Mihăițăafirmă că teatrul rămâne mai aproape de sufletul său decât filmul, dar se declară mulțumit și de ceea ce a realizat în cinematografie. George Mihăiță a fost premiat de Institutul Cultural Român pentru întreaga activitate cinematografică, evenimentul desfășurându-se la Iași, pe scena Teatrului pentru Tineret “Luceafărul”, în cadrul Festivalului “Serile Filmului Românesc Timpul”.

‘De foarte multe ori, teatrul îmi este mai aproape de suflet, pentru că reacția imediată a publicului nu o ai la film, când simți că publicul respiră odată cu tine. Acel lucru este de neînlocuit. Iubesc teatrul mai mult, deoarece am avut mari satisfacții și am în continuare. Teatrul mi-a oferit mai multe roluri importante decât filmul, dar sunt mulțumit și cu ceea ce am realizat pe peliculă’‘, spune, în interviu, actorul.

George Mihăiță a fost premiat miercuri de Institutul Cultural Român pentru întreaga activitate cinematografică, evenimentul desfășurându-se la Iași, pe scena Teatrului pentru Tineret “Luceafărul”, în cadrul Festivalului “Serile Filmului Românesc Timpul”.

Reporter: Când v-ați dat seama că doreați să deveniți actor?

George Mihăiță: Ei, eram clovnul clasei, publicul meu erau colegii și profesorii. De multe ori se lăsa cu o notă mică în catalog, dar eram amuzamentul lor. Mai întâi am fost artist amator pe scena Casei de Cultură din Moreni, de unde sunt. De pe atunci mi s-a spus că trebuie să devin actor.

Reporter: : Film sau teatru?

George Mihăiță: Și filmul, și teatrul. De foarte multe ori, teatrul îmi este mai aproape de suflet, pentru că reacția imediată a publicului nu o ai la film, când simți că publicul respiră odată cu tine. Acel lucru este de neînlocuit. Iubesc teatrul mai mult, deoarece am avut mari satisfacții și am în continuare. Teatrul mi-a oferit mai multe roluri importante decât filmul, dar sunt mulțumit și cu ceea ce am realizat pe peliculă.

Reporter: : Care este cheia succesului?

George Mihăiță: Cred că munca. Muncă foarte multă. Dacă există talent, cheia succesului este munca, munca și iar munca.

Reporter: : Sunteți un veșnic adolescent. La începutul anilor ’90 ați înființat o revistă dedicată adolescenților, intitulată “Salut”.

George Mihăiță: Eu aveam o rubrică la ziar înainte de ’89, la ziarul ‘Scânteia Tineretului’, în care răspundeam cititorilor. Primeam foarte multe scrisori. De acolo mi-a venit și ideea. Imediat după ’90, am făcut revista ‘Salut’, dedicată adolescenților. Eram alături de Bravo și Popcorn, reviste celebre pe piață. Am avut timp de 10 ani bucuria să dialoghez cu adolescenții.

Reporter: : Ați lansat și o carte dedicată adolescenților….

George Mihăiță: Da, “Dramele adolescenților”. O mică parte din scrisorile pe care le-am primit le-am publicat, am schimbat numele și adresa, a rămas doar povestea. Sunt scrisori care vorbesc despre lipsa de comunicare dintre adolescent și cel din fața lor — părinte, profesori, iubit, iubită.

Reporter: : Ce ar trebui să facem pentru a înlătura această prăpastie, această lipsă de comunicare?

George Mihăiță: Cred că noi ar trebui să avem grijă de noi. Noi, ca părinți, trebuie să avem o bună conduită. Trebuie să fim modelele copiilor noștri. Din păcate, în urma scrisorilor pe care le-am primit, mi-am dat seama că vina principală o poartă părinții.

Reporter: : Arta aduce câștiguri?

George Mihăiță: Arta poate aduce câștig dacă o faci la nivel înalt, dacă reușești să aduci public în sală, să umpli sălile, dar câștigul cel mai mare este cel spiritual.

Reporter: : Vorbeați de săli pline. Mai avem timp de artă? Ce ar trebui să facem pentru ca în sălile de spectacol de teatru sau de cinema să avem mai mulți tineri?

George Mihăiță: În București, sălile sunt pline la multe spectacole. Spre exemplu, la Teatrul de Comedie vine lume foarte des la spectacole, sunt foarte mulți tineri. Depinde de ceea ce le oferi pe scenă.

Reporter: : Mai are ceva de spus școala românească de teatru și film?

George Mihăiță: Da, sigur că da. Întotdeauna școala are de oferit ceva. Sunt și profesori devotați, iar, dacă nu sunt mulți, e important să nimerești la unul care știe să te dirijeze pe tine ca student.

Reporter: : Înainte de anii ’90 erau puține facultăți de teatru și film. Numărul mare de astăzi de astfel de școli afectează calitatea spectacolului?

George Mihăiță: Sigur că da. Foarte mulți rămân pe dinafară, foarte mulți se îndreaptă spre alte meserii, foarte mulți sunt deziluzionați. E o meserie dură. Chiar dacă e frumoasă, e o meserie foarte grea. Există un miraj al meseriei și mulți își dau seama pe parcurs că nu pot să practice totuși meseria asta din diverse motive.

Reporter: : Ce părere aveți despre producțiile de televiziune. Mă refer la telenovele, sitcomuri. Ați juca în astfel de producții?

George Mihăiță: Probabil că asta vrea publicul. Altfel nu ar exista. E o formă de divertisment. Am încercat și eu o dată și mi-a fost de-ajuns. După aceea am refuzat. Atâta vreme cât am proiecte mai importante, eu zic să mă îndrept către acestea — ultimul proiect important, după “Moromeții”, de Marin Preda, unde joc alături de Marcel Iureș, o piesă considerată eveniment, în regia lui Alexandru Dabija. Când joci într-o piesă cum e aceasta nu-ți dorești să joci în telenovele.

Reporter: : Ați amintit de spectacole. Ce teme nu se abordează suficient în teatrul și filmul românesc?

George Mihăiță: Nu aș putea vorbi de filmul românesc deoarece a venit valul tânăr de regizori. Și e foarte bine că a venit. Mulți dintre ei se bucură de succes. Și e foarte bine. Cred că ar trebui dezvoltate temele sociale mai mult.

Reporter: : În viața unui om, a unui artist este importantă influența marilor maeștri. Pe dumneavoastră cine v-a marcat?

George Mihăiță: Când eram actor tânăr mă uitam la un George Constantin, la un Gheorghe Dinică, la Toma Caragiu. Chiar am jucat cu ei toți în teatru sau în film. Ai ce învăța. Părerea mea e că meseria se fură. Urmărindu-i îți dai seama că ai dori să fii și tu de multe ori ca ei. De multe ori, de exemplu, m-a urmărit Dinică în unele roluri pe care le-am făcut.

Reporter: : Cu cine nu ați reușit să lucrați?

George Mihăiță: Am lucrat cu aproape toți. Asta e și bucuria mea. Am mai spus-o. Am avut întâlniri extraordinare cu regizorii cei mai importanți.

Reporter: : Vă aflați la Iași pentru a participa la Festivalul ‘Serile Filmului Românesc’…

George Mihăiță: E o mare bucurie. Nu mi-a venit să cred când mi s-a spus că voi fi în centrul atenției acestui festival. Iată, patru dintre cele mai importante filme ale mele — mă refer la Reconstituirea, Accident, Veronica sau Undeva la Palilula — vor fi proiectate. Mă bucur că sunt în centrul atenției.

Reporter: : Ați rămas în mentalul colectiv cu acea replică celebră “De ce ai dat, mă?” din ‘Reconstituirea’.

George Mihăiță: Da, da, este replica cea mai des spusă de poporul român…. “De ce ai dat mă, de ce ai dat?” Am repetat cu Lucian Pintilie, care era un regizor desăvârșit și care reușea să te pună într-o situație în care el dorea. Aș putea spune că am ajuns să joc în acest film dintr-o întâmplare. A trecut pe la Institutul de Teatru. Ne-a văzut și ne-a ales și pe mine și pe Vladimir Găitan. Am dat probe și am reușit. După ce am dat probele la Sinaia am primit acasă o scrisoare în care eram rugat să nu mă bronzez și să nu mă tund. Atunci mi-am dat seama că am câștigat proba. Când am citit scenariul am văzut că în rolul pe care trebuia să îl interpretez eu erau Sebastian Papaiani și Virgil Ogășanu, și în rolul lui Vladimir Găitan era Dan Nuțu.

Reporter: : Să înțeleg că e vorba de destin?

George Mihăiță: Destinul este foarte important. Întâlnirea este dumnezeiască.

e-Cultura.info/Autor: Daniela Malache

Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like. Urmăreşte: e-cultura.info pe FACEBOOK

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

                                                                     

                                                                                                                                                                                         Acasă    Carte   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Etnografie   Istorie   Spiritualitate   Articole Externe   Știință   Festival                                                                      Actualitate culturală   Interviu   Documentar   Știri estivale   Proiecte Culturale   Timișoara 2021   Emisiuni
                                                                                                                                                                   
                                                                     Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cookies   Arhivă   Hartă site   Press kit   Contact

© 2014 - 2019 e-Cultura.info.

                                          
                                                                     
                                                                                                         

                                                                                                                                                                                                                    
Versiunea: mobil  |  computer