pictogramae

Grup statuar dedicat Centenarului Marii Uniri în Municipiul Bistrița-Năsăud

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud

Reprezentanții municipalității din Bistriţa intenţionează să aloce, în acest an, suma de aproximativ 2,7 milioane lei pentru realizarea unui grup statuar dedicat Centenarului Marii Uniri, potrivit proiectului de buget prezentatîntr-o conferinţă de presă, de către primarul Ovidiu Creţu.

Grupul statuar va fi amplasat în Piaţa Unirii din municipiu, situată lângă cea mai veche biserică din Bistriţa, iar banii vor fi folosiţi inclusiv pentru reamenajarea zonei.

“Vrem să cinstim Centenarul Marii Uniri de la Alba Iulia. Piaţa Unirii, acolo unde este statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, îi vine numele de la Unirea din 1918, pentru că acolo au primit credenţialul delegaţii Bistriţei la Adunarea de la Alba Iulia. Organizăm un studiu de soluţie, aşa cum am făcut şi cu Piaţa Centrală, şi propunerea artiştilor plastici, a arhitecţilor o să o transpunem apoi în practică în acest an, pentru că vrem ca la 1 decembrie să fie finalizată această lucrare”, a declarat primarul Ovidiu Creţu, citat de Agerpres.

În ceea ce priveşte statuia lui Cuza, primarul a spus că aceasta fie va fi inclusă de artiştii plastici în noul grup statuar, fie va fi reamplasată tot în Piaţa Unirii.

e-Cultura.info / Autor: Tina Ţucui.


Share-uiește cu prietenii.

Promo

cerbul de aur 2018 benner

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

*/                                                                            
                                                                                                                                                                                         Acasă    Teatre    Muzee    Personalități culturale   Carte   Actualitate culturală   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Știință   Festival                                                                      Articole Externe   Interviu   Documentar    Spiritualitate   Știri estivale   Declarația Zilei   Etnografie   Istorie   Timișoara 2021   Multimedia    
                                                                     Proiecte Culturale                                                                                                                                                                                             
                                                                     Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cookies   Arhivă   Hartă site   Descărcare logo site   Contact

© 2014 - 2018 e-Cultura.info.

                                          
                                                                     
                                                                                                         

                                                                                                                                                                                                                    
Versiunea: mobil  |  computer